Din cenușa-i proprie și din propriu-i fum, astăzi ca și mâine pururi și acum.

Duminică pe 6 octombrie, o legendă a rockului românesc și a dorului de libertate, trupa Phoenix a revenit la Montreal.

Pentru cele opt sute de suflete care au încins sala de spectacol, timpul s-a oprit pentru câteva ore și s-au trăit și retrăit momente de excepție.

Am avut privilegiul să fiu atât în spatele scenei alături de minunații mei colegi din trupa Les Tarabostes, trupa cu care am cântat în deschiderea spectacolului, cât și în sala, la concert.

Așa că voi încerca în continuare să vă prezint acești oameni minunați și instrumentele lor cântătoare, pe cât o să mă pricep mai bine.

După ce s-au terminat testele de sunet pentru ambele formații și până la începerea spectacolului am profitat de un moment de relaxare a lui Nicu Covaci și ne-am adunat ciorchine în jurul lui.

Am ascultat istorii din timpurile trecute, care la vremea când s-au întâmplat, păreau adevărate legende urbane, de nu știai dacă poți să le crezi sau nu. Cei care au trăit în anii de glorie ai comunismului, știu foarte bine cât de dificil circulau informațiile în acea vreme, informații care de multe ori erau modificate după nevoi de băieții cuminți ai poliției politice.

Dar de dată asta aveam confirmarea în direct de la făptaș.

CITEȘTE ȘI:  Înmulțirea cu opt

Ei bine, acest om, care după ce a reușit să se stabilească în Germania, s-a întors în România și a reușit să scoată pe sub nasul securiștilor colegii din formație bine ascunși în cutiile de la coloanele de sunet.

Și pentru că toate istoriile au partea lor de extraordinar, am aflat cum s-au înfruptat grănicerii români din pita, cârnatu și horinca oferite cu darncie de Nicu, grăniceri care după mai multe pahare, s-au apucat de cântat cățărați pe cutiile în care se ascundeau membrii formației. Numai Țăndărica mai știe câte lovituri a primit de la soldatul care ținea morțiș să țină ritmul cu piciorul în lada în care era ascuns.

Multe s-au întâmplat în cei mai bine de cincizeci de ani de când pasărea Phoenix ne poartă de la o melodie la alta și de la un ritm la altul, ne povestește maestul Covaci.

În tot acest timp, mulți artiști au contribuit la acest zbor. După spusele maestrului, mai bine de cincizeci de talente și-au lăsat amprenta pe discografia grupului.

Dar să știi, mai bucovinene, că acum am reușit să adun pe cei mai buni din cei mai buni artiști ce află în țara românească, îmi confirmă rokerul.

După entuziasmul cu care se cânta și se dansa în sala, sunt convins că așa și este.

CITEȘTE ȘI:  Înmulțirea cu opt

Istoria scrisă cu migală de liderul grupului se află tipărită în două volume pântecoase, disponibile pentru cei curioși.

Și pentru că tot am început să vă fac confidențe, din vorbă în vorbă, colegul nostru Dan Oniță propune ambelor formații să ne regăsim la el acasă pentru a doua zi.

Vin zice Nicu, dar cu o condiție, eu o să fiu bucătarul. O să va pregătesc un papricaș de pui de o să lustruiți farfuriile.

Drept care a două zi, am tras cu toți chiulul de la muncă și ne-am adunat în bucătăria familiei Oniță. Care mai de care mai harnic, la curățat ceapă, la curățat cartofii, la turnatul în pahare, de fiecare după îndemânare.

Dar marea descoperire a fost talentul de șef bucătar al maestrului Nicu Covaci. Cu aceeași siguranță cu care armonizează talentele pe scenă, el a coordonat și acest eveniment culinar.

„Mai băieți, nu va grăbiți cu mâncatul, să știți că ce rămâne pe a două zi e mult mai bun”, încerca el să ne tempereze apetitul.

Sper că avea dreptate, pentru că noi nu am reușit să ne oprim înainte de a șlefui bine și farfuriile dar și oala in care s-au transformat cei cinci pui.

Mulțumim Maestre, mulțumim trupei Phoenix pentru momentul trăit.

Ad