George Filip, zis «Poetul» implineste in martie 66 de primaveri (ca doar nu o sa scriem toamne la un personaj despre care nu se poate spune ca s-a maturizat…). Nascut la Tuzla («pe malul Marii mele celei Negre», cum accentueaza), fiul nanei Floarea si al lui «Pantilie, jendarul» (cel care l-a arestat pe celebrul Terente), George Filip a ajuns in Canada in 1982, dupa ce, spune el, «Ceausescu m-a gonit din Romania, pentru ca in 1977, impreuna cu Paul Goma, am vrut sa rasturnam guvernul comunist». S-a intors in tara imediat dupa revolutie, cand a avut de suferit de pe urma acelorasi securisti (spune el), care l-au furat, l-au batut si i-au fracturat picioarele, trebuind sa revina in Canada cu Crucea Rosie, prin Iugoslavia… Picioarele i s-au vindecat, dar el nu s-a «lecuit», vizitand din nou Romania in anul 2004. Si mai vrea…
Se ocupa cu scrisul poeziilor, altii i le publica, iar noi suntem condamnati sa i le citim… Pana una-alta, ca in bancul cu Bula, care de ziua mamei lui i-a luat acesteia… banii din poseta, George Filip a patit ceva asemanator. De ziua lui, primaria Montréal i-a luat… drapelul tricolor din balcon…
Adrian Ardelean: In primul rand, cat suntem inca pe pace, dom’ Gigi, eu iti spun «La multi ani!». Ai dreptul sa taci, ai dreptul sa-ti iei un avocat. Tot ce spui va putea fi folosit impotriva ta. Cum iti permiti sa implinesti 66 de ani?
George Filip: Va rog sa ma iertati, este pentru prima oara, si va promit ca n-o sa se mai repete…
A.A.: Peste 600 de ani, cand vei implini 666 de ani, numarul diavolului, imi promiti sa realizam impreuna partea a doua a acestui interviu?
G.F.: Da, esti binevenit, dar la acel moment interviurile cu celebrul postum George Filip vor costa foarte mult…
A.A.: Urmeaza un test de cultura generala. Voi recita un vers si te voi ruga sa-mi spui care dintre poetii Adrian Paunescu, Corneliu Vadim Tudor sau Eugen Jebeleanu este autorul lui. Versul este: «Verticala Tarii urca-n soare»…
G.F.: Autorul este celebrul George Filip…
A.A.: Tradu te rog in limba franceza versul tau «Galopeaza vremea ca o rama».
G.F.: «Le temps va lentement comme un ver de terre»…
A.A.: Vad ca se pierde destul la traducere. Acum altceva: am inteles ca ai primit un «cadou» deosebit din partea autoritatilor montrealeze. Despre ce-i vorba?
G.F.: Da, este cel mai trist martisor al vietii mele. Afisasem cu multa mandrie tricolorul romanesc in balconul locuintei mele, si ma bucuram cand auzeam ca romanii stiu unde stau, dupa tricolorul care flutura pe balconul meu… A venit insa mai marele locuintelor din Montréal, transmitandu-mi sa dau urgent steagul jos. L-am dat jos plangand, neavand cui sa ma vait. Asta este integrarea in viata canadiana…
A.A.: Cum a fost motivata solicitarea de coborare a drapelului?
G.F.: Totul a pornit de la niste doamne babe, care au spus ca s-ar putea gasi un nebun care sa traga cu pistolul in steag. Le-am spus ca sunt din tara lui Dracula, si ca daca trage cineva in tricolor, o sa vin cu toti nepotii lui Dracula sa bem sangele vinovatului. Ele s-au suparat si m-au reclamat la primarie, care scurt-pe-doi a dat ordin sa dau drapelul jos. Am cerut sa mi se trimita o scrisoare, cu motivatia ordinului, insa mi s-a refuzat aceasta scrisoare, ca sa nu am probe la mana…
A.A.: Ai dus la statuia lui Eminescu un colac si un pahar de vin. Erai descult, si te-ai ales cu 5.000 de dolari pentru gestul tau. Ai primit bani de pantofi?
G.F.: Eu am scris un poem intitulat «La umbra teiului domnului Mihai», care a fost recitat la inaugurarea Pietei Romaniei de catre actorul Septimiu Sever, in fata statuii poetului nostru national. Fiindca Eminescu este prezentat descult, m-am descaltat si eu, chiar daca era frig, si am pus la picioarele statuii un colac si un ulcior cu vin. Si gestul meu l-a impresionat pe un roman mai instarit, care mi-a oferit 5.000 de dolari. Asta e povestea…
A.A.: Am auzit ca pregatesti un volum de poezii intitulat «Postume»… De ce acest titlu? Vrei sa fii primul poet care-si recita o poezie postuma sau ai dat o tura scurta pe «dincolo»?»
G.F.: Stimabile, daca cognoscibilitatea este legea fundamentala a filozofiei, m-am gandit sa dau o fuga «pana dincolo», sa vad si eu ce este prin infern. M-am dus, m-am inspirat, si scriu acum volumul «Poeme postume». Sper sa nu va dezamagesc.
A.A.: Sa incheiem cu intrebarile «serioase». Cum este viata scriitorului roman in emigratie? Evolutia lui este avantajata sau dezavantajata de dezradacinare?
G.F.: Instrainarea si exilul reprezinta un dezavantaj pentru scriitorii romani. Aici suntem strainii strainilor, si nu exista lirism, nu exista patrie, nu exista dor. Aici exista doar sex, sex si iar sex…
A.A.: Cum apreciezi viata literara din comunitatea noastra? E incitanta sau nu?
G.F.: Suntem, in Asociatia Scriitorilor Romani, vreo 24 de scriitori, mai buni sau mai rai, dar nu putem face mare lucru, fiindca nimeni nu ne ajuta, iar integrarea in viata canadiana este o himera. Noi suntem niste mari izolati, si atunci cand scoatem cate o carte vrem sa le rupem gura «prietenilor» nostri, scriitorii… Despre cititori nu pot spune mare lucru, fiindca nu prea sunt multi. De la mine cumpara carti numai prietenii. Nici nu ma intreaba cat costa. Imi da unu’ un pol, unu’ doi, unu’ o suta de dolari, dar nu pot sa spun ca vand carti. Las asta pe seama posteritatii…
A.A.: Mi s-a parut ca sesizez ghilimele cand te refereai la «prietenii» scriitorilor, ceilalti scriitori… Chiar asa sa fie?
G.F.: Da, asa este, si daca le-ai sesizat, te felicit.
A.A.: Ultima intrebare: Ce loc ocupa tema emigratiei in cartile pe care le-ai scris, le scrii sau le planuiesti?
G.F.: Nu am abordat niciodata aceasta tema, pentru ca in opinia mea tema nu exista. Eu as fi fost un emigrant indiferent in ce tara si sub ce regim m-as fi nascut… Eu sunt intotdeauna gata sa fug «in partea cealalta». Si mai ales, ca vikingii, sa tai podurile peste care am trecut. Pentru ca, desi sunt un mare liric, nu-mi plac intoarcerile…
George Filip s-a nascut în 1939 la Tuzla, în România. A suferit din copilarie persecutii din pricina «originii nesanatoase» si nu a reusit decat cu multa întarziere sa-si continuie studiile liceale la Bucuresti, în 1964. A colaborat la numeroase reviste si ziare. A debutat cu un volum de fabule, Desant satiric (1975). Persecutat si hartuit pentru îndrazneala versurilor sale, a parasit tara în 1979 si, dupa mai multe încercari de a-si gasi linistea în Austria, Germania si Franta, s-a stabilit în Canada din 1982.
A publicat în perioada exilului zece volume de poezii, printre care Zei fara armuri (1996), Din taine (1999), Diana (2002), Singur împotriva destinului (2004). Foarte activ în comunitatea româneasca si cu siguranta unul dintre poetii ei cei mai reprezentativi, George Filip scrie o poezie impetuoasa, de mari elanuri lirice.
