Citesc aproape în fiecare zi ziarele româneşti şi, mai cu atenţie, Jurnalul Naţional, cotidianul imund al şefului Antenelor, Dan Voiculescu. Din el aflu cum gândeşte patronul şi pe unde bate. Dintr-o nefericită întâmplare a istoriei recente a României, un tip ca Voiculescu are măcar o parte din agenda politică a ţării.
Până la povestea cu suspendarea lui Băsescu, urmăream paşii varanului, în război cu preşedintele. Acum, atacurile constante la adresa lui Băsescu au trecut, pentru mine, în plan secund. Ele sunt continuate doar în virtutea inerţiei şi sunt menite să întreţină atmosfera de ură în rândul populaţiei manipulate. Dacă nu ar fi avut un Băsescu la îndemână, el ar fi fost inventat.
Poporul are nevoie de obiectul urii atunci când încerci să-l manipulezi în scopuri precise. În fond, scopul campaniei împotriva preşedintelui este (spun o banalitate) acapararea justiţiei. Doar o etapă în procesul complex prin care toate resursele financiare ale ţării trebuie vămuite de cei care au câştigat alegerile. Iar acesta este scopul final al politicii în România. Plus ceva nou…
După 23 de ani de capitalism de cumetrie, multe averi s-au conturat, iar mulţi s-au trezit atât de bogaţi încât şi-au pierdut plăcerea. După case, vile de vacanţă peste tot în lume, ultimele modele de maşini şi iahturi, ce-ar mai putea să facă? Să se apere de justiţie, asta este o preocupare, dar cei care şi-au spălat abil averile au nevoie de mai mult fun. Iar această distracţie se numeşte puterea.
Aşa cum spunea Orwell în incredibila carte O mie nouă sute optzeci şi patru, partidul vrea pu-terea pentru putere şi nimic mai mult. Este un joc ca oricare altul. Unii vânează lei albi, alţii beau la micul dejun cea mai scumpă şampanie, iar alţii vor, pur şi simplu, puterea. Vorbim de un cerc extrem de restrâns de persoane, din care fac parte, cum am spus, doar cei care nu mai au ce face cu banii. A avea puterea nu înseamnă neapărat a râvni la o demnitate în stat. O plăcere imensă este de a-ţi impune omul pe care îl vrei. Câţi se pot lăuda cu asta în viaţă?
Şi, când e vorba de putere, intervine orgoliul. Nu mai este o problemă de bani – este, cum ar veni, nu mă face ăsta pe mine. E un pas nou al celor care fac jocurile în România.
Din această nouă perspectivă, văd lucruri interesante în Jurnalul Naţio-nal. Cum ar fi, de exemplu, că PNL a boicotat mesajul preşedintelui în Parlament, dar nu şi partenerii de la PC, partidul lui Voiculescu. Curioasă decizie,
venită tocmai din partea varanului care, aparent, l-ar mânca pe pâine pe Băsescu. În plus, o emisiune care ar trece la rubrica fapt divers: mama lui Ponta a fost invitată la Antena 3, să vorbească despre copilăria premierului. Numai un naiv ar putea crede că ideea invitării doamnei Naum în studio a fost aşa, pentru rating. Era posibil, dacă se ducea la Taraf TV, dar nu la Antena 3. De ce nu o rudă a lui Antonescu, omul lui Voiculescu? Ar fi fost mult mai firesc.
Dar să nu mă mai învârt după cireş. Cred că Voiculescu s-a plictisit de Antonescu, îl simte un cal mort pentru campania prezidenţială şi probabil că-l enervează şi lenea lui proverbială.
Şi atunci, Voiculescu ar încerca să susţină un căluţ mai tupeist, mai activ, aşa cum este Ponta. Şi a început să-i facă puţină imagine. În fond, Ponta mişcă la justiţie, unde începe să câştige baricade, iar asta îl unge la suflet pe varan. El poate că vede în Ponta un tip mai viril şi mai diplomat, capabil să se înţeleagă cu Băsescu, spre binele lui personal. Voiculescu a ajuns la stadiul de a se juca cu marionetele, după ce a dezvoltat un trust media capabil să manipuleze la nivel înalt masele largi populare, ca să zicem aşa.
Gâdea, Badea şi ceilalţi sunt capabili să le arate unor telespectatori soarele la miezul nopţii, iar aceştia îşi vor pune imediat ochelarii de protecţie.
Asta înseamnă puterea şi orgoliul. A le arăta tuturor că poţi face orice vrei. Personal, nu cred că Voiculescu îl antipatizează atât de mult pe Băsescu, ci mai mult este enervat că nu l-a putut angaja la teatrul lui de păpuşi. Sau, dacă nu face parte din spectacol, măcar să nu fluiere de pe margine.
Orgoliu şi putere. Depinde cine le foloseşte şi dacă scopul este unul nobil sau meschin. Dintotdeauna lumea a fost la fel.
