E bolnavă această Europă aşa-zis unită. După ce UE a pompat bani în Grecia ca într-o găleată fără fund, acum a venit mo- mentul Spaniei să ceară ajutor european. 100 de miliarde de euro au fost aprobate de Bruxelles pentru recapitalizarea principalelor bănci iberice, lăsate fără lichidităţi de către clienţi care, urmând modelul grecilor, şi-au mutat depozitele în străinătate. Aici, o singură diferenţă. În loc de Elveţia, banii spanioli au ajuns în Anglia.
În această roată a recapitalizărilor va intra în curând şi Italia, care va solicita, la rândul ei, bani de la UE. Situaţia este aiuritoare şi în niciun caz nu va stinge criza financiară. Uniunea Europeană este un ciur găurit, pe care economiştii acestei instituţii vor să-l salveze, în mod cu totul greşit. Lipesc o gaură, dar aproape instantaneu o alta se deschide. În acest ritm, Europa nu va mai avea nici bani, şi nici economie.
În perspectivă, Grecia va renegocia atât planul european, cât şi împrumutul FMI, iar noua putere naţionalistă de la Atena este hotărâtă să scoată ţara din aceasta echipă numită UE, unde a figurat pe post de rezervă.
Să fim bine înţeleşi. Uniunea Europeană a fost dorită de Franţa şi Germania din raţiuni pur economice. Cele două ţări sunt principalii exportatori pe această piaţă şi aveau nevoie de câteva lucruri fundamentale: taxe vamale zero, monedă comună care să uşureze deconturile, controlul politicilor în statele spre care se îndreaptă exportul. Toate au mers ca pe roate, iar cele două puteri au făcut bani grei, fie că euro era puternic, fie că era slab.
Între timp, lucrurile s-au complicat cum nu se aşteptau. Diferenţele culturale din conglomeratul UE au ieşit la suprafaţă. Nu este suficient să ai aceleaşi legi, dacă locuitorii cărora li se adresează au alte cutume după care se ghidează. Exemplul clasic sunt grecii, cu apetitul lor istoric de a nu plăti taxe statului.
Italia a fost considerată la început un partener al celor trei, dar, mai evazivă, a ieşit din calcule şi a devenit, din prădător, o victimă. Interesant este că Franţa şi Germania au impus moneda unică numai anumitor state unde interesele lor pentru piaţa de desfacere erau maxime. N-au putut să se atingă de Anglia, care joacă inteligent mai mult cartea mondială decât pe cea europeană. La fel şi Suedia. Nu este de mirare că aceste ţări n-au intrat în recesiunea care frământă Grecia, Spania, Portugalia şi Italia, tocmai pentru că n-au intrat sută la sută în jocul franco-nemţesc. Şi bine au făcut. Anglia nu va trece niciodată la euro, iar italienii şi spaniolii se gândesc acum la prostia pe care au făcut-o.
Uitându-ne la cealaltă faţă a monedei, ţările care pun umărul să susţină rănita UE – Franţa şi Germania – au intrat, în final, în panică. Au făcut profituri bune, inclusiv din criza colegilor, dar sunt îngrozite că vor trebui să achite nota de plată, după ce partenerii mai mici vor fi spălat putina.
În acest peisaj complicat, România are deocamdată de câştigat. Ceva bănuţi, fără să se expună la menţinerea gripatului euro, pentru că nu-l are. Norocul nostru este că nu avem euro. Ghinionul este acelaşi lucru, că nu-l avem şi astfel nu vom atinge fundul sacului care ne-ar permite restructurarea întregii societăţi româneşti bolnave, indife-rent în ce monedă ţi-ai cumpăra pâinea.
