Salutări de la pârnaie!

La scurt timp de la aflarea sen­tinţei de condamnare la închi­­­soare, Dan Voiculescu a plasat un mesaj pe blogul său personal, prin care, într-un gest de ipocrizie absolută, se arăta îngrijorat nu de pro­­-babilitatea ca el să meargă la Rahova, ci de soarta copiilor săraci din România: “Decizia de azi în dosarul Telepatia reprezintă o nedreptate. Dar ea nu înseamnă nimic în comparaţie cu nedreptăţile de lângă noi: copii săraci, care nu au bani de haine ori rechizite şi nu pot să meargă la şcoală; tineri fără un loc de muncă, indiferent de efortul făcut; părinţi care îşi îngroapă copiii din culpe medicale ori indife­renţă administrativă; bătrâni uitaţi de stat şi de societate”.

Ce legătură ar putea să fie între problemele sociale enumerate mai sus de Dan Voiculescu – cât se poate de reale, de altfel – şi decizia judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti de condamnare a varanului la 5 ani de închisoare cu executare?

Veţi spune că niciuna şi că enumerarea lor nu reprezintă decât o nouă tentativă de a distrage atenţia de la adevărata informaţie, şi anume faptul că omul de afaceri Dan Voiculescu a fost condamnat pentru fraudarea statului român.

În fapt, Dan Voiculescu, prin mesajul lui de pe blog, nu face altceva decât să ne deschidă ochii -involuntar, desigur – asupra unora dintre problemele sociale pe care le trăieşte România de astăzi, tocmai din cauza unor indivizi ca el, ca Adrian Năstase, ca Relu Fenechiu şi ceilalţi politicieni corupţi pe care justiţia, rezistând unor presiuni inimaginabile, a reuşit să-i condamne până în acest moment.

Procesul în care a fost condamnat zilele trecute Dan Voicu­lescu a început în 2008 şi a avut nevoie de 50 de termene de judecată – în marea lor majoritate datorate amânărilor cerute de avocaţii inculpatului – pentru a ajunge la o sentinţă de condamnare.

Reamintim nenumăratele piruete făcute de Voiculescu, cu scopul de a tărăgăna procesul şi de a amâna sentinţa finală: două demisii din Parlament, după două alegeri diferite, pentru ca dosarul să fie plimbat între Înalta Curte şi Tribunal.

Revenind la problemele sociale pe care le invocă Voiculescu în mesajul lui, trebuie subliniat că atât el, cât şi Năstase şi Fenechiu au fost condamnaţi pentru fapte grave de corupţie, în urma cărora statul român a fost păgubit cu zeci de milioane de euro. Numai în dosarul lui Dan Voicu­lescu, statul român a fost păgubit, conform deciziei judecătorilor, cu 60 de mili­oane de euro. Adrian Năstase şi complicii lui din Dosarul “Trofeul calităţii” au păgubit bugetul ţării cu 1,5 milioane de euro, aceeaşi sumă fiind calculată de procurori şi în Dosarul “Transformatorul”, în care a fost condamnat fostul ministru libe­ral Relu Fenechiu.

Câte perechi de nădragi nu s-ar fi putut cumpăra pentru copiii de grija cărora nu poate acum Voicu­lescu să meargă la închisoare, dacă zecile de milioane de euro furate de cei trei ar fi intrat la bugetul statului?

În schimb, aceste zeci de mili­oane de euro au intrat în conturile ortacilor lui Voiculescu de la Antenele TV (pe câţiva dintre ei îi vedeţi, de altfel, în fotografia de mai sus), au fost “investiţi” în limu­zina Audi a feciorului lui Adrian Năstase, în termopanele şi chine­zăriile din strada Zambaccian, precum şi în vi­le­le fără număr şi fără limită de opu­lenţă, în conturile ascunse prin băncile din străinătate ale noii clase de îmbogăţiţi.

Cifra corupţiei din România nu se calculează însă doar în zeci de milioane de euro. La nivel naţional, vorbim de miliarde, bani care, în loc să intre în bugetul statului sau în bugetele locale ale pri­măriilor – din care s-ar fi putut da ajutoare pentru copiii defavori­zaţi, pentru bătrânii care trăiesc cu 2-300 de lei pe lună sau pentru crearea de locuri de muncă pentru tineri -, au fost deturnaţi spre conturile personale ale acestei mafii moderne, care-i are ca protagonişti, printre alţii, şi pe Dan Voiculescu.

Nu pot încheia aceste rânduri fără să subliniez o diferenţă esenţială între personajele principale care conduc scena politică românească în acest moment. În timp ce preşedintele Traian Băsescu este artizanul reformelor din justiţia română, care au condus la condam­nările la nivel înalt din ultimii ani, Victor Ponta, primul ministru al ţării şi liderul majorităţii politice aflate la guvernare, s-a aflat mereu în tabăra corupţilor.

În ziua în care Dan Voiculescu era condamnat la închisoare, Victor Ponta declara cu nonşalanţă că va organiza alegeri pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD – funcţie pe care a deţinut-o Adrian Năstase – doar atunci când acesta din urmă va avea drepturi electorale şi va putea candida din nou. Reamintim că, în urma condamnării la 2 ani de închisoare pentru corupţie, Adrian Năstase are interdicţie de a vota şi de a candida la vreo funcţie, publică sau de partid, până în 2016.

Bun-venit, aşadar, condam­naţilor penal, în cursa pentru funcţiile vacante din USL!

G. S.
G. S.
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.

Ultimele articole

Articole similare