Când comuniștii s-au instalat cu forța în România, bunica mea i-a denumit anticriști, adică dușmanii lui Isus. Nu sunt un expert în religie și nici măcar un obișnuit al slujbelor de la biserică. Comuniștii urau biserica și o făceau pe față. Acum, chipurile, nimeni nu urăște pe nimeni, dar anticristii se înmulțesc sub diferite chipuri și ideologii.
Nu cred că este un moment mai bun decât acesta, săptămâna Paștelui, de a vă spune ce văd eu și vă invit să mă contraziceți.
Catedrala Nôtre-Dame, bijuteria de 800 de ani a Parisului, a luat foc în săptămâna mare a Paștelui catolic. Știrea am auzit-o în mașină, la radio, focul abia se făcea văzut când autoritățile franceze au declarat imediat că nu este vorba de o mână criminală, ci de un accident. Ideea în sine m-a nedumerit. De unde știau cauza incendiului când el abia se declanșase? Apoi, în primele 24 de ore după nenorocire, marii bogătași ai Franței puseseră pe masă 750 de milioane de euro pentru reconstruire catedralei, la apelul autorităților. De unde atâta grabă pentru bani când Nôtre-Dame încă fumega.
Am înțeles mai pe seară, când spilcuitul președinte francez Macron s-a adresat teatral națiunii. El vorbește despre Nôtre-Dame ca un simbol al culturii universale, ca o dovadă a spiritului constructor al națiunii franceze. Am fost șocat să constat că Macron nu a pronunțat nici măcar o singură data adevărul simplu că Nôtre-Dame a fost construită ca un lăcaș al creștinismului, ea este o casă a Domnului.
Populația strânsă pe malurile Senei se ruga spontan pentru salvarea catedralei prin cântece religioase. Lui Macron i-a scăpat acest amănunt. Singurele cuvinte normale au venit de peste Ocean, de la o națiune care nici nu se născuse în momentul în care primii creștini francezi se rugau la Nôtre-Dame. Vicepreședintele american, Mike Pence, a deplâns incendiul ”care a afectat acest simbol al credinței”. Nu al culturii Macron, al credinței! Și am înțeles și de ce invită președintele francez lumea să doneze. Pentru că era cea mai bună ocazie să le demonstreze vestelor galbene furioase că mării bogătani scutiți de taxe sunt și ei cetățeni buni, sunt prietenii muncitorilor și sunt generoși când trebuie. Și uite așa uniți, miliardari și șomeri vor reconstrui într-un cincinal o catedrală mai frumoasă și bineînțeles modernă, care să reflecte diversitatea. Punem pariu că noul turn nu va avea o cruce deasupra.
Au urmat masacrele din Sri Lanka. Cele mai multe victime s-au înregistrat în trei biserici catolice. Din noianul de declarații ale liderilor mondiali am reținut două : fostul președinte Obama condamnă atacurile îndreptate asupra ”Easter worshippers”, în traducere liberă adulatorii paștelui. La rândul ei, fosta prima doamnă a Americii, Hillary Clinton condamnă și ea masacrele folosind exact același termen. Ar fi putut simplu să spună creștini, dar au preferat să inventeze un termen inexistent în lexic, ca și cum creștinii ar un fel de sectă ca multe altele. Doar că în cazul de față sunt adulatori ai Paștelui. Ce limbaj lemnos, ciudat! Dar oare întâmplător? Și Macron, și Obama și Clinton sunt frați, dar nu de cruce. Frați ai noului limbaj care se feresc ca dracu de tămâie să pronunțe creștin, creștinism. Așa o fi mai potrivit cu corectitudinea politică. Dar de la corectitudine politică la stupiditate politică nu e decât un pas și mulți politicieni cu ștaif se grăbesc să-l facă fără să-și dea seama de consecințe.
Dacă cele două evenimente au captat interesul planetei, s-au petrecut şi în Quebec întâmplări cărora nimeni nu le-a acordat nicio importanţă. Ca, de exemplu, decizia senzaţionalei primăriţe a Montrealului, doamna Plante, care a hotărât că marea sală de consiliu nu va mai avea crucifixul agăţat pe perete. El este acolo de 82 de ani şi nimeni până acum n-a considerat necesar să-l dea jos. Iată c-a venit biciclista, ecologista, salvatoarea planetei şi s-a împiedicat de cruce. Chipurile, acest simbol n-are ce căuta la primărie. Primăria este laică, clamează Plante. Dar asta o ştim de mult, e normal şi nimeni n-are nimic împotrivă. Dar de ce i s-a pus pata pe cruce, n-avem o explicaţie raţională.
Cam în aceeaşi săptămână, la iniţiativa partidului conducător din Quebec, CAQ, s-a hotărât scoaterea crucifixului din sala albastră a parlamentului provincial. Nimeni nu s-a opus. Ba mai mult, un sondaj de opinie comandat chiar de CAQ relevă că 60% din populaţie se opune scoaterii crucii din clădirile administrative. Dincolo de religie cetăţenii consideră crucea că un simbol istoric al Quebecului. Ce erau primii colonizatori altceva decât creştini?
Când te apuci să elimini simboluri agăţate de pereţi sau încrustate în clădiri de zeci şi sute de ani trebuie să existe un puternic curent de opinie. Iar politicienii, ca reprezentanţi ai cetăţenilor, trebuie să ţină cont. În cazul de faţă, n-am văzut niciun protest împotrivă simbolurilor religioase. Nu a ameninţat nimeni că se sinucide dacă nu eliminăm crucifixul.
Şi atunci n-ai cum să nu întrebi pe cine reprezintă aceşti aleşi şi cine-i pune să-şi demoleze singuri şi originile şi istoria.
Urmează pe aceeaşi linie lupta de clasă împotriva crucii în celelalte instituţii de stat, cum ar fi şcolile şi spitalele. Déjà se pregăteşte terenul. Déjà pe la câteva spitale s-a încercat scoaterea unor simboluri. Crucea este mai uşor de atacat. Să vedem cum aceşti minunaţi progresişti vor rezolva cazul spitalului evreiesc cu simboluri vizibile la fiecare uşă. Părerea mea este că îşi vor rupe dinţii acolo.
Nu știu alte școli cum sunt, dar la cea a băiatului meu o mare cruce tronează în sala rotundă de concerte. Copiii de la această școală care constituie corul oratoriului St-Joseph sunt îmbrăcăți la marile slujbe de Paște și Crăciun în cămăși albe cu imense cruci negre pe piept. Așa au cântat cu Pavarotti acum 30 de ani. Nu este de mirare ca politruca directoare generală de la Comision Scolaire de Montréal a pus gând rău școlii și vestitului cor de copii care există de peste 50 de ani. În schimb, această doamna este foarte preocupată să scoată copiii forțat la demonstrații pentru salvarea planetei. Dar doamna este o activistă. Și activiștii s-au înmulțit.
Ofensiva împotriva crucii ia amploare. Anticriștii de azi nu mai vin cu boldozere, ci călare pe concepte hilare care nu reprezintă decât idei de laborator și nu curente populare.
Încet, încet, crucile dispar, bisericile ard sau se prăbușesc și progresiștii vor naște, în sfârșit, omul nou.
