Cu buzunarele doldora de bomboane colorate, doi băieți pleacă să întâlnească niște pitici.

Greu a fost, dar după vre-o două săptămâni de insistențe, când cu promisiuni și când cu amăgeli, am reușit să-l cooptez și pe Gică a lu Burduhos la planul meu. Cum el nu văzuse nimic când am fost amândoi după fragi, era de datoria mea să gasim piticii din huciul lui Barbanta, căci să-mi rămână vorba de mincinos, nu măatragea mai de loc.

Odată hotărâți, ne-am umplut timpul cu adunatul bomboanelor și cu repetițiile de cum o să stăm și ce-o să spunem. Tot ce ne mai trebuia era o zi frumoasă, din acelea ce vin la munte după o noapte senină. Iar când toate condițiile s-au împlinit, iacă-ne porniți dis-de-dimineață, echipați cu tot ce-am găsit mai lucitor și mai zdrăngănos, că de, așa ne-o spus bunica că o să-i atragem pe pitici.

Cu buzunarele doldora de bomboane colorate de la magazin de la Angelica și capetele pline de povești, am ajuns cât încă mai sclipea roua pe frunze sus în poiană la Codrin, gâfăind nevoie mare.

Ieu am să șied aici lângă cioata aiasta că-i mai la soari, spune Gică și nici una nici două se tolănește între două rădăcini albite de vreme, înfulecand tacticos din bombonele.

Măi Gică, strig eu la dânsul, lasă măi bombonielile pentru pitici măi, că altfiel am urcat râpa digiaba.

Dar Gică o știa pe-a lui: să-ți spun driept, eu nici amu nu ti cried cu piticii tăi, ieu cried că-s numa năzăreli di-a tali, d-am vinit mai tari c-ai zâs că ni dai și din bonbonielili tali, ca altu fielu, pi ali mieli li putiem mânca și gios la izvor.

L-am lăsat pe Gică în plata lui și mi-am gasit un loc nici prea aproape nici prea departe de el, nici prea-n soare, nici prea-n umbră, unde mai întâi am presarat bomboane de jur împrejur și în mijloc m-am întins cât mi-era spinarea de lungă. Gică al meu, ronțăia mai abitir ca o veveriță de răsuna poiana de așa zgomot.
Măi Gică mai lasa molfăitu ca mă dor pi mini uriechili d-apăi ci să mai spun di ti-or auzi piticuții cum îți bati țâie falca, s-or duci toți pi-o lumi di nu i-a mai vidie nimini. Fă bini și puni bomboane prin priegiur și ti ogoi. Di nu, atâta mai viezi tu di la mini biciclieta.

Ihi, am auzit di partea lui, după care m-am lasat dus de gânduri în ritmul norilor mici și albi din aceia ce erau buni numa pentru picturi, cum spune badea Costan vecinul. Să fi trecut un sfert de ceas, poate o jumătate, poate mai mult nu știu să vă spun, dar cam pe când roua începea să se topeasca de tot de pe frunze, mi s-a părut că am simțit o mișcare pe lângă picior. Să mă uit nu puteam, așa că încordat ca o mâță ce pândește șoarecele, așteptam alte semne.

Și semnele, încet, încet, s-au facut simțite. Mai întâi un pocnet ușor într-o parte, o crănțănitură în alta, un râset ca de copil mic mai aproape de cap, ca-mi venea să las tot și să fug cât m-or ține picioarele.

Nici acum nu știu dacă am rămas pe loc din frică sau din curiozitate, dar pe măsură ce zgomotele se apropiau de urechile mele, începeam să deslușesc frânturi de vorbe într-o limba pe care nu o mai auzisem, dar al cărei sens îmi părea tare ușor de priceput.

Bineînțeles că povestea abia începe și dacă o să mai zăboviți pe paginile jurnalului, o sa aflați și continuarea în numerele viitoare.

Cât despre sfaturile cele mai cele, despre cum să vă protejați agoniseala și pe cei ce contează pentru dumneavostră, cautați la www.petrucotnareanu.com
Nu uitați că în spatele acestei adrese internet, se ascunde o echipă de specialiști ce pot răspunde la aproape toate întrebările dvs.

 

Publicitate