Bibliografia consacrată mitului e aidoma unui codru uriaș în care dacă te aventurezi fără instrumentele potrivite de orientare, riști să te rătăcești și să nu mai găsești drumul înapoi. Cartea Mirellei Tarmure Vadean, ”Pourquoi inventer encore des mythes ?” (Paris, Éditions du Cygne,2018, 123 p.) probează cu brio că autoarea se află în posesia unor asemenea instrumente și că, mai mult decât atât, le mânuiește cu multă eficacitate.
Consilieră academică la Universitatea din Montreal și având în urma sa o carieră respectabilă de profesoară universitară în litere și discipline umaniste, Mirella Tarmure Vadean abordă în cartea sa vasta problematică a mitului doar ca o operațiune preliminară – pregătitoare pentru subiectul, tratat în a doua partea a volumului, statutul mtului literar într-o carte far a literaturii de fantezie Stăpânul inelelor de J.R.R. Tolkien.
Textul este dens, ideile se succed cu o viteză care nu lasă cititorului neofit timp să se familiarizeze și să reflecteze la ele fiindcă la două-trei fraze, autoarea trimite la un nume și la o lucrare din bibliografia consistentă pe care a utilizat-o. Dar graba și efortul ei de a sintetiza aproape brutal informația sunt pe deplin justificate. Căci aproape fiecare dintre secțiunile primei părți, intitulată Comment les mythes font ils-penser?, constituie un subiect suficient de complex pentru a face obiectul unui volum aparte. O insistență mai mare în tratarea lor ar fi condus-o pe autoare prea departe de ținta sa amenințând chiar s-o împingă în hățișuiri teoretice inextricabile pentru cititor. Debutând, de exemplu, cu ceea ce ar trebui să apară simplu de rezolvat în câteva rânduri ori paragrafe și anume cu definiția mitului, autoarea observă pe bună dreptate inaproprierea unui demers expeditiv. Căci mitul este un domeniu multidisciplinar, el atinge în proporții diferite dar reale, isioria religiilor, filosofia, psihanaliza, antropologia, etnologia, sociologia, literatura – și probabil că am putea adăuga și altele, precum politologia ori astronomia, – așa încât o definiție valabilă, respectând cerințele ei de bază, genul proxim, și diferența specifică, nu poate fi, în mod obiectiv, sintetizată. Aceasta e, implicit, concluzia autoarei care se raliază la un punct de vedere exprimat de unul dintre cercetătorii din bibliografie: ”Un reflex școlar, bine înrădăcinat în douăzeci și cinci de învățământ retoric ne incită să căutăm mai întâi o definiție. Este oare această cea mai bună metodă? Ne putem îndoi./…/Dificultățile pe care le întâlnim când pornim pe această cale sunt imense și, desigur, de nedepășit”. (Jean-Louis Backés).
Avem un tablou, sumar dar exact, al acestor dificultăți în secțiunile următoare ale primei părți în care autoarea examinează, tot așa, în ritm alert, concepții privitoare la originea, identitatea, structura și dinamica mitului la cercetători pe căt de reputați, tot pe atât de diferiți, ca viziune: Mircea Eliade, Claude-Lévy Strauss, Roland Barthes, Pierre Brunel etc. Trebuie remarcată în treacăt și sincronizarea autoarei cu cercetările la zi în problematica mitului, de unde citarea și menționarea frecventă a opiniilor unor cercetaători cu care marele public nu este mai deloc familiarizat (Régis Boyer, André Dabézies, Philippe Sellier, André Siganos etc.)
Toate punctele de vedere examinate sunt subordonate unei probleme unificatoare care va fi abordată în partea a doua a cărții: raporturile de opoziție dintre mitul ethnoreligios, ipostaza clasică și cea mai populară a conceptului de mit, și mitul literar. Așa încât, originalitatea demersuilui Mirellei Tarmure Vadean se concentrează mai ales în această a doua parte, intitulată Un cas de figure exemplaire .
Aducând pe terenul discuției nu doar opiniile unor cercetători ai operei lui Tolkien, ci și analizele și comentariile scriitorului englez despre propria-i operă, Mirella Tarmure Vadean convine, odată cu acesta că mitul fondator poate fi considerat un mit superior iar mitul literar, un mit inferior. Inferior și superior nu sugerează aici judecăți de valoare, ci o direcție de transformare. Mitul primordial (superior) devine mit literar (inferior) sub formă de basm și de narațiune de fantezie – care mobilizează resurse de fantastic și de miraculos. Crearea de mituri inferioare este o descifrare sau o descoperire a unei realități ascunse la care doar creatorul suprem are acces. În felul acesta autorul uman intră și el, așa-zicând, într-o ordine divină. Mitul literar (inferior) pe care-l produce poate fi mai interesant decât mitul primordial pentru că el îngăduie participarea cititorului la interpretarea lui. Sensul mitului literar nu este fixat odată pentru totdeauna de o tradiție de gândire religioasă.
Ultimul și poate punctul cardinal al cărții Mirellei Tarmure Vadean este aparent de ordin terminologic. Dar e mult mai mult decât atât. Tolkien denumește demersul său de construcție a unei lumi fanteziste, cu un timp, un spațiu, un limbaj, o istorie și specii total diferite de cele întâlnite în lumea terestră, myth-making. Autoarea apreciază că traducerea în franceză sub formula mythe-créé este improprie și din punct de vedre gramatical și din punctul de vedere al conținutului fiindcă elimină participarea permanentă a cititorului, la interpretarea și circulația mitului literar. Pentru a îngloba și contribuția autorului de mituri literare și contribuția mereu activă a cititorului, ea propune mythe-en-invention Aceeași problemă de traducere s-ar pune și pentru limba română, și probabil că ar trebui să fie rezolvată în sensul indicat de Mirella Tarmure Vadean pentru limba franceză..
Indiscutabil, cartea compatrioatei noastre este o contribuție interesantă în marea discuție despre mitul literar, și publicarea ei în limba franceză și în Franța, acolo unde această discuție pasionează lumea academică, este cât se poate de oportună.
