Articolul „Masacrarea limbii române”, publicat în luna septembrie, m-a adus în atenţia unei distinse masterande din Germania, prilejuindu-mi una dintre întâlnirile plăcute pe care le-am avut în anii petrecuţi la Montréal.

Amelie Moser a venit în Québec din pasiune pentru limba română, pe care a început s-o studieze în Germania. Nu are rude printre saşii şi şvabii noştri, nu ştia prea multe lucruri despre România şi nici nu fusese în vizită acolo. Numai ceea ce numim „latinitate” şi „spirit european” au îndemnat-o să descopere ţara noastră de origine şi, ulterior, o parte din diaspora românească.

Cum vede şi simte Europa noua generaţie de intelectuali, din punct de vedere lingvistic, cultural şi politic, puteţi afla în rândurile de mai jos.

George Rădulescu: Ce v-a determinat să începeţi studiul limbii române?

Amelie Moser: Cu limba română totul a început de la un foarte bun prieten care a plecat să studieze în România. Când ne-am văzut în vacanţă mi-a spus: „Uite, vorbesc o limbă foarte frumoasă. Ţie îţi plac limbile străine – ar trebui s-o înveţi”. Răspunsul meu a fost „De ce nu? Sună interesant!”.

La universitatea din Regensburg ai posibilitatea de a obţine o diplomă de specializare în limba şi cultura României, în cadrul unui program care se numeşte „Rumaenicum”. Avem o profesoară din România care predă limba română. Când am început s-o studiez, ştiam deja franceză, spaniolă şi italiană, toate din aceeaşi familie lingvistică. Vorbesc în total şase limbi în mod fluent, iar familia mea nu are nicio legătură cu România.

M-am îndrăgostit de limba română de la primul curs, fiind fascinată de influenţele diferite care se regăsesc în ea. La scurt timp, am fost nevoită să iau „o pauză de română” pentru că am plecat în Franţa, pentru un an, să studiez şi acolo. În Franţa, nu erau cursuri de limba română, dar când m-am întors în Germania, mi-am luat cursuri intensive. Am simţit că este cumva „exotic” să studiez această limbă, fără a avea rude în România.

Cum vi se pare limba română, ca nivel de dificultate, în raport cu celelalte limbi romanice – franceza, spaniola, italiana, portugheza?

Îmi este destul de greu să vă răspund… Pentru mine, limba română a fost prima mai dificilă dintre limbile romanice. Asta pentru că, din punct de vedere structural, are nişte influenţe care nu se regăsesc în celelalte limbi romanice. Lucrul cel mai greu de asimilat, la început, mi s-a părut faptul că „la” în limba română nu este articolul hotărât feminin. A fost o luptă lungă să nu mai folosesc „la” ca articol.

Un alt lucru care mi-a dat bătaie de cap a fost înţelegerea faptului că în limba română există, ca şi în germană, dativ, genitiv şi acuzativ cu anumite schimburi care trebuie făcute la nivel de pronume şi de acorduri ale substantivelor. Aş spune că, alături de franceză, româna poate fi considerată o limbă mai grea decât celelalte limbi romanice. Asta pentru că a păstrat şi dezvoltat, după latină, un sistem ceva mai complex decât celelalte limbi romanice.

Din punct de vedere al vocabularului, trebuie să spun că celelalte limbi romanice mă ajută foarte, foarte mult la înţelegere. De multe ori, dacă nu ştiu cuvântul în româneşte, îl preiau din franceză, spaniolă sau italiană. Îl pronunţ „mai româneşte” şi, aproape întotdeauna, nimeresc cuvântul potrivit sau, dacă nu, măcar lumea înţelege ce vreau să spun.

Cum aţi descoperit comunitatea românească din Montreal?

Am căutat-o. Nu ştiam nimic de ea înainte. Într-o zi am stat de vorbă cu profesoara şi tutoarea mea de teză masterală, Prof. Dr. Neumann-Holzschuh. Vorbeam de Québec şi de situaţia lingvistică interesantă a Québecului şi a oraşului Montréal. Din discuţie a ieşit o idee: „Oare există o comunitate românească la Montréal?”.

După aceea am investigat un pic pe internet şi am descoperit că există o comunitate românească în Montréal şi că este destul de mare. Apoi s-a născut ideea proiectului cu care am venit aici, primind şi o bursă ca să-l realizez.

Ce ştiaţi despre România, înainte de a o vizita?

Nu ştiam foarte multe despre România înainte de a o vizita. Interesul meu faţă de România s-a născut prin studierea limbii române.

CITEȘTE ȘI:  Unire sub semnul colaborării – aceasta a fost tema recepțiilor organizate de Ziua Naționala

Apoi am descoperit că este limba unei culturi foarte bogate şi frumoase. Nu aveam neapărat o idee, pozitivă sau negativă, faţă de România.

Imaginaţia mea a fost influenţată cel mai mult de către prietenul care a plecat acolo pentru studii. Întotdeauna îmi spunea că lumea este amabilă, că se bea ţuică şi că sunt peisaje minunate. Până la urmă cred că aveam o imagine destul de pozitivă.

Amelie moser, carte de vizită

Amelie Moser are 24 de ani şi s-a născut la Baden-Baden, în Germania, lângă frontiera cu Franţa. Spune că simte o iubire profundă pentru limba franceză, prima limba pe care a învăţat-o după cea maternă.
Amelie este pasionată de limbi străine şi studiază lingvistica romanică la Universitatea din Regensburg, în Bavaria, unde trăieşte împreună cu prietenul ei, originar din Venezuela. Călătoreşte foarte mult, prin natura profesiei de filolog. După un an petrecut în Bolivia, şi-a dat seama că, atunci când se mută, provocarea cea mai mare este transportul cărţilor şi al pianului.

La cursurile de cultură am cunoscut poezia românească care mi-a plăcut, chiar dacă este destul de greu de înţeles pentru cineva care nu este nativ. Deci aveam în minte şi ideea unui popor foarte poetic. Am învăţat şi un pic de istorie şi am fost fascinată de legătura pe care o aveţi cu ţara mea. Desigur că se ştie şi în Germania de problemele politice ale României. Se discută în presă de corupţie, spre exemplu. Trebuie să vă spun însă că ideea mea despre România are legătură, în special, cu persoanele care au călătorit acolo şi cu ceea ce am învăţat la universitate.

„M-am simţit foarte binevenită în ţara dumneavoastră”

Ce v-a plăcut cel mai mult în România?

Sunt mai multe lucruri care mi-au plăcut în România. Poate că lucrul care mi-a plăcut cel mai mult a fost că m-am simţit foarte binevenită. Probabil şi faptul că vorbesc limba română a influenţat destul de mult acest lucru. Dar ospitalitatea oamenilor mi s-a părut extraordinară.

La Cluj-Napoca, m-a încântat viaţa culturală atât de amestecată şi de interesantă. Mi se pare o bogăţie, o comoară deosebită. A fost prima dată când am văzut cât de legate sunt culturile noastre.

Ce nu v-a plăcut în România?

Ca turist nu prea simţi problemele politice şi sociale din ţară, fiindcă nu ai o viaţă cotidiană acolo. De aceea, nu apar în lista aceasta – chiar dacă le ştiu sau am auzit de ele. Ca turist, eşti atent când ieşi noaptea pentru că nu cunoşti bine oraşul şi cam atât. Realitatea cotidiană nu face parte din ce vede o turistă nemţoaică atunci când călătoreşte în România.

Iar ceea ce n-am trăit personal, n-aş vrea să judec. De fapt, nu sunt multe lucruri care nu mi-au plăcut.

Totuşi, ce am văzut personal a fost sistemul de învăţământ românesc care nu mi se pare adaptat secolului XXI. Îl găsesc prea inflexibil din punct de vedere al programei de studii.

Spre exemplu, este mult mai greu decât în alte ţări să obţii, ca student, un schimb de experienţă în străinătate. Pe de altă parte, sistemul nu favorizează responsabilizarea şi iniţiativa personală în rândurile studenţilor.

Dacă vrei să schimbi o realitate neplăcută, ai nevoie de tineri educaţi care gândesc independent şi care îşi asumă responsabilităţi sociale.

Ce crede generaţia dumneavoastră, a oamenilor între 20 şi 30 de ani, despre destinul Uniunii Europene? Cum o vedeţi peste trei decenii?

Pot vorbi doar în numele meu şi al celor care au studiat cu mine. Am făcut o licenţă franco-germană, adică o licenţă cu adevărat europeană. Cred că Uniunea Europeană este printre alianţele cele mai bune din istorie. Are un mesaj important şi este povestea naţiunilor care vor să colaboreze – graniţe deschise, prosperitate şi pace, – care acum este în pericol.

Nu ştiu unde va fi Uniunea Europeană în două, trei decenii de acum înainte. Am văzut cu toţii valuri de refugiaţi, care au nevoie de ajutor, dar în privinţa cărora nu s-a ajuns la niciun acord. Pentru generaţia mea, a fost prima dată când nişte graniţe au fost închise.

CITEȘTE ȘI:  Flashmob românesc de 1 decembrie, în centrul Montrealului

De asemenea, am văzut Brexitul şi o mişcare generală spre naţionalism, în mai multe ţări, printre care şi Germania. Acestea sunt pentru mine simptome destul de clare că, dacă nu începem să reformăm Uniunea Europeană, dacă ţările lăsate de o parte nu vor fi luate în seamă, proiectul UE ar putea eşua.

Uniunea trebuie protejată şi remodelată. A fost privilegiul nostru să trăim în pace, cu scopuri comune, cu schimburi de idei şi cu o imensă libertate de circulaţie. Acum trebuie să ne adaptăm la o lume în schimbare.

Poate că lumea, în 20, 30 de ani, va fi „mai mică” decât astăzi, poate că va fi mai puternică în faţa guvernelor naţionale. Am o mare speranţă că va fi posibil, prin dialog, să ne întoarcem la colaborare.

„Toţi suntem străini, oriunde am merge în lume”

Valurile masive de imigranţi creează un disconfort social în Germania? Cum percepeţi această situaţie?

Ce constatăm, de fapt, în Germania este o tendinţă destul de preocupantă. Un partid pe care mulţi îl consideră de extremă-dreapta ( n.a. AfD, „Alternativa pentru Germania) are foarte mult succes.

Programul lor este cunoscut mai ales pentru că se opune imigraţiei – pe lângă alte idei politice şi sociale ultraconservatoare, amestecate cu idei specifice nazismului. Cel mai mare succes îl are în regiunile Germaniei unde sunt cei mai puţini refugiaţi. Putem constata că, adoptând o politică extrem de ostilă imigraţilor, au obţinut un rezultat electoral destul de preocupant.

Totuşi, majoritatea populaţiei nu crede că partidul acesta este capabil să rezolve problemele Germaniei, deci e vorba mai degrabă de un vot de protest.

Personal, percep situaţia ca fiind mult mai puţin alarmantă decât se vorbeşte de doi ani încoace. Nu văd prea mult disconfort printre tineri, printre studenţii cu o anumită educaţie, obişnuiţi să trăiască în contexte multiculturale. Dar cei care se simt dezamăgiţi, cei care se simt lăsaţi singuri de către stat, au un disconfort în faţa imigranţilor. În contextul acesta se vorbeşte destul de mult şi de greşelile făcute la reunificarea Germaniei, după 1990.

Toţi suntem străini, oriunde am merge în lume, cu excepţia locului unde ne-am născut. Dar dacă nu ieşi de acolo, cum să-ţi dai seama de asta?

Preconizaţi elaborarea unei lucrări de doctorat. Care este tema acesteia şi ce ar putea aduce nou în peisajul lingvisticii?

Lucrarea de doctorat mai aşteaptă. Încă nu ştiu despre ce va fi doctoratul. Am nişte idei în minte, dar mai întâi trebuie să termin masteratul, iar teza aceasta de masterat m-a adus aici, la Montreal, să cunosc comunitatea românească. Tema multilingvismului mă interesează, de aproape doi ani, în mod particular. De aceea mă interesează comunitatea românească din Montréal.

Suntem într-un oraş bilingv, cu limba franceză şi cea engleză, iar românii au ajuns aici cu o altă limbă romanică. Aspectul nou în peisajul lingvisticii este că nu prea există studii de acest tip. Aşa că ar fi o lucrare care ar ajuta, cel puţin, la crearea unei imagini mai complete asupra comunităţii. Eu cred că românii merită o vizibilitate mai mare, inclusiv în peisajul lingvistic din Germania.


Dacă ați ajuns până aici ...

… avem o mică favoare să vă cerem. Audiența Pagini Românești a crescut foarte mult și suntem mândri de acest lucru. Producem zilnic știri, analize și comentarii iar faptul că veniți și reveniți să ne citiți ne arată că suntem pe drumul cel bun. Suntem un ziar al diasporei, a cărui misiune este să informeze românii despre subiectele importante ale zilei, din România și din țara de adopție, în limba română. O facem cu pasiune și cu profesionalism. Dacă fiecare persoană care ne citește ar contribui cu doar 1$ pe lună, am putea să vă oferim mai multe informații și să acoperim mai multe evenimente. Sprijiniți Pagini Românești să continue să spună povești din comunitatea românească și să vă informeze în limba română, la mii de km de țară. Mulțumim!

Sprijiniți Pagini Românești 
Ad