În cele două luni de când s-a întors la Montréal, lui Sorin aproape i-a dispărut interesul pentru detaliile politicii româneşti. România i-a rămas în suburbiile conştientului ca un tărâm al miracolelor, în care poliţiştii şi-au dezvoltat abilităţi de atras fonduri europene pe proiecte de apicultură (câte trei deodată, cu falşi responsabili de proiect şi stupi cât pentru un proiect, plimbaţi dintr-o ogradă în alta), în care examenul de absolvire la şcolile de infirmiere “costă” 700 lei, în care primarii de la sate îşi iau partea din banii pentru falşi însoţitori ai unor persoane cu dizabilităţi adevărate. Un tărâm ca niciun altul, în care un plagiator de teză de doctorat continuă să ocupe funcţia de premier, “pentru că nu asta contează“.
***
Deznodământul alegerilor din SUA mi-a adus o mare bucurie. A pierdut Romney, despre care s-a aflat (ori reaflat) în primăvară că obişnuia cândva să conducă pe “highway” cu bravul câine Seamus legat pe acoperişul maşinii.
***
Ambasadoarea noastră de la Ottawa şi-a încheiat mandatul. O altă scriitoare, care obişnuia să o desemneze în conversaţii cu terţi prin numele mic, crede că va fi unanim regretată de comunitate. Asta conform unei intrări de pe Facebook, cu poze de la party-ul de farewell. Eu nu cred, pentru simplul motiv că nimeni n-a fost unanim regretat vreodată. Însă ce cred cu tărie e că mâncătorii de plăcinte (invidia, scuzaţi) abia o aşteaptă pe noua ambasadoare. Cât despre regrete, regretabil e că asistăm la punerea în aplicare a unui decret prezidenţial semnat pe 9 august, deci pe când preşedintele ales al României era împiedicat haiduceşte să-şi exercite funcţia.
***
Acum vreo două săptămâni am primit, la interval de câteva minute, două mesaje cu “subject”-ul “Fwd: Dan Puric a decedat”.
Primul mesaj, venit cu un ataş doveditor pe care nu m-am sinchisit să-l deschid: “Dragi colegi şi prieteni, Nu-mi vine sa cred ! Ce tragedie, ce crimă, ce ţară ! România va fi mult mai tristă fără Marele Dan Puric, asta este sigur. Oricum, nu-l merită. Păcat, mare păcat. S-a pierdut un om de mare va-loare. Vă rog să fiţi alături de familia Puric şi să aprindeţi o lumânare pentru acest om minunat. Să-i fie îngerii aproape ! Cu tristeţe şi cu lacrimi în ochi, X.”
Al doilea mesaj: “Dragi colegi, Nu-mi venea să cred – şi aveam dreptate. A fost o farsă execrabilă, mizerabilă – nu ştiu ce epitete să folosesc. Nu este adevărat că Dan Puric a decedat. Mă scuzaţi, X.”
Pus în temă de mine, Sorin şi-a amintit următoarele: “În ianuarie eram la Constanţa, în apartamentul lui Cati, când am devenit deodată conştient că, la televizor, un domn spunea prostii. Am uitat ce anume spunea, dar era ceva despre superioritarea românilor faţă de neromâni şi despre mârşavia neromânilor care vor să acrediteze ideea contrară. Faţa vorbitorului îmi era cunoscută. {sta e… Dan Puric!, mi-a luat Cati vorba din gură. Îl văzusem în decembrie, pe scena Naţionalului din Bucureşti, în Sinucigaşul, de Nikolai Erdman. Un actor de excepţie, cred.”
***
O notă de lectură. Ovid S. Crohmălniceanu, Amintiri deghizate, Humanitas, 2012 (ediţia a doua). Capitolele ori grupajele de amintiri dedicate câte unui scriitor se încheie, de obicei, cu amănunte despre sfârşitul vieţii protagonistului. Aflăm detalii pe care sigur că le puteam bănui, dar pe care nu le ştiam. Camil Petrescu a murit “într-o criză cardiacă prelungită”. Arghezi, înaintea morţii, “se şubrezise, îi tremurau bărbia şi mâinile”. George Călinescu, asaltat de ascită şi ciroză, în preziua sfârşitului “plângea în hohote, nu voia să moară”. Sadoveanu a trăit “diminuat” ultimii 6 ani de viaţă, urmare a unei apoplexii. Pe Zaharia Stancu, spre sfârşit, “îl părăseau repede puterile, avea dureri şi simţea nevoia să se întindă”. Lui Victor Eftimiu, ajuns la 80 de ani, “i s-au înmuiat picioarele”.
Într-un fel, o carte tonică.
***
De Sâmbăta morţilor, la biserica Bunavestire, în sala de reuniuni de la subsol, Sorin a pus coliva în pahare de plastic şi a început să o împartă. Foarte repede a primit un refuz hotărât. Un domn cu părul lung şi alb (dar care nu era Poetul) i-a spus că lui îi e groază de cerealele modificate genetic, iar grâul folosit la colivă nu are cum să fie altfel. Rămas cu paharul de colivă în mână, Sorin a întrebat-o, cutremurat, pe Cristina: “De unde ai luat grâul?” Ocupată cu altele, ea i-a strigat: “E organic!” Sorin a continuat cu împărţitul colivei, având ca introdu-cere fraza: “Doriţi colivă? E din grâu organic!”
***
Au fost la film, la cinema Forum. Searching for Sugar Man, un documentar despre biografia contorsionată a unui alt Bob Dylan, unul aproape ocolit de şansă, pe nume Rodriguez. Au intrat în sală după stingerea luminilor, în timpul derulării movie-trailerelor. El ţinea punga de “popcorn” (floricele, denumirea românească, sună peiorativ). Medium size. Ea l-a tras de mânecă şi au intrat pe un rând care părea ocupat în întregime. Pe la mijloc, erau două fotolii acoperite cu hainele ocupanţilor locurilor alăturate. Oamenii şi-au luat hainele, cam fără chef, ei s-au aşezat, au făcut loc pungii cu popcorn între ei şi s-au pus pe ronţăit. Încet-încet, el şi-a dat seama că în toată sala nu erau mai mult de trei pungi de popcorn. Documentarele atrag spectatori mai pretenţioşi, şi-a spus. Au venit în America de Nord în 1995 şi, începând cu anul următor, n-au mai văzut film la sală fără o pungă de popcorn la îndemână. Sau au văzut, de puţine ori, acolo unde nu exista ofertă. Cu imensă tristeţe. Acest fragment este un îndemn la văzut filmul, nu unul la mâncat floricele.
***
Ce urmează este reacţia mea la un zvon deja infirmat. Şefa Comunităţii Moldovenilor din Québec vrea să organizeze Ziua României. Cum organizarea aceleiaşi zile de către Consulat e improbabilă, din cauza calendarului schimbărilor de personal, s-ar putea ca altă festivitate de 1 decembrie la Montréal să nu mai fie. Unii români de aici par în alertă. Eu nu văd nimic rău în eventualitatea ca Ziua României să fie organizată de basarabeni. Nu e ca şi cum ne-ar organiza-o chinezii. E ca şi cum, după olteni, munteni, dobrogeni, moldoveni dintre Carpaţi şi Prut, bănăţeni, ardeleni, maramureşeni, bihoreni, în acest an le-a venit rândul moldovenilor de dincolo de Prut. Cât priveşte infirmarea zvonului, ea vine dinspre recent difuzatul anunţ oficial. Pe lista de organizatori, alături de basarabeni figurează trei asociaţii ale românilor, una dintre ele fiind ve-nerabila ARC (Asociaţia Română din Canada).
