Timisoara: primul oras liber al tarii

Citește și

In iarna lui 1989 eram elev in clasa a X-a la Liceul Militar Dimitrie Cantemir din Breaza. Tot primul trimestru a fost agitat: aflaseram despre caderea comunismului in tarile vecine si, cu teribilismul varstei, ii luasem la intrebari pe ofiterii-profesori, care dadeau din colt in colt, fiindca nu stiau ce sa ne raspunda. Primul lucru care ne-a dat de gandit a fost ca in 14 decembrie – cand ar fi trebuit sa luam vacanta – nu am fost lasati sa plecam din unitate. Ni s-a spus ca nu a venit ordinul de la Bucuresti, astfel ca ne-au mai tinut acolo inca trei zile. In cele din urma ne-au lasat sa plecam; eu am ajuns la Timisoara in dimineata zilei de 17 decembrie. Acasa, am gasit-o pe mama infricosata. Mi-a spus ca s-au ridicat timisorenii impotriva lui Ceausescu si ca orasul e impanzit de oameni inarmati, care au fost trimisi sa inabuse revolta. M-am dus si eu sa vad ce se intampla. Am mers direct in centru, unde am vazut palcuri de oameni “inarmati” cu lozinci anticomuniste si anticeausiste. Nu pareau sa aiba vreun tel anume, se strangeau la un loc si vorbeau cu voce scazuta, apoi, dintr-o data, incepeau sa scandeze si sa strige, ca si cum ar fi vrut sa isi faca singuri curaj. Nu se intampla nimic altceva. A doua zi insa, orasul parea asediat. Erau, pe toate strazile, tancuri si TAB-uri; lucru curios, ziua nu se tragea. Zilele urmatoare, la fel: cata vreme era lumina, nimeni nu ii stanjenea pe manifestanti. Odata cu lasarea intunericului insa, lucrurile se schimbau. De altfel, cat era ziua de lunga, manifestantii veneau si plecau, era o miscare continua in tot orasul, desi toate mijloacele de transport erau blocate. Oamenii se adunau, de pilda, pe Take Ionescu – bulevardul unde se aflau casele sefilor de la Partid si strigau tot felul de lucruri, ca sa ii scoata afara. Sau mergeau pe strazi si incercau sa-i convinga si pe altii sa li se alature, sa nu stea in case. Erau foarte multi tineri, oameni in jur de 25-30 de ani.
Cum locuiam langa Padurea Verde, eram relativ departe de centru; cu toate acestea, auzeam toata noaptea tiruri de mitraliera. Se tragea – cred – si in zona padurii, fiindca zgomotele erau mult prea puternice. La un moment dat, de curiozitate, am sunat la Militie: se auzea ca fugisera toti militienii de la posturi. Culmea e ca mi-a raspuns cineva si m-a intrebat ce vreau. Luat pe neasteptate, i-am spus ca la noi in zona se aud impuscaturi, iar tipul mi-a replicat morocanos ca asta e situatia in tot orasul si ca n-are el ce sa faca. Dupa care mi-a inchis telefonul in nas. Curios lucru: dimineata nu erau nici morti, nici raniti pe strazi. Insa e adevarat, intr-una din zile am vazut sange pe o strada din centru, pe care nu apucasera sa o spele, pentru ca strazile se spalau peste noapte cu furtunele. Si se uscau repede, fiind niste zile nefiresc de calde pentru luna decembrie. Inainte de prinderea lui Ceausescu, Timisoara se declarase Primul Oras Liber al tarii; in acele zile, la sediul CJ – actuala Prefectura – erau oameni care aruncau pe geam drapelul cu secera si ciocanul, portrete ale Tovarasului, carti si alte obiecte – si apoi le dadeau foc. Era o euforie generala, dar si spaima data de fragilitatea situatiei.
Uimitoare erau zvonurile care circulau cu viteza luminii, care de care mai ingrozitoare. Unul venea si spunea ca a vazut mortii grupati in mormane, de-a lungul drumului; altul spunea ca teroristii sunt securisti imbracati in hainele armatei, ca noaptea intra in oras mercenari care omoara tot ce intalnesc in cale, ca vom fi bombardati cu nu stiu ce tip de bomba si ca vom fi rasi de pe fata pamantului etc. Cea mai ciudata poveste a fost cea legata de asasinii care ar fi fost “conectati” la ceasul lui Ceausescu, prin niste cipuri implantate in creier. Si cate si mai cate povesti circulau!…
In jurul lui 20 decembrie au inceput sa soseasca la Gara de Est trenurile cu oameni adusi de peste tot din tara. Erau, cu totii, debusolati: fusesera luati de la locurile de munca, inarmati cu bate si trimisi la Timisoara, sa se lupte cu «derbedeii» care ii terorizau pe “cetateni”. Doar ca, ajunsi aici, fraternizau cu “derbedeii”, indata ce le vedeau pancartele anticomuniste. Aflaseram deja ca scanteia explodase si in alte orase ale tarii, nu mai eram singuri si acest lucru ne insufla curaj. Oamenii se adunau in fiecare zi, ca sa-si manifeste furia si revolta. Perioada de dupa arestarea cuplului prezidential a fost ceva mai linistita. In 25 decembrie insa, odata anuntata executarea celor doi, s-a declansat dintr-o data un val de agresiune: se tragea noptile fara intrerupere. In 27-28 decembrie, focurile au incetat ca prin farmec. Nu a fost insa, nici atunci, timp de pace, fiindca, odata temperata bucuria victoriei, timisorenii au avut de numarat mortii.

- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Simona Halep, în semifinalele turneului de la Wimbledon

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, miercuri, după ce a învins-o pe...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -