Nu vi se pare că agenda politică și măsurile luate de conducători au din ce în ce mai puțină legătură cu problemele reale ale celor conduși? Lumea e plină de exemple care demonstrează că populația este nevoită să înghită norme și măsuri pe care nu le-a cerut și în cele mai multe cazuri este într-un total dezacord.

Priviți vechiul continent. Uniunea Europeană este o asociere liberă de state cu drepturi egale, aproape libere să-și dea cu părerea, dar care nu trebuie să iasă din linia impusă de Merkel. Țările mici din sud-est construiesc garduri la frontiere împotrivă invaziei de emigranți din Orient dar Merkel îi tot cheamă.

Germanii înșiși au obosit de emigranți, în schimb statul, pe care îl țin din taxele lor, are norme idioate. Cum ar fi pedepsirea xenofobilor care postează pe rețelele sociale. În Germania este mai grav să te exprimi împotriva emigrației musulmane decât să postezi atrocități împotriva copiilor. Și te întrebi de unde vine toată această politică străină chiar de nevoile reale ale germanilor.

Nici în Canada nu suntem departe de acest curent pe care unii îl numesc marxist.

Justin Trudeau, acest premier aflat în pubertate întârziată, invită haitienii la frontiere, dar n-are minima decență să întrebe și „populimea” dacă îi vrea dacă este de acord să plătească din taxele lor. By the way, Trump se pregătește să scoată din SUA 100.000 de hondurasieni. Așteptăm anunțul lui Justin.

Același premier, frate de cruce cu decedatul criminal Fidel Castro, legalizează consumul de droguri. Ne-a întrebat cineva dacă dăm din coadă de fericire la ideea ca, la vârsta majoratului, copii noștri să treacă pe la „dépanneur” să-și ia doza de canabis? El zice că lovește crima organizată, dar e foarte posibil să lovească mai întâi sănătatea mintală a tinerilor canadieni.

Același guvern federal este gata să pună în practică o lege împotriva hărțuielii sexuale la locul de muncă. A văzut cineva vreun angajat sau angajată de la stat care să protesteze împotriva hărțuielilor? A devenit brusc sexul o problemă națională? Nici nu ne-am dat seama, noroc că ne-a luminat guvernul Trudeau.

Dacă-l întrebi de Castro, sex sau imigranți i se luminează fața și devine volubil. Dacă aduci vorba despre miliardele pierdute de Canada, ascunse în paradisuri fiscale de șmecheri, de taxele uriașe prin care canadienii subvenționează idei crețe are răspunsuri laconice. Totul e ok, trece pe la o paradă LGBT și totul s-a rezolvat.

Și mai aproape în „la belle province”a noastră. Toată ziua, cât e ea de lungă, o țin langa cu dezbateri despre portul sau neportul niqab-ului la muncă, la plimbare sau în autobuz.  S-au chinuit să dea și o lege inutilă. Oricât ai vrea, nu poți să legiferezi totul. Unele lucruri sunt de bun simț.

De exemplu dacă o femeie cu față acoperită vine la ghișeul statului, ea poate fi rugată să se legitimeze. Dacă nu vrea, nu este servită. E mai simplu. Bunul simț înlocuiește legile inutile.Presiunea societății e mai puternică decât legi chioare de conținut. Iar o lege, de obicei, reglementează un fenomen social judecat periculos. Eu nu am văzut femei îmbrăcate până la gât să dea buluc în autobuze. Poate în Lexus-uri personale. Și atunci ce avem de reglementat?

Poate că populația din Quebec are ceva de zis în privința sifonării banilor publici în marile lucrări, poate suntem nemulțumiți de durata medie de așteptare de 13 ore la serviciile de urgență, poate chiar nu înțelegem cum benzina este în Quebec cea mai scumpă din Canada, și asta pentru locuitorii cu cele mai mici venituri din țara.
Iată niște probleme.

Câteodată cetățenii au răspunsul. Concedierea clovnului Coderre este un exemplu. Primarul faraon, care vedea numai curse de mașini, oraș sanctuar și sclipici peste tot a pierdut în fața unei femei care a sesizat că agenda primarului n-avea legătură cu cetățenii pe care îi păstorea.

În România faptele sunt mai simple. Acolo n-au treabă cu hărțuirea sexuală, femeilor încă le place să mai fie femei și bărbaților, bărbați. Românii sunt mai sinceri. Dă-l naibii de popor, „..ulimea” cum zicea Sechelariu pe vremuri.

Vrei puterea ca să-ți umpli sacul de euroi. „Care nu fură e fraier!”. Și dacă se fură, oamenii trebuie să aibă liniștea necesară ronțăirii banilor. Atunci justiția trebuie făcută la partid nu în sălile de judecată. Decide PSD cine e vinovat și cine nu. Și atunci se dau legi.

Când nu se mai poate suporta să mai aruncă în popor cu ajutoare sociale, găleți și făină râncedă. Poporul votează și nu contează cine iese, ciclul de furat se reia.
Cum zicea un penal care-l apăra pe alt penal: „ce domne, doar n-a dat în cap, a băgat și el puțin mâna”.

Publicitate