N-am intenţia sub nicio formă să vă sperii prin rândurile pe care le veţi citi mai jos. Ele sunt statistici oficiale ale guvernului canadian pe care, poate, nu le-aţi văzut niciodată.
Unul din 4 canadieni dezvoltă o maladie cardiacă pe parcursul vieţii. Una din 2 persoane care a suferit un atac de cord este mai tânără de 65 de ani. Unul din 3 canadieni dezvoltă o formă uşoară sau grea de cancer, pe parcursul vieţii. Nu mai puţin de trei sferturi de familii sunt atinse de această maladie. O canadiancă din 9 face un cancer la sân. Aproape 50.000 de canadieni au un atac cerebral (aşa numitul AVC) în fiecare an.
Acestea sunt câteva date legate de cele trei mari maladii grave cele mai frecvente în zilele noastre. Dar iată cum stau lucrurile când vine vorba despre riscul de a nu mai fi apţi de serviciu sau, în termeni medicali, de a pica în invaliditate.
Un angajat din 3 va avea, pe parcursul vieţii, o invaliditate care-l va împiedica, pe o perioadă mai mare de 90 de zile, să-şi desfăşoare activitatea. Dacă vorbim de invalidităţi lungi, durata medie în care cei atinşi de diferite boli trebuie să rămână în îngrijire medicală este de 2,9 ani.
Medicina a făcut progrese remarcabile şi de aceea un atac cardiac, un AVC sau chiar anumite forme de cancer sunt tratabile. Proporţia celor care supra- vieţuiesc unei asemenea prime încercări este în jur de 80%. Doctorii îşi fac treaba, iar cei atinşi de invaliditate sau de o boală grea reuşesc să supravieţuiască, în cel mai bun scenariu.
În schimb, se pune o altă problemă. Cum mai pot munci sau cum să-şi păstreze locul de muncă pe care îl aveau? În realitate, o invaliditate lungă sau o boală grea ne afectează serios veniturile. Din două salarii rămâne, în cel mai bun caz, unul.
Din păcate, ratele la ipotecă sau chiria trebuie plătite, facturile curente trebuie achitate, băncile de la care am luat împrumuturi nu sunt atât de umane să ne scutească de rambursarea datoriilor. În plus, trebuie să şi mâncăm, să îmbrăcăm copii şi să avem, cât de cât, o viaţă normală.
Totul se schimbă într-o familie în momentul în care unul dintre soţi se îmbolnăveşte. Veniturile se prăbuşesc, iar datoriile nu aşteaptă. În cazul unui asemenea scenariu, pe ce mizaţi? Vindeţi casa, cheltuiţi banii puşi deoparte, lichidaţi REER-urile, contaţi numai pe salariul celuilat sau vă împrumutaţi de la rude şi prieteni?
Este ciudat că toţi ne asigurăm casele, maşinile, dar ocolim să asigurăm tocmai cel mai de preţ bun al nostru: capacitatea de a produce un venit.
Din fericire, există şi soluţii, în afară de cea invocată de mulţi – >ce-o vrea Dumnezeu>. Există asigurări specifice pentru invaliditate sau pentru boli grave. Sunt produse pe piaţă, bine stu-diate, care acoperă aproape orice risc de pierdere a capacităţii de muncă.
E bine să vă puneţi aceste întrebări când totul este în regulă în viaţa dvs.
De fapt, este important să vă gândiţi la orice asigurare cât timp sunteţi sănătos, pentru că orice companie de asigurări vă solicită teste medicale. Mulţi au impresia că a cumpăra o asigurare este numai o decizie financiară. Şi de aceea împing luarea unei decizii spre mai târziu, când cred că veniturile vor fi mai mari.
Nu numai că există posibilitatea de a fi refuzaţi pe motive medicale, dar preţul unei asigurări, de orice natură ar fi ea, este direct proporţional cu vârsta.
Fiecare an care trece înseamnă mai scump, nemaivorbind de faptul că produsele de asigurare se scumpesc şi ele, ca orice produs de pe piaţă.
Aceste rânduri sunt dedicate mai ales celor care nu beneficiază de un contract colectiv de asigurare, furnizat la serviciu. Spun mai ales pentru că asigurările colective de la muncă sunt foarte diferite. Puţini sunt cei care au avut răbdare să citească contractul şi să vadă efectiv dacă sunt protejaţi. De aceea, ei preferă să spună că au asigurare la muncă şi că nu sunt interesaţi de nimic. Un specialist în asigurări poate descifra cu dvs. ce aveţi concret în pachetul colectiv şi ce vă lipseşte.
