Un Leonardo da Vinci, cel mai scump tablou din istorie. 450,3 milioane de dolari

Casa de licitații Christie’s a scos la vânzare pe 15 noiembrie tabloul “Salvator Mundi”, de Leonardo da Vinci, singurul dintr-o serie de mai puțin de 20 de tablouri ale maestrului renascentist care au supraviețuit până în zilele noastre și care se află încă într-o colecție privată. Acesta a fost achiziționat de un colecționar privat pentru suma de 450,3 milioane de dolari.

Experții acestei case au estimat la 100 de milioane de dolari valoarea acestei pânze cu dimensiuni de 65 centimetri x 45 centimetri, ce a fost vândută cu doar 45 de lire sterline în 1958, cu mult timp înainte ca lucrarea să fie autentificată și atribuită lui Leonardo da Vinci, în 2005, anunță Agerpres.

Miliardarul Dmitri Rybolovlev, un oligarh exilat, care este președintele clubului de fotbal AS Monaco, îl acuză pe comerciantul de artă elvețian Yves Bouvier, care ar fi trebuit să îl ajute să investească aproximativ 2 miliarde de dolari în opere de artă, că și-a acordat marje exorbitante pentru tablourile pe care le achiziționa în numele lui.

Tabloul “Salvator Mundi”, un portret al lui Iisus Mântuitorul, pictat în jurul anului 1500, ar reprezenta o dovadă flagrantă a acestei escrocherii: Yves Bouvier ar fi cumpărat tabloul de la casa Sotheby’s cu 80 de milioane de dolari în 2013 și l-ar fi revândut lui Dmitri Rybolovlev cu 127,5 milioane de dolari.

P. R.
P. R.
Articolele semnate cu P.R. provin de la agențiile de presă cu care lucrăm sau din surse publice.

Ultimele articole

Articole similare