Două ştiri din viaţa culturală a comunităţii (mulţumesc surselor!), urmate de un semnal de carte de la Sorin, care altă treabă n-are.
***
Adunarea anuală a PAS-ului (pentru cei care încă nu şi-au băut cafeaua: Prima Asociaţie de Scriitori). Primiri: V.R., care a fermecat audienţa cu inedite amintiri din puşcărie, C.P., poeta pictoriţă de la Deux- Montagnes, care a mulţumit pentru primire cu câteva haikuuri, plus o doamnă din Laval, care a recitat poezia “Dor de ţară”, “scrisă în 2007, la Montréal”. Preşedintele, acelaşi. A vrut să scape, dar nu i-a mers. Contracandidatul propus tot de el, J.B., profesor universitar pe latură umanistă cu o cotă mult peste onorabilă, neromân, dar vorbitor de română, specialist în fanarioţii care s-au îmbogăţit în Ţările Române, a aterizat pe funcţia de vice. De data asta, boierii pământeni l-au trimis la plimbare pe prinţul de Hohenzollern.
***
Teatru, la Montréal. Cei rămaşi la discuţia de după spectacol au căzut de acord. Dacă ar fi trăit în America, Florin Piersic ar fi făcut o frumoasă carieră de “stand-up comedian”. Omului îi place să vorbească şi pare să aibă o memorie de elefant. Însă, mai presus de toate, (încă) are haz.
În sală, decanul de vârstă al actorilor comunităţii noastre s-a arătat în compania unei doamne cu nume prusac, venită totuşi de peste Prut.
La ieşire, spectatorii au fost obligaţi să constate că veteranul G.T. continuă să scoată noi ediţii ale cărţii lui de forţă, “Monoloagele vampi-rului”. Ultima are prefaţa, ori poate postfaţa, semnată de I.C., un fost poet care a debutat relativ recent. Sorin a cumpărat-o de la o librărie Barnes & Noble din Dallas şi a răsfoit-o pentru mine. Noutatea ediţiei, în prezentarea lui: “Unul din descendenţii celui de-al doilea mariaj cunoscut al lui Vlad Ţepeş, la care acesta a fost constrâns pe când era ţinut captiv la Buda, trăieşte bine mersi la Dallas şi este patronul unui Steak House. Îl cheamă John Silagy. Serveşte fripturile numai în sânge (raw).”
***
Evenimentul literar al momentului în USA este antologia de eseuri “Arguably”, de Christopher Hitchens. Britanic naturalizat american, născut în 1949, el este considerat de unii cel mai mare eseist de limbă engleză în viaţă. Scrie despre cărţi şi scriitori (citindu-l, îţi vine chef să reciteşti sau să citeşti ceva nou – pentru tine – din Mark Twain, de exemplu), despre politica zilei ori despre cea ajunsă istorie, despre religie (e ateist militant), dar mai ales despre toate deodată, cu multă vervă. Reputaţia şi-a clădit-o într-o carieră jurnalistică de 40 de ani. Conform recenziei din ultimul supliment literar al ziarului New York Times, omul se află acum în ultima repriză a bătăliei cu un cancer de esofag. Tot aceeaşi recenzie ne spune că eseistul are şi-o reputaţie de băutor de elită.
Legat de această ultimă calitate, volumul conţine un eseu cu un titlu intrigant: “Băutori de vin ai lumii, uniţi-vă!” E despre marea neplăcere încercată de un iubitor de vin atunci când, la restaurant, e asaltat de ospătarul care ţine morţiş să toarne cât mai repede vinul din sticlă în pahare. “Nu oricui îi place vinul atât de mult pe cât îmi place mie. Multe doamne, de exemplu, se limitează la un pahar pentru toată masa sau chiar la o jumătate de pahar. Mă doare să văd vin bun turnat în paharele celor care nu l-au cerut şi care poate nu-l doresc şi apoi, când masa e gata, mă doare să mă văd rămas cu buzele abia umezite”. M-am identificat total cu autorul, chiar dacă eu nu prea cunosc doamne atât de reţinute.
