Ţara unde clientul e stăpân

Când au fost înşelaţi la Caritas sau şi-au pierdut banii în bănci care au dat faliment, este firesc ca românii abia sosiţi în Canada să privească cu reticenţă do­me­niul asigurărilor şi al investiţiilor. Este o frică desprinsă dintr-o realitate trăită într-o ţară unde statul nu se simţea dator (şi nici acum nu dă semne) să-şi protejeze cetăţenii îm­potriva fraudelor create de şmecheri deveniţi peste noapte miliardari.

Această reticenţă este de înţeles în prima perioadă, de acomodare. De aceea mulţi dintre cei care au înţeles necesitatea de a avea o asigurare sau de a-şi pune bani deoparte pentru pensie au o întrebare pe care unii o pun de-a dreptul, iar alţii o gândesc, dar le este jenă s-o formuleze. Ce se întâmplă dacă respectiva companie de asi­gurări şi investiţii dă faliment? Ce se întâmplă cu banii sau asigurările lor? Din fericire, răspunsurile sunt uşoare şi clare.

În primul rând, Canada nu este România. Pe acest continent asigurările reprezintă, metaforic spus, a doua religie. Totul este bazat pe asigurări. Din acest motiv, le­gislaţia canadiană este una dintre cele mai protective când vine vorba de clienţi. Toate companiile de asigurări şi investiţii de pe piaţă sunt obligate să aibă fonduri puse de-o parte, în caz de faliment. Mai precis, pentru fiecare dolar pe care trebuie să-l platească clienţilor, companiile sunt obligate să aibă cel puţin 1,5 dolari în rezerve. Cu alte cuvinte, dacă toţi clienţii unei companii ar muri peste noapte, iar cei care au bani investiţi ar vrea să-i retragă, aceasta trebuie să aibă cel puţin o dată şi ju­mătate suma la dispoziţie. Să recu­noaştem că o asemenea situaţie limită este aproape imposibilă. Nivelul re­-zervelor este tot timpul verificat de autorităţile financiare. Cum o companie trece sub pragul limită cum trebuie să se repună pe picioare. Această verificare continuă este cheia prin care administraţia canadiană îşi pune la adăpost cetăţenii de întâmplări nedorite.

- Publicitate -

Acesta este primul nivel de protecţie al clientului. Dacă totuşi o companie intră în incapacitate de a-şi ono­ra contractele, iese la rampă o altă societate de reasigurare, administrată de stat, numită Assuris, care va prelua despăgubirea clienţilor.

Câteva exemple: Assu­ris poate plăti un capital de deces de 200.000 de dolari sau 85% din contract dacă acesta este mai mare, contracte de inves­ti­ţii de până la 100.000 de dolari, contracte de invali­ditate de 2.000 de dolari sau cheltuieli medicale de până la 60.000 de dolari. Creată acum 22 de ani, Assu­ris a avut numai trei situaţii în care a trebuit să intervină, iar companiile în cauză, care au intrat în insolvabilitate, erau de dimensiuni mici şi mijlocii. În toate cele trei cazuri, Assuris a despă­gubit fără probleme pe toţi clienţii, respectiv a plătit contracte de 205 milioane de dolari.

După cercetările noastre, sunt puţine ţări care deţin un asemenea grad ridicat de protecţie a clientului precum Canada.

Întotdeauna merită să aruncaţi un ochi pe istoria şi performanţele unei companii. Este uşor de înţeles că o societate care serveşte clienţii de peste 100 de ani este mai credibilă decât una care şi-a început cariera ieri.