Schimbare generațională sau schimbare infracțională?

Se tot invocă schimbarea generațiilor și faptul că tinerii frumoși vor schimba în bine vechea Românie coruptă de vechii comuniști și securiști deghizați în democrați și în patrioți după revoluție. Am o veste proastă pentru noi. N-a venit încă timpul acestei schimbări dintr-un motiv foarte simplu.

Se tot invocă schimbarea generațiilor și faptul că tinerii frumoși vor schimba în bine vechea Românie coruptă de vechii comuniști și securiști deghizați în democrați și în patrioți după revoluție. Am o veste proastă pentru noi. N-a venit încă timpul acestei schimbări dintr-un motiv foarte simplu.

Noua generație de politicieni și din administrație este mai slabă și mai coruptibilă decât cea a comuniștilor pe care-i așteptam să plece. Este minunata generație reprezentată cel mai bine de un ins pe nume Eugen Nicolicea (foto), cel în cărți acum pentru funcția de ministru al justiției. Nicolicea, acest soldat grobian de nădejde al partidului conducător, este vârful generației școlite la Spiru Haret. Nici măcar la zi, ci la fără frecvență.

Ca el, sunt mii de pesediști în jurul vârstei de 45 de ani care ocupă posturi în administrație în toată țara. Ei și-au găsit locul potrivit în PSD-ul lui Dragnea pentru că vor să parvină.
Nu există oameni mai periculoși decât cei care n-au niciun fundament de educație în spate și care au dat de gustul banilor. Ei sunt câinii de pază și încredere ai partidului, cei care mușcă la repezeală din toți cei care le periclitează bunăstarea.

Această uriașă armată de impostori tineri fac mai mult rău decât vechii mamuți școliți în comunism și dedați la milioane după 1989. Pentru că ei nu doar că sunt incompetenți și nu pot aduce nimic nou societății, dar îi și împiedică pe ceilalți tineri bine școliți, dar fără pile, să se facă remarcați.

Și atunci cei cu adevărat competenți și doritori să transforme Româna sunt înghițiți de mlaștina de tineri politruci și nu găsesc în final decât o singură soluție logică : să părăsească țara. Dar cu cât mai mulți dintre acești tineri abandonează lupta inegală din țară, cu atât mai mulți Nicolici le ocupă locul cu veselie.

Rezultatul este un incredibil proces de schimbare a generației comuniste cu o generație incompetentă. Nu e o schimbare genmerațională ci, mai curând, o schimbare infracțională.

O schimbare a unui rău cu alt rău. Nici măcar în timpul lui Ceaușescu politrucii incompetenți nu ocupau atâta spațiu, pentru că după perioada stalinistă, ”cel mai iubit fiu al poporului” a realizat că marile proiecte din capul lui nu puteau fi puse în aplicare decât de specialiști bine pregătiți.

Acum nu mai este nevoie de așa ceva pentru că nu mai există niciun fel de proiecte. Toată provocarea la care trebuie să facă față nouă generație la putere este să deturneze în propriile buzunare puținul pe care îl produce bugetul statului. Iar pentru a-și putea ostoi setea de mașini și restaurante scumpe nu mai au nici mamă, nici tată, ci doar grijă să-i servească pe cei care le oferă această șansă nesperată.

În România de azi nu mai e vorba de ideologie de partid, este doar lupta de a-i păcăli pe cei slabi cu duhul care să le dea votul iar ei să-și vadă liniștiți de treabă. Apropierea de situația Rusiei nu este ideologică, este una strict lucrativă.

Ca să furi mult și cu spor la nivel înalt este absolut necesar să-i lași să fure pe cei de la baza piramidei. Dacă ultimul funcționar este lăsat să-și ia spaga, el devine fără să vrea chiar un soldat al uriașului aparat de furat al statului.

Este exact ceea ce face de fapt Puțin în Rusia. O societate piramidală, fără ideologie de partid, în care corupția este tolerată legal pentru a putea hrăni marile guri.

Din punct de vedere financiar dezastrul este mai mare decât atât. Marile averi nu se ascund în țară și nu produc nimic pentru țară. Dacă ai fură de la stat și ți-ai deschide o fabrică s-ar putea spune, forțând bunul simț, ca furtul poate avea re un rol social. Sunt niște bani întorși societății.

Dar totul este ascuns afară iar copii celor care fac milioane căpusând statul încep să se instaleze și ei în afara țării pentru a putea beneficia de banii furați fără a fi deranjați de vreun procuror nebun.

Exact așa fac rușii care populează cele mai scumpe zone ale globului. Papagalii de la care au furat au devenit patetici și obositori. Și așa se vor dezvolta în diaspora două grupuri de tineri : cei buni care-și căută un rost pe baza pregătirii lor și cei déjà bogați preocupați doar să-i lase toată lumea în pace cu averile lor de furat.

În această situație de schimbare ratată de generații este greu de găsit soluția. O nouă generație, poate cea născută după 1990, să fie oare salvarea?

Alin Alexandru
Alin Alexandru
Alin Alexandru are peste 23 de ani de presă scrisă şi televiziune la Expres, Cu­ren­­tul, Biz, B1TV, Naţional TV, timp în care a rea­li­zat reportaje în peste 30 de ţări. Este pasionat înfocat de tenis şi expert în asigurări şi investiţii.

Ultimele articole

Articole similare