Cu scoica pe val

La școală, Ion mergea din două motive: pentru orele de sport unde profesoara-l lăuda de fiecare dată, dar mai ales pentru orele de biologie. Dintre toate exponatele din laborator, atenția-i era mereu atrasă de scoicile răsfirate pe etajerele prăfuite.

Avea și acasă o scoică neagră și mare, dar buna lui o ținea cu sfințenie deasupra ușii de la bucătăria de vară, era scoica cu care răzuia fundul ceaunului când se ardea mămăliga.

Citise el o carte cu poze colorate din care aflase că aceste cochilii pe care le atingea cu teama copilăriei, existau cu adevărat și erau vii undeva departe, departe. Doar că până acolo trebuiea să meargă cu trenul o zi și o noapte pentru a ajunge la o apă mare, mare și în acea apă trăiau viețuitoarele ce aveau cochilii, unele chiar mai frumoase decât cele din școală.

Pe atunci nu avea cine să-l lase pe el până la marea cea mare. „Ce aici la noi nu-i bine, uite ce liniște avem” îi spunea mama lui.

Liniște era, ba chiar prea multă pentru gustul lui. Era locul unde muntele coboară până la casele înșirate de-a lungul râului când la soare, când la umbră până sub creasta Rarăului.

Anii au trecut, școlile au trecut și ele, și tânărul a devenit un călător neobosit. Acum marea cea mare nu mai părea așa de departe și nici toate celelalte mări pe care le-a străbătut de-a lungul și de-a latul. Pentru că Ion a devenit marinar.

Mai mult pe mare decât pe uscat, a lucrat când pentru unii când pentru alții, fără să simtă trecerea timpului și așa, voiaj după voiaj, a ajuns la vremea odihnei celei lungi, adică mai bine spus, la pensie. Barba sa albă și mersul legănat au devenit cunoscute în orășelul de pe malul mării unde a decis să se oprească, dar mai ales la cafeneaua unde obișnuia să-și ia micul dejun.

Într-o dimineață s-a așezat la masa preferată împreună cu un amic. Degusta cafeaua și-l întreabă pe vecinul de masă care tocmai răsfoia vraful de jurnale. „Ce mai e nou pe la voi pretine Geo, am auzit la tele că iară v-o mărită pensia, înseamnă că ești bun dă cinste”.

„Mărit pe mumă lor, ia mai bine și citește ce scrie la gazetă”.

Un pic surprins de reacție, Ion ia jurnalul și citește : « directorul FMI, a făcut zilele trecute o declarație ce a produs șoc și neliniște. Bătrânii trăiesc prea mult și este un risc pentru economia globală, trebuie făcut ceva, a spus Lagarde referindu-se la riscul de longevitate, una din temele principale ale Fondului Monetar Internațional în ultima perioadă. »

„Mai să fie, care va să zică am fost buni cât am plătit impozite, iară acuma se sperie că o să trăiesc prea mult?”

„Se pare că nu ți-e clar coane Ion, uite ia altu și citește, poate așa ai te lămurești”.

Deschide următorul jurnal și continuă În primul rând că vom scoate din rândul pensionarilor pe cei care nu au cotizat 10 ani, nu au un stagiu minim de cotizare de 10 ani. Adică cei cu pensia minimă. Culmea este că cei cu pensia minima i-au prins din urmă pe foarte mulți care au cotizat 15-20 de ani și care sunt tot pe la sumă de 500-600 de lei. Ei vor avea un fel de statut de asistat social și vor fi într-o legislație proprie. Pentru ei, anul acesta, de la 1 iulie, pensia crește la 640 de lei. Dar atenție: nicio altă pensie din România, inclusiv pentru ceilalți care au cotizat peste 10 ani, nu va coborî sub acest cuantum de 640 de lei, a explicat ministra muncii.

„Ha, ha domnu Geo, să vezi și să nu crezi, la ce mi-o folosit mie să umblu toată viața după scoici în patru vânturi, când aveam atâtea cochilii goale așa de aproape”.

„Ei și matali coane Ion, poate că dacă știai să-ți îndoi spatele cum se cade, plin de râvnă și te mai și amestecai în politică, he he unde-ai fi fost acum”.

Stânjenit de situație, îmi strâng jurnalul, plătesc cafeaua și dau să plec. „Alo domnu”, mă strigă cel numit Geo, „te văz cu jurnalu-n mână și nu zici nimc?”.

„Ce să zic domnilor, dacă atunci când a trecut valul votării, lumea s-a uitat doar la culoarea scoicilor, poate că măcar pe viitor au să privească și conținutul”.

Fotografie de: AzzaroniCC BY-NC-ND 2.0

Petru Cotnareanu
Petru Cotnareanu
Petru Cotnăreanu este născut în dulcea Bucovină, sub poale de Rarău, trecut prin informatica preistorică şi prin ceva şcoli din Québec. În prezent sfătuitor auto­rizat pentru banii altora (de banii lui se ocupă soţia). Iubeşte lucrurile simple şi cinstite şi ia în glumă o artă tare grea, cum e cea a scrisului.

Ultimele articole

Articole similare