În toamna lui ’93 mă întorc în țară după aproape trei ani de viață în Canada. La Otopeni, sunt așteptat de fratele meu și o mână de prieteni. Ne bucurăm de revedere, multe întrebări, zâmbete, bagaje multe, transpirație, îmbulzeală. Până ajungem în parcarea unde ne aștepta mașina, aflu o grămadă de noutăți. „Mai întâi și mai întâi să mergi să-ți depui banii, ai venit cu bani nu-i așa ?” „Să-ți depui banii la Caritas,” mă sfătuiesc cu toții.
„Caritas, ce e aia, e o nouă bancă ?” întreb eu nedumerit.
„Nu nu-i bancă, da-ți dă de opt ori tot ce depui.”
„Ce tot spuneți voi, eu pe unde am umblat nu am auzit de așa ceva. Deci voi depuneți o suma de bani care va genera un profit de opt ori mai mare ?”
„Unde se fac investițiile ca să dea un așa randament ?”
„Nu contează unde, răspunde fratele meu, principalul e că primești înapoi de opt ori suma depusă.”
Să va spun cât au pierdut cei care au crezut în mirajul multiplicării banilor, inclusiv fratele meu ? Acum câteva zile un fost coleg de muncă și amic de vreme lungă mă sună.
„Salut ce mai faci ?”
„Bine, cum știi prins cu treabă până peste cap.”
„Eu, spune amicul, tocmai mă gândeam la tine și-o să-ți spun și de ce.”
„Ce bucurie, răspund eu, să tot fie o vreme de când nu am mai vorbit, ce-ți face familia, sunteți bine cu toții ?”
„Da, fără probleme, dar să-ți spun de ce te sun. Sâmbăta viitoare te invit să întâlnești mai mulți oameni extraordinari. Știu că tu lucrezi cu oamenii și vrei mereu să cunoști lume nouă, așa că m-am gândit să te invit.”
„Mulțumesc, mă simt onorat că nu m-ai uitat și că mă ajuți să cunosc oameni buni, dar despre ce e vorba ?”
„Acum nu prea am timp să povestesc, dar o să-ți trimit adresa, o să ne găsim acolo și o să povestim mai multe.”
Zis și făcut, curios de natură și încrezător în seriozitatea amicului, pun adresa primită pe gps și mă trezesc în fața unui salon de coafură, undeva în buricul târgului. Cred că s-o fi înșelat când mi-a dat adresa, sau poate nu știe că eu mai am doar păr de o baie și la salon mai mult de o frecție, nu prea mai au ce să-mi facă. Dar dacă m-a invitat, m-a invitat.
Parchez mașină și intru în localul ce avea desenat o pereche de foarfeci pentru elefanți pe geamul din față. Înăuntru opt, nouă persoane se aranjau în scaune ca pentru un spectacol, dar până să ma dumiresc despre ce ar fi vorba, apare și amicul.
„Mă bucur că ai venit, ia un loc mai în față și urmărește atent prezentarea, o să vorbim după”.
„De acord” zic eu și admir o doamnă simpatică ce potrivește un laptop pe o măsuță. Pe ecran apare o animatoare așezată confortabil lângă un șemineu electric, deasupra căruia se desena un tablou cu pătrățele și săgeți.
O să credeți sau nu, dar dumneaiei tocmai descoperise formula magică prin care o să scăpăm cu toții de sărăcie. E foarte simplu. Trebuie doar să vii cu cinci mii de dolari și cu încă doi prieteni care vor depune fiecare câte cinci mii. Pe urmă formula se complică puțin, dar nu prea tare, așa ca să priceapă tot pălmașu. Pentru că tu ești dispus să dai cinci mii, așa pe o strângere de mâna, în săptămânile următoare vei primi un cadou de patruzeci de mii (de dolari bineînțeles).
Se pare că imaginația celor care lansează aceste sisteme de îmbogățire subită funcționeză puțin la indigo, da domnule de opt ori o să primești înapoi, îmi confirmă prezentatoarea . Diferența dintre cei din anii nouăzeci din țară și cei de aici e doar în subtilități.
Dacă acolo mergea cu documente și ștampile că așa eram obișnuiți, aici stilul e mult mai discret și mai perfid in același timp. După părerea mea, specia umană, din care fac și eu parte, rămâne încă foarte ușor de păcălit. Am încercat după prezentare să trag un semnal de alarmă: „Treziți-vă oameni buni, cineva va bobinează mintea spiră cu spiră. Încercați să gândiți cu propriile capete și treceți totul prin filtrul bunului simț, aici ceva sună a escrocherie.”
M-au privit ca pe un biet bolnav ce îndrugă vorbe goale și mi-au întors spatele. E posibil că cel bolnav să fiu eu.
Dar dacă nu?
