Există un joc, “licitația dolarului”, în care un grup de persoane este invitat să participe la o licitație a unei monede de un dolar. Regula este ca cel care licitează cel mai mult trebuie să și cumpere moneda respectivă la prețul licitat.

Frecvent se ajunge la sume mult mai mari decât valoarea nominală a piesei. Motivele escaladării mizelor sunt diferite în momente diferite ale licitației: mai întâi cei implicați o fac din joacă, să se distreze, apoi, pe măsură ce își dau seama de consecințele economice ale implicării, ei încearcă să evite pierderea, pentru că pe final motivația să fie aproape exclusiv socială, în sensul evitării umilirii sau al răzbunării.

Participanții sunt deci prinși într-o competiție care nu-și mai are justificare din perspectiva câștigului scontat și totuși perseverează pentru a-și salva reputația, pentru a conservă ideea de coerentă a conduitei, chiar și cu prețul unor pierderi care pot fi considerabile, în viață reală.

Forma asta de blocaj, de escaladare, într-un comportament vizibil dăunător (și) propriei persoane pare să fie cauzată de faptul că oamenii nu reușesc să își dea seama de implicațiile pe termen lung ale deciziilor lor.

Probabil că multora dintre noi ni s-a întâmplat măcar o dată să așteptăm în stația de autobuz timp de cinci, zece minute, fără că acesta să vină. Distanța pe care o aveam de parcurs nu era chiar atât de mare, am fi putut merge și pe jos, însă ne așteptam, la început, ca autobuzul să vină repede, deci să ajungem mai comod și mai repede la destinație.

După primele zece minute de așteptare nu am avut oare mulți dintre noi aproape certitudinea că nu mai trebuie să dureze mult până când autobuzul va veni ? La urma urmei, așteptaserăm deja zece minute, învestiserăm timpul ăsta într-un comportament – acela de așteptare – și voiam să ne convingem pe noi înșine de justețea deciziei de a fi așteptat, de faptul că a meritat să așteptăm, așa că am rămas încă cinci minute, și poate chiar mai mult, în stație. Într-un târziu autobuzul a ajuns, am urcat și am ajuns comod la destinație, după ce ne-am torturat mintea în stație cu posibile explicații ale întârzierii; am ajuns deci comod, dar mult mai târziu decât dacă am fi mers pe jos.

Așa ajungem să ne refuzăm adesea oportunități interesante de schimbare pentru «simplul» motiv că situația actuală este rezultatul unor decizii acumulate, al unor comportamente pe care le-am investit în timp cu o anumită coerență care la rândul ei vorbește despre propria noastră coerență ca persoană.

CITEȘTE ȘI:  L’ultime déni de la différence: la maladie normalisée

Schimbarea unui partener, a unui job, a unei mașini, a unei țări, cu un corespondent mai bun pare să fie adesea obstrucționată de o îndărătnică și ilogică persistența în comportamente și decizii a căror singură virtute este că sunt acolo de multă vreme și sunt martori ai coerenței noastre ca persoană.

În sensul acesta, chiar dacă fiecare decizie a noastră, fiecare gest al nostru, nu sunt, precum credea Nietzsche, decizii și gesturi pentru eternitate, ele par totuși să ne închidă, încetul cu încetul, într-un prizonierat psihologic al continuității cu ideea de noi înșine, un de fel de fundătură a evoluției individuale în care noțiunea de “fitness” nu se mai aplica mediului, ci modelului de sine conținut de alegerile originare pe baza cărora s-a constituit scheletul proiectului nostru de ființă.

Însă continuitatea cu sinele nu este doar una cu trecutul; ea poate la fel de bine opera în viitor. Imaginați-vă că sunteți în fața unei alegeri importante în viața voastră, aceea de a renunța la un proiect personal și a începe un altul. Căutați argumente pe de o parte și pe cealaltă, vă imaginați în viitor pe fiecare dintre cai, elaborați scenarii.

Cu cât vă gândiți mai mult la decizia pe care sunteți pe cale sa o luați, cu atât mai mari sunt șansele ca toate aceste proiecții în viitor să lase urme în circuitele creierului vostru – oarecum similar proiecțiilor cerebrale ale membrelor fantomă după o amputare, cu singura excepție ca acel membru a existat deja, a fost inervat si impulsuri nervoase au circulat intre el și creier o vreme îndelungată înainte ca el sa fie amputat – și deci cu atât mai dificilă este decizia.

În cele din urmă, decideți să renunțați la una dintre căile alternative și să mergeți pe cealaltă.

În lumea reală, aceasta este o decizie ireversibilă. Începe un nou proces în care trebuie să va consolidați alegerea, să-i dați o forță de certitudine, în timp ce, cu puțin timp în urmă, probabil a câștigat concursul de atractivitate cu un avantaj minim, prin simpla oboseală intelectuală.

Ceea ce a fost o decizie cu majoritate simplă sau minim calificată – și știm acum că creierul nostru nu ia niciodată decizii monolitice, fapt care explică ambivalența noastră constantă atunci când investim diferitele obiecte ale lumii – trebuie să devină o trecere la acțiune consensuală.

CITEȘTE ȘI:  Depre emoția estetică și raportul la opera de artă

Și totuși, întregul proces de raționalizare post-factum întâmpină o dificultate majoră: cea a ego-ului alternativ, acea minoritate virulentă care încă militează, în circuitul cerebral fantomatic creat în timp ce vă imaginați pe cealaltă cale, pentru dreptul la actualizare.

Acest alter ego rebel are, cel puțin pentru o vreme, o existență subiectivă aproape la fel de solidă ca cea a ego-ului pe care am ales, prin decizia luata, să îl edificăm: constă în gânduri și emoții care nu au a se mai confrunta cu realitatea – din moment ce nu ați luat-o pe această cale – și, prin urmare, au o forță de convingere mai mare deoarece nu riscă să fie contrazise, ele există doar ca posibilități și, prin urmare, ca idealuri.

Cu cât te gândești mai mult la ceea ce ar putea fi acest Ego alternativ, cu atât riști să-l transformi într-un Ego Ideal, în comparație cu care Eul tău actual nu are nicio șansa, caz in care nu mai vorbim de o nostalgie pentru un viitor abandonat, ci de o jinduiala dureroasa pentru o versiune de sine idealizata căreia i-am fost destinați și pe care am avortat-o, din lașitate sau ignoranta neglijenta. Vina de a fi făcut alegerea greșită nu este niciodată departe.


Dacă ați ajuns până aici ...

… avem o mică favoare să vă cerem. Audiența Pagini Românești a crescut foarte mult și suntem mândri de acest lucru. Producem zilnic știri, analize și comentarii iar faptul că veniți și reveniți să ne citiți ne arată că suntem pe drumul cel bun. Suntem un ziar al diasporei, a cărui misiune este să informeze românii despre subiectele importante ale zilei, din România și din țara de adopție, în limba română. O facem cu pasiune și cu profesionalism. Dacă fiecare persoană care ne citește ar contribui cu doar 1$ pe lună, am putea să vă oferim mai multe informații și să acoperim mai multe evenimente. Sprijiniți Pagini Românești să continue să spună povești din comunitatea românească și să vă informeze în limba română, la mii de km de țară. Mulțumim!

Sprijiniți Pagini Românești 
Ad