Procesul de la Bruxelles al lui Salah Abdeslam, unicul supraviețuitor al celulei teroriste care a comis atentatele sângeroase de la Paris, la 13 noiembrie 2015, soldate cu 130 de victime, a fost așteptat cu mare emoție de toată lumea și, mai ales, de rudele și apropiații celor dispăruți atât de tragic și absurd.

Dar de fapt, Salah Abdeslam și un complice, Sofien Ayari, au fost arestați și trimiși în judecată la Bruxelles datorită și altor fapte ce datau din 15 martie 2016 când cei doi se ascundeau de poliție. O echipă de polițiști efectua o percheziție de rutină la o adresă dintr-un cartier bruxelez, Forest. Polițiștii nu știau cine se ascunde acolo și au fost extrem de surprinși când din clădire a început să se tragă. În schimbul de focuri care a urmat, trei polițiști au fost răniți și un terorist, omorât. Salah Abdeslam și complicele său au reușit să fugă dar au fost capturați trei zile mai târziu.

Embed from Getty Images

În procesul de la Bruxelles, început la 5 februarie 2018, preludiu al celui de la Paris pentru atentatele din noiembrie 2015, procuroarea a cerut pedeapsa maximă prevăzută de legislația belgiană – 20 de ani de închisoare, pentru port de arme interzise și tentativă de omor contra polițiștilor. Încă de la început Salah Abeslam a afirmat că nu va răspunde la nicio întrebare și că nu recunoaște autoritatea tribunalului belgian. Era aceasta o strategie de apărare pe care o folosise, probabil, deja înaintea atentatelor islamice de la Paris, într-o vreme când era doar un delincvent mărunt, consumator asiduu de droguri și alcool și frecventator de baruri. Fusese arestat în 2011 pentru o un furt prin efracțiune și pus în libertate după o lună.

Firește, Salah Abdeslam, nativ cetățean francez dintr-o familie cu origini marocane, are dreptul, în pofida crimelor odioase la care a luat parte, să se apere cum crede de cuviință, inclusiv prin tăcere, asumându-și implicit consecințele strategiei utilizate. Mai puțin firesc este însă modul în care avocatul său, un reputat penalist bruxelez, Sven Mary, a ales să apere interesele clientului său care altminteri nu pare să aibă prea multă considerație pentru el.

CITEȘTE ȘI:  Precedentul Trump

Sven Mary, stânjenit că Salah Abdeslam la prima audiență la tribunal n-a consimțit nici măcar să se ridice în picioare – semn elementar și obligatoriu de politețe – la intrarea președintei instanței, a fost mulțumit că la a doua audiență clientul său a refuzat să se prezinte. În absența lui, el s-a străduit, potrivit unei tradiții ilustrate cu brio de mulți ”avocați ai diavolului”, să demonstreze că procesul prezintă unele neglijențe de procedură juridică din cauza cărora el ar trebui să fie anulat.

Nu putem cunoaște toate chichițele pe care le-a invocat Sven Mary timp de trei ore cât a durat a doua audiență (Le Monde, 8 februarie 2018), dar una dintre ele pare să fie importantă, legată de folosirea limbilor : justiția belgiană a desemnat ca principal responsabil al anchetei un judecător neerlandofon care apoi a delegat sarcina unor judecători francofoni. Tribunalul va trebui să explice această inadvertență procedurală din start dar nu este deloc clar în ce măsură ea a impietat asupra justeții procesului lui Salah Abdeslam. Procesul se va relua la o dată încă neprecizată.

Embed from Getty Images

Tactica de tranșee a penalistului belgian a stârnit reacții fierbinți pe rețelele sociale și avocatul s-a plâns că a primit zeci de mesaje de amenințare cu moartea, inclusiv pentru familia și copiii lui.

Într-o lume ideală, Sven Mary are toate motivele să se plângă de lipsa de discernământ a oponenților săi și să deplore contaminarea și degradarea principiilor datorită sentimentelor. Indiferent de cum își desfășoară activitatea profesională Sven Mary, familia și copiii lui nu au nicio vină și ei, ca și el, dealtfel, nu trebuie să fie amenințați în niciun fel. Justiția singură trebuie să decidă dacă Sven Mary face bine ce face, fără nici o presiune exercitată asupra lui

CITEȘTE ȘI:  Precedentul Trump

Dar nu trăim într-o lume ideală. Sven Mary vrea să impună familiilor victimelor și tuturor celor care au fost oripilați de amploarea atentatelor și de ura lui Salah Abdeslam față de concetățenii săi francezi nemusulmani, un prag de principialitate pe care, foarte probabil, nici el însuși nu l-ar depăși. În situațiile limită, un elementar exercițiu de empatie ar fi foarte necesar pentru cine este orbit de orgoliu și de celebritate lucrativă. Căci cum ar fi dacă unul dintre cei care-l amenință pe Sven Mary, și-ar pune amenințarea în practică împotriva unuia dintre membrii familiei sale? Din disperare, frustrare și revoltă că avocatul vrea să împiedice să se facă dreptate invocând mărunțișuri procedurale. Și cum ar fi apoi, dacă arestat pe bună dreptate, agresorul ar apela la serviciile unui penalist aidoma lui Sven Mary sau chiar la el însuși spre a i se bloca procesul cerându-i, nu-i așa? să nu confunde sentimentele sale personale cu datoria de a-l apăra ca pe orice client prezumat nevinovat?

Dacă actul de justiție ar fi un joc de societate, abilitatea lui Sven Mary ar fi de admirat. Scopul scuză mijloacele când ne amuzăm. Dar din păcate, mai ales în cazul acesta, nu e vorba de un simplu joc de societate. Și atunci, abilitatea distinsului penalist este nu numai tristă, ci și neavenită. Și chiar periculoasă pentru armonia socială între populația majoritară și comunitățile etnice și religioase, rezultate în urma imigrării.

Ad