Trump și Dreapta românească

Citește și

Simona Halep, în finală la Roma după e a trecut de Muguruza

Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, duminică, în finala turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale...

Copiii imigranților români din Quebec, model de reușită școlară și profesională

Copiii imigranților români din Quebec studiază mai mult decât quebechezii și au salarii mai mari, conform celor mai recente...

Simona Halep, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Roma

Simona Halep, locul 2 mondial şi principala favorită, a învins-o vineri pe ucraineanca Daiana Iastremska, 7-5, 6-4, şi s-a...
Florin Oncescu
Florin Oncescu
Florin Oncescu (n. 1960), autor de proză scurtă şi inginer în industria de aviaţie, stabilit la Montréal în 1995. Volume publicate: "Dispoziţie depresivă" (Ramuri, Craiova, 1994), "La umbra unui enciclopedist" (Omniscop, Craiova, 1999), "Întoarcerea" (Ramuri, 2003), "Ilustrate din America" (Limes, Cluj, 2007) , "Jurnalul lui Sake" (Limes, 2017).

Din noiembrie 2016, viața politică din SUA s-a centrat pe lupta dintre suporterii și contestatarii lui Trump, cei din urma fiind, la orice moment din timpul scurs de atunci, semnificativ mai numeroși.

Realizările preşedinţiei Trump

Lista celor imputate lui Trump de contestatari e lungă: lăudăroșenia, capacitatea neobișnuită de a minți, dorința obsesivă de profit personal, incapacitatea de a distinge cinstea de necinste, educația neobișnuit de precară pentru un ocupant al funcției prezidențiale, mergând până la incapacitatea de a citi briefingurile pregătite de personalul ajutător pe baza celor, cam lungi, livrate de serviciile secrete, și, mai ales, impactul tuturor acestor “calități” şi al multor altora, omise aici, asupra traiectoriei urmate de politica americană, pe plan intern, pe plan extern.

- Publicitate -

Pe plan intern s-au făcut pași înapoi în sistemul de impozitare, sistemul asigurărilor medicale, sistemul de imigrare, protejarea mediului, protejarea consumatorului, învățământul public, dreptul femeii asupra corpului ei, drepturile comunităţii LGBT, s-a stagnat în domenii având nevoie disperată de transformare, ca legislația privind armele de uz personal, sistemul polițienesc, sistemul carceral.

Singura realizare, continuarea creșterii economice din epoca lui Obama și, implicit, diminuarea continuă a șomajului, a venit la pachet cu creșterea numărului celor obligați sa aibă în paralel două, trei joburi prost plătite.

Pe plan extern, SUA a abandonat tratate internaționale vitale (militare, comerciale, despre schimbări climatice etc), a netezit Rusiei calea spre recâștigarea statutului de superputere politică, a intrat într-o confruntare comercială cu rezultat incert cu China, a dus la capăt lichidarea „Califatului”, acțiune ajunsă la maturitate în vremea lui Obama, dar a abandonat kurzii, a început să-și diminueze trupele staționate în Europa, și-a numit ambasadorii pe baza fidelității arătate lui Trump și, mai ales, sponsorizărilor generoase făcute în campania electorală din 2016, a condiționat acordarea unui ajutor militar vital Ucrainei de un contraserviciu constând în mânjirea contracandidatului aceluiași Trump la viitoarele alegeri prezidențiale.

- Publicitate -

Am lăsat deoparte, desigur, multe alte “realizări” ale administrației Trump, culminând cu ultimele două: fulminantul ei eșec în menţinerea sub control a efectelor pandemiei și eșecul la fel de spectaculos de a găsi o soluție justă și durabilă la dezamorsarea tensiunii sociale declanșate de uciderea unui cetățean american negru de către un polițist alb.

Cu sau fără aceste ultime două rateuri, Trump este un președinte sub stare de asediu, unul deja demis pentru „abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului” de una din cele doua camere ale corpului legislativ și ținut în funcție doar datorită lipsei de verticalitate a membrilor celeilalte.

Jucăria cu zurgălăi

În cei patru ani aproape încheiați de la ultimele alegeri, ocupația principală a lui Trump a constat în contracararea atacurilor căruia i-a fost țintă.

Una din tehnicile predilecte de apărare ale lui Trump, în afară de curbarea justiţiei, este folosirea jucăriei cu zurgălăi. Avansează periculos de repede ancheta Comisiei Mueller pe tema ajutorului oferit de Rusia lui Trump în campania electorală din 2016? Media favorabilă președintelui e inundată cu știri despre coloana de sud-americani “criminali” înaintând spre frontiera care separă SUA de Mexic! A votat Camera Reprezentanților controlată de “nepricopsiţii” democrați demiterea aceluiași și lumea se pregăteşte pentru votulul din Senatul controlat de republicani? Ia să-l vânăm noi pe șeful serviciilor iraniene, cu o dronă, şi să anunțăm lumii că respectivul tocmai se pregătea de o fărădelege!

Protestele anti-Trump

Ultima ocazie „de manual” a aplicării tehnicii jucăriei cu zurgălăi i-a venit administrației Trump în timpul eforturilor de a stinge protestele generate de crima amintită.

Crima n-a fost una oarecare. Negrul George Floyd era lungit cu spatele pe asfalt când, cu voce stinsă, i-a spus în mod repetat că nu poate să respire polițistului alb care îi stătea cu genunchiul pe gât. Polițistul a stat un total de peste 9 minute cu genunchiul pe gâtul celui “reținut”, chiar dacă unul dintre cei trei colegi care asistau la imobilizare a constatat lipsa totală a pulsului victimei vreo 3 minute înainte de final.

Încă și mai important, crima aceasta a fost una dintr-o serie recentă de crime gen “polițist sau alb care se crede polițist ucide in mod absurd un negru”. Dau numai trei dintre ele, fără niciun efort de documentare, pentru că mi-au rămas în memorie. O polițistă albă intră din greșeală în apartamentul vecinului, crezând ca intră într-al ei, și-l ucide pe loc pe locatar, un negru absolvent de studii superioare, care își lua cina în timp ce se uita la televizor. O patrulă de poliție se mobilizează în urma unei sesizări cetățenești despre uşa larg deschisă a unui apartament, la miezul nopții. Un polițist vede prin geam ceva mișcând și trage, omorând o femeie neagră care avea grijă de nepotul ei, un copil, în absenţa părinților lui de-acasă. Un negru face jogging dar se oprește și se uită cam lung la o clădire aflată în construcție. Trei albi în două mașini îl fugăresc și-l ucid ca pe un cerb.

În urma aflării dezgustătoarelor detalii ale uciderii lui George Floyd, dar şi sub impactul crimelor similare care o precedaseră, încep protestele anti-poliţie, în toate marile oraşe din SUA. Protestele anti-poliţie devin proteste anti-rasism, pentru simplul motiv că abuzurile poliţieneşti în cauză sunt în mod evident alimentate de rasism. Protestele anti-rasism devin proteste anti-Trump, pentru că Trump, prin detalii biografice ajunse cunoscute, prin stocul de declaraţii proprii mai mult sau mai puţin rasiste, dar şi prin înţelegerea constantă arătată suporterilor săi „white nationalists”, naţionaliştii albii, alt nume pentru neo-naziştii autohtoni, este perceput de contestatarii lui ca fiind rasist.

În primele zile ale protestelor, la ore târzii, un procent infim de participanţi se dedau la distrugeri de magazine şi hoţii. Se întâmplă aşa peste tot, în momentele de debandadă generalizată. La proteste, în timpul unui “electricity blackout”, ori în timpul unui cutremur, când unii fură printre dărâmături. Urmează anunţarea epurării grilei de programe de pe reţeaua HBO de filme suspectate de rasism. În fine, se ajunge repede şi la etapa vandalizării statuilor, o ţintă predilectă fiind statuia generalului Lee, comandantul armatei confederate, acea armată care, în timpul războiului civil american, a luptat pentru menţinerea sclaviei. Toate, împreună, un fenomen periferic al protestelor, trebuie spus.

Ce face administraţia Trump? În loc să-şi asume o parte de vină pentru caracterul repetitiv al oribilelor crime poliţieneşti şi să propună remediii, decide să scoată jucăria cu zurgălăi. Media aservită lui Trump pompează ştiri panicate despre… distrugeri de magazine şi hoţii, despre filme interzise şi despre statui decapitate.

Trump şi PSD-ul

Trump este un politician populist, în sensul comun al termenului, un politician demagog și oportunist care pretinde că pune interesele “poporului” deasupra intereselor “sistemului” și ale “elitelor”, motiv care-l împinge să se afle într-un război fără sfârșit cu media și cu o mare parte dintre judecători.

În România, PSD-ul este un partid populist, însă lipsit de un lider la fel de carismatic, în sensul rău, ca Trump. Faptul ca Trump e un politician de dreapta, în timp ce PSD-ul e un partid de stânga, e mai puţin important pentru înțelegerea celor două entități politice. În cazul lor, forma (populismul) bate fondul (ideologia).

Mulţimile de simpatizanţi ale lui Trump seamănă frapant cu cele ale PSD-ului. Când îl văd vorbind la un miting, Trump îmi aminteşte, în acelaşi timp, de inteligenta de șobolan cu şapte vieţi a lui Dragnea și de sprinteneala intelectuală agramată a prim ministrei Viorica.

Populiștii au tendința sa fie prieteni. Trump e prieten cu Putin, un autocrat forțat sa aibă și apucături populiste, ca să poată pretinde că Rusia este o democrație. Trump e prieten cu Erdogan, un populist religios. Dragnea ar fi vrut foarte mult sa fie prieten cu Trump, dar cei doi jucau în categorii diferite, așa ca prietenia lor nu s-a înfăptuit. Trump nu e prieten cu Merkel ori cu Macron. Dacă Trump i-ar cere prietenia, Iohannis ar accepta-o, că n-ar avea de ales, dar doar de formă. Nu oricine e făcut sa fie politician populist.

Reacţia Dreptei româneşti

Acum mai puţin de o săptămâna, mi-au picat ochii pe o postare de Facebook a lui Theodor Paleologu: “În Occident gloate inculte exultă la distrugerea de statui. În Orient alte gloate inculte aplaudă decizia lui Erdogan de a acoperi mozaicurile bizantine din Hagia Sofia. Există, dincolo de ideologiile afișate, un fel de sincronism al barbariei contemporane.”

Postările lui TP îmi intră în “news feed” de la ultimele alegeri, de când am vrut sa-i aflu programul electoral. Fusesem mulțumit de alegerea de candidat făcută de Băsescu, mulțumit că nu-l împinsese în faţă pe Mihai Neamţu.

Pe Mihai Neamţu îl consider nepotrivit pentru alegerea în orice funcţie publică, fie ea şi de primar de sector bucureştean, bazându-mă pe trei detalii recente ale biografiei lui: ruşinosul volum hagiografic „Fenomenul Trump” (2017), susţinerea maniacală a înapoiatului referendum „pentru familie” (2018) şi, ultimul, dar nu cel din urmă, sloganul medieval din etapa de încălzire a ultimei curse prezidenţiale, „Un președinte creștin, pentru o Românie creștină!” (2019).

Mi-am făcut cunoscută opinia printre „friends”: „Raționamentul lui TP pune semnul egalității între populismul lui Erdogan și protestele împotriva populismului lui Trump. Discuția pe tema distrugerii unor statui (mișcare pornită ca o reacție împotriva rasismului, în SUA) trebuie sa fie mult mai elastică, mai subtilă de-atât. Credeam că Mihai Neamțu e purtătorul de drapel al prostiei noii drepte din România. Acum văd că are un serios concurent în Theodor Paleologu.”

În mod cu totul surprinzător, am fost atacat, prieteneşte, nu doar de unul din firava mea listă de „friends”, mereu acelaşi, cu mereu aceeaşi idee, că „dreptatea e de ambele părţi”, am fost atacat de doi! De la atacatorul constant am aflat că până şi o statuie a lui Cervantes a fost vandalizată, amănunt pe care nu-l ştiam. Atacatorul cel nou l-a invocat pe Ioan Stanomir, cu un articol conţinând o „paralelă drăguță între pompierii-incendiatori ai lui Ray Bradbury și ce se întâmplă acum în SUA”.

Cei doi „friends” care mi-au contestat cu promptitudine opinia sunt persoane şcolite, care urmăresc cu atenţie ce se întâmplă în politica zilei atât în România, cât şi în lume. Niciunul nu-i „trumpist”, deşi, dacă mă gândesc mai bine, „împăciuitoristul” poate fi, oricând, „de ambele părţi”. Devastările de magazine, epurarea grilelor de filme şi vandalizarea statuilor care au însoţit protestele din SUA au fost, pentru mine, fenomene periferice, insignifiante.

Am trăit în SUA 12 din ultimii 20 de ani, inclusiv ultimii 5 ani. Am trăit aici pentru a munci aici. Oamenii cu care am de-a face la locul de muncă, în mediul ingineresc din industria de aviaţie, sunt, în proporţie covârşitoare, dezgustaţi de performanţa lui Trump şi văd foarte clar deformarea ştirilor în media aservită acestuia, începând cu programul tv Fox News. Devastarea statuilor este un gen de ştire pe care numai Fox News o scoate, obsesiv, în faţă. Ca să dau de capătul acestei contaminări bizare a minţilor onorabililor mei „friends” cu deversările de la Fox News, am căutat pe net „paralela” lui Ioan Stanomir.

***

Ioan Stanomir practică un eseu al frazelor rafinate şi juste, dar care nu sunt împinse până la a face click cu realitatea de azi, din SUA ori de aiurea, aşa că, deseori, fiecare poate înţelege din ele ce vrea. Ray Bradbury, autor al romanului distopic Fahrenheit 451 (cu pompierii care ard cărţi) e pomenit, ca ornament intelectual, în 3 eseuri publicate recent de autor şi găsite de mine pe net, din care mă refer în continuare la ultimele două, în ordinea apariţiei.

În „Încolonare şi masificare în era digitala” (17 iunie, Ziare.com), se vorbeşte de „radicalii de azi”, urmaşi ai oamenilor de tip nou formaţi de dictaturile secolului 20. Acele dictaturi propovaduiau înlăturarea imperfecţiunilor din lume. Azi ar fi la fel, ori chiar mai rău, pentru că „era digitală rafinează şi descentralizează poliţia gândirii”. Drept urmare, oroare!, „un cont poate fi raportat sau o statuie decapitată”. Aici se înţelege cine-i omul rău, e cel care decapitează statui, radicalul, protestatarul. „În era digitală pasiunea nivelării intelectuale este redescoperită. Simplificarea până la grotesc a limbajului este o mutilare a gândirii înseşi.” Aici eu văd o critică a limbajului rudimentar folosit de Donald Trump, cel despre care Philip Roth (scriitor dispărut în 2018) spunea că ar fi un bufon gălăgios, cu un vocabular de cel mult 70 de cuvinte.

Eseul „Mutilarea lui Cervantes : un fapt divers al erei digitale” (23 iunie, Puterea a Cincea), începe cu ton ironic („După reacţionarul Washington, un anume Cervantes, îndepărtat autor european al unui obscur roman de început de secol XVII, a fost eliminat din canon, iar statuia sa a fost vandalizată.”) şi sfârşeşte cu unul prăpăstios („un viitor al unanimităţii înfricoşătoare se edifică, în pas revoluţionar”). Eu găsesc înfricoşător viitorul care s-ar edifica cu Trump reales în noiembrie. Ce nu spune eseul e explicaţia simplă a decapitării statuii din Seattle a lui Cervantes, propusă de un jurnalist american şi gândită de mulţi. „Poate că cine a facut-o nu ştia cu prea mare siguranţă cine a fost Cervantes, dar a gândit că trebuie să fie un ticalos, din moment ce avea în faţa lui două personaje îngenunchiate.”

Tot căutând ştiri despre decapitarea statuii lui Cervantes în presa românească, am dat şi peste un interviu luat lui Cătălin Avramescu, un alt politolog cu gândire de dreapta, asemenea lui Ioan Stanomir.

Mărturisesc că prima întâlnire a ochilor mei cu numele unor Mihai Neamţu, Ioan Stanomir şi Cătălin Avramescu s-a petrecut la lectura cărţii de interviuri „Noua şcoală de gândire a dreptei”, realizată de Cristian Pătrăşconiu şi apărută la Humanitas, în 2011, carte pe care am prezentat-o, la vremea apariţiei, în revista Pagini româneşti de la Montreal.

***

Interviul „Cătălin Avramescu: Stânga ultra-radicală este angajată într-o rescriere tendenţioasă şi neprofesionistă a istoriei” (25 iunie, Timpolis) este luat de Melania Cincea şi începe jalnic: „Declanşate la sfârşitul lunii mai, după uciderea lui George Floyd, un delincvent afro-american, de către un poliţist din Minneapolis, protestele din SUA au degenerat.”

În SUA a redevenit okay să-i spui unui cetăţean de culoare „black”, adică negru, nu-i nevoie s-o mai coteşti cu sintagma afro-american. Ce nu-i okay e să-i spui delicvent unei persoane reţinute de poliţie, fie ea şi una cu cazier. Nu e okay mai ales dacă respectiva persoană a fost asasinată pe loc de poliţişti (psihopatul şi colegii care l-au asistat).

Intervievatul dă răspunsuri pe care le-am auzit de nenumărate ori în ultima lună la Fox News, ori la postul de radiu „Patriot”, de pe reţeaua Sirius. Sunt cele două canale media trumpiste pe care le urmăresc constant, pentru a încerca să pătrund misterele gândirii trumpiste. Răspunsurile lui Cătălin Avramescu sunt mantra trumpistă pură.

CA: „Din anii 60, constituţional, legal, nu mai există rasism alb în SUA. S-ar putea sa existe câţiva rasişti, personaje marginale… De fapt, acum, există un rasism pe invers.”

Greu de crezut. Statisticile arată că, în medie, procentul deceselor printre negrii reţinuţi de poliţişti este de trei ori mai mare decât printre albii ajunşi în aceeaşi situaţie. Declanşarea protestelor are legătură cu acest mic detaliu.

CA: „E culmea că aici intră şi Cervantes… Aţi observat că ei nu prezintă argumente. Şi de fapt ce argumente ar putea aduce când se războiesc cu statuia cuiva care a murit acum câteva sute de ani?”

Argumentul pentru războirea cu statuia generalului Lee şi cu steagul confederat este cât se poate de cunoscut. Sunt simboluri care întreţin rasismul. Trump are o bază electorală compusă, în majoritate, din albi care cred ca statutul lor economic şi social e în cădere din cauza celor diferiți de ei, fie prin nivelul de educație, fie prin culoarea pielii. În acest mediu, în special în statele din sud, simbolurile confederate (steagul confederat, steagurile de stat actuale încorporând detalii din steagul confederat, statui ale generalului Lee etc) au rolul unei aduceri aminte a acelor vremuri când toate erau “la locul lor” iar albiciunea era o valoare în sine. Ca exemplu, fluturarea steagului confederat la cursele auto NASCAR a fost interzis abia în prima jumătate a lunii iunie. Pe 17 iulie, acelaşi steag a fost interzis, de asemenea, pe toate proprietăţile armatei SUA. Trump s-a opus cât a putut acestor decizii, ca să atenueze durerea celor mai înrăiți dintre suporterii lui, deja menţionaţii „white nationalists”.

CA: „În afară de a solicita sfârşitul ‚vechii ordini’, au aceşti activişti politici publice clar definite? Nu. Se manifestă acolo unde puterea politică le dă apă la moară – şi mă refer la Partidul Democrat care, din perioada lui Obama, a fost capturat de aripa sa extremă.”

În fine… vorbă de dreapta cu intenţie. Partidul Republican în perioada lui Trump s-o simţi bine…

CA: „La un moment dat, administraţia Trump a ridicat următoarea problemă: de ce universităţile care încalcă dreptul la exprimare liberă al profesorilor şi al studenţilor mai primesc fonduri federale?… Opiniile conservatoare sau liberale clasice nu mai sunt acceptate în aceste universități.”

Muzică la urechea lui Trump. Aşa-i, am auzit-o la tv pe Ann Coulter, politolog de extremă dreaptă, plângându-se că nu mai prinde conferinţe în universităţi din California. Cei care n-o voiau erau studenţii.

CA: „Trump a semnalat că el va schimba legea  pentru că, deocamdată, Twitter şi Facebook s-au „îngrăşat” atât de tare în parte pentru că există o lege votată de Congres care spune că ei nu au responsabilitate editorială… Bun, am înţeles, are un anumit sens acest aspect, dar când Twitter şi Facebook încep să cenzureze opinia conservatoare – s-a întâmplat cu Trump căruia i-au şters tweet-uri sau i le-au etichetat drept ‚fake-news’ –, înseamnă că ai activitate editorială, nu?”

Din 2016 Trump a deversat ură pe Twitter şi Twitter i s-a părut minunat. De curând, CEO-ul companiei Twitter, un miliardar excentric de 43 de ani pe nume Jack Dorsey, a început să-i cenzureze lui Trump câte-o postare din cale afară de deplasată: una care îndeamna pe faţă la violenţă, alta care transmitea mai departe, amplificându-le recepţia, neadevăruri evidente. Facebook e sub presiune să ia măsuri similare. Lumea se schimbă. Eldorado-ul minciunii sfruntate pare să se apropie de sfârşit.

***

Ca o concluzie, s-ar zice că Dreptei româneşti i-au fugit ochii la jucăria cu zurgălăi agitată de Trump. Însă, indiferent dacă-i vorba de naivitate sau de lipsă de moralitate din partea ei, Dreapta românească urmează cu fidelitate politica republicană din vremea lui Trump.

Articol apărut în Liternautica, nr. 6

- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

California va interzice vânzările de vehicule cu motoare diesel şi pe benzină, începând din 2035

Începând din 2035, niciun vehicul nou vândut în California nu va mai putea fi echipat cu motoare diesel sau...
- Publicitate -

Trei noi măsuri de ajutor financiar vor înlocui Prestația canadiană de urgență

Guvernul canadian a propus un noun proiect de lege care introduce trei noi modalități de sprijin financiar pentru canadienii afectați de COVID-19, odată ce...

Quebec, bilanțul zilei. 582 de noi cazuri, mai multe persoane spitalizate

Provincia Quebec a anunțat 582 de cazuri de noi infecții cu COVID-19, pentru un număr total de 69.670 de persoane infectate. Nu au avut loc...

Ford investeşte în Canada 1,46 miliarde de dolari

Ford va investi 1,95 miliarde de dolari canadieni (1,46 miliarde de dolari SUA), la fabricile sale Oakville şi Windsor din Canada, ca parte a...

De ce și-ar vota românii șeful primar?

Un român din trei şi-ar vota şeful dacă ar candida pentru funcţia de primar, în timp ce aproape 10% dintre angajaţi ar face acest...
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -