Promiteam în numărul trecut că încerc să vă spun de ce nu-i un avantaj pentru Trump să se întâlnească cu omul-rachetă Kim Jong Un. Și iată că președintele Trump a înăsprit tonul vorbind despre posibilitatea ca întâlnirea să nu aibă loc pe 12 iunie, poate mai târziu, poate deloc.
Este posibil ca băieții deștepți care-l consiliază să-și fi reanalizat poziția sau Trump a simțit că, de fapt, n-are nicio concesie de oferit. Zilele trecute a spus-o pe șleau: „n-am prea mult timp de pierdut, un acord ar fi bun pentru Coreea de Nord, pentru noi e OK oricum”. Și a continuat cu cea mai importantă parte, discurs spus liber în fața președintelui sud-coreean Moon aflat la Casa Albă. „Poporul coreean este foarte muncitor, ei ar putea face lucruri mari, uitați-va la ce au făcut frații lor din sud ”.
Și s-a oprit aici. Pentru cunoscători, continuarea nespusă este: coreenii din Nord ar putea avea o viață frumoasă dar trebuie să scape de Kim și dinastia lui.
Iată de ce cred eu că Trump-Kim nu avantajează partea americană.
În primul rând un motiv estetic, de imagine (toată politica americană este imagine în primul rând). Este, cum să zic, puțin înjositor pentru Statele Unite și mai ales pentru Trump – un om cu un ego puternic – să facă un summit de importanță planetară între prima putere economică a lumii și o țară pustiită de foame numai pentru că aceasta dezvoltă arme nucleare.
Apoi ce imagine! Marele Trump se vede cu marele conducător Kim! Întâlnirea secolului! Înseamnă să-i dea o importanță enormă piticului de la Phenian. Este ca și cum eu i-aș transmite un mesaj obraznic lui Federer zicându-i că pot să-l fac praf pe terenul de tenis, de fapt nici n-are curaj să joace cu mine. Și Federer își pune mintea și admite să facem un meci!
Sigur că pe Trump îl mănâncă puțin orgoliul să rezolve problema coreeană, de care n-a reușit nimeni să se atingă, dar poate nu așa. Mai din culise. Dincolo de motivele estetice, eu văd întâlnirea un non-sens. La stilul decis al lui Trump, el trebuie să-i ceară coreeanului nu numai oprirea programului nuclear, ci și distrugerea în totalitate a bazelor, pe controlate, nu pe vorbe. Or asta înseamnă înseamnă sfârșitul pentru Kim. Fără obiectul șantajului, marele conducător se poate adăposti la Târgoviște.
De fapt este și mai și. Dincolo de chestiunile nucleare, Trump trebuie să-i ceară socoteală lui Kim despre sutele de mii de deținuți politici, despre drepturile omului, inexistente în această țară. Nu pentru că l-ar interesa neapărat, ci pentru că Statele Unite și-au făcut un stindard de a lupta pentru libertatea și drepturilor oamenilor, oriunde ar fi. Nu uitați că el a închis ușa în nas regimului de la Havana după ce Obama a reluat relațiile chiar printr-o vizită istorică. Iar Cuba nu este nici pe departe atât de sângeroasă pentru opozanți cum este Coreea.
Dar Trump a pus o condiție pentru încălzirea relațiilor, eliberarea deținuților politici. Și din nou, nu pentru că-l interesa atât de mult, ci pentru că votanții cubanezi din Florida i-au cerut asta. Zero toleranță față de dictatura Castro. Așa a câștigat alegerile din Florida, pe voturile masive ale cubanezilor. Poate părea paradoxal, dar nu este. Cubanezii fugiți în SUA au rude închise și muritori de foame acasă iar Obama tocmai bătuse palma cu un regim sângeros. Revenind la Coreea de Nord, Trump nu are cum să abdice de la principiile americane, chiar daca nu este presat de alegătorii coreeni.
În toată această competiție politică, situația populației nord-coreene este extrem de complicată şi de tragică : o populație care mănâncă rădăcini în mileniul trei. Dar realitatea este că nimeni nu e confortabil cu înlăturarea totală a regimului opresor pentru că nici Coreea de Sud, nici China şi nici Statele Unite n-au chef de un exod de 30 de milioane de flămânzi care ar fugi mâncând pământul spre locuri unde măcar ar putea mânca mai bine. Şi de aceea, ei sunt aproape condamnaţi să îndure în continuare ce au fost să obligați să îndure și până acum, adică foametea, represiunea, cultul deșănțat al personalității dinastiei KIm.
Acestea sunt problemele lui Trump în târgul cu Kim. El trebuie să-şi atingă scopul, înlăturarea ameninţării nucleare, să joace scena apărării drepturilor omului, dar nici să nu deschidă total ţara. Prea multe negoocieri . Poate că sunt explorate alte căi dosite, poate o răsturnare a lui Kim. Şi grăsuţul din nord nu-i chiar stupid. Sunt sigur că-i puţin frică chiar să ajungă în Singapore. Poate-i intră o pasăre la motor şi cade. Who knows. Preşedintele Trump i-a garantat securitatea, dar e încă în dilemă. „Let’s see what happens” este vorba lui preferată şi nu-i rău că lasă lucrurile să se aşeze. Nimeni nu ştie. Poate chiar se întâlnesc, Trump bate cu pumnul în masă. Îşi face discursul şi pleacă fără nicio concesie.
La nord de Casa Albă, la Bernard Lacolle, nu mai vin aşa mulţi haitieni, acum intră pe rupte nigerieni. Puerilul nostru premier Trudeau care şi-a deschis braţele pentru toţi oropsiţii lumii, dar pe banii contribuabilor canadieni, a dispărut total din peisaj. Îşi lasă oamenii din Guvern să vorbească şi cred că face bine, decât să vorbească în stilul Vasilicăi Dăncilă. Și echipa lui, după chip și asemănare, vrea să trimită oameni în Nigeria să convingă populația sprijinită la umbră de cocotieri să nu mai vină ilegal în Canada că nu-i frumos. Păi ce treabă au ei în Nigeria când nigerienii vin din SUA?
Între timp și nigerienii s-au prins că în Quebec este viață. În loc să curețe vasele americanilor, aici se dă casă, masă, ajutor social de la drăguțul de Justin, prietenul tuturor. În același timp, devreme ce prin pădure oricine poate intra în Canada, ministerul imigrării înăsprește condițiile medicale pentru toți imigranții care și-au depus dosare legale, ca noi toți. Trebuie să fii sănătos tun. Dar cei care trec prin pădure sunt sănătoși tun sau gata să încarce sistemul medical canadian și așa gata să cracheze.
La 7000 de kilometri, la București, Iohannis a ieșit din muțenie și atacă PSD la aproape fiecare două zile. Un efort supraomenesc pentru el. Spune multe, spune și prostii, bine măcar că dă semne de viață.
Foto de: Tony Webster – CC BY-NC-ND 2.0
