O carte de interviuri (*) cu oameni politici, diplomaţi şi lideri de opinie români, uniţi prin adeziunea la ideile politice de dreapta. Aproape inevitabil, îi mai uneşte şi situarea în tabăra simpatizanţilor lui Traian Băsescu.
Dacă mai e nevoie, să spunem că, din punct de vedere moral, Dreapta face figură de Centru în aceste timpuri în care aproape toată lumea s-a dumirit că extremele (comunismul, nazismul) se întâlnesc. Cât despre punctul de vedere economic, ideea rezultată din interviuri şi acceptată de mulţi este că Dreapta reprezintă singura opţiune viabilă, performanţă mai slabă decât a Stângii nefiind posibilă.
Cartea ar fi avut nevoie de o listă cu scurte prezentări ale intervievaţilor, pentru că unii dintre ei sunt cunoscuţi doar în cercuri restrânse. Am căutat să suplinesc această lipsă prin furnizarea unor sumare informaţii, rezultate din interviuri sau pescuite de pe Internet. Precizarea datelor de naştere e utilă, pentru că, toate la un loc, definesc generaţia cea mai activă astăzi în viaţa politică a României.
Participă câteva nume cunoscute din spaţiul literaturii şi publicisticii: Dan C. Mihăilescu (“90% din marea noastră literatură vine dinspre dreapta”, dar “lichelism şi onorabilitate există de ambele părţi”), Mircea Mihăieş (“încremenirea, inapetenţa pentru acţiune a lui Constantinescu”, comparată cu pragmatismul lui Băsescu, “un adept al economiei de piaţă”), Radu Paraschivescu (“Nesimţitul politic este cel care promite cu tona, cu toptanul, ştiind, fireşte, că nu va onora niciuna dintre promisiuni”), Traian Ungureanu (“Pentru mine, ultimii 20 de ani de libertate împresurată de neofeudalism românesc au fost o clarificare: nu putem rezista în afara Europei”).
Dintre oamenii politici, un loc aparte îl ocupă Monica Macovei, ministru al justiţiei în primul guvern Tăriceanu (“Publicul care spune «să fure, dar să facă şi pentru noi ceva» ţine ţara în urmă şi în sărăcie, acceptând şi votând hoţia”). M.M., al cărei discurs anticorupţie i-a atras demiterea din funcţia de ministru, este desemnată drept model de alţi intervievaţi.
Teodor Baconschi (n. 1963), ministru de externe la vremea luării interviului, nu-şi presimţea apropiata demitere, din ianuarie 2012 (“Vă mărturisesc cu ruşine că nu am avut niciun eşec în viaţă”), urmare a unei declaraţii scăpate de autocenzură. Sau poate o prevestea, dar nu o vedea ca pe-o catastrofă (“singurul eşec adevărat este… eşecul tău ca om”). Adept al creştin-democraţiei (pe care preferă să o numească “democraţie creştină”).
Sever Voinescu (n. 1969, jurnalist, politician) îl admiră pe Ronald Reagan şi se recunoaşte influenţat decisiv de doi oameni: Andrei Pleşu şi Traian Băsescu. “Când văd cine sunt duşmanii intratabili ai lui Traian Băsescu, înţeleg că a lovit cuiul exact în cap. Mediocrităţi guralive precum Victor Ponta şi Crin Antonescu sunt doar purtătorii de ură împotriva lui Băsescu. Cei care alimentează această ură sunt oameni cu un calibru politic net superior celor doi mărunţi scandalagii, precum Ion Iliescu şi Adrian Năstase, sau oameni foarte bogaţi, precum Dan Voiculescu şi alţii asemenea”. Adept al “conservatorismului reformist”.
Cristian Preda (n. 1966, politolog, europarlamentar) observă că “angajamentul elitelor universitarea fost masiv în ultimele două decenii. Sunt însă foarte vizibili şi cei cu educaţie precară. Emblema lor e Marean Vanghelie.” E vorba de primarul de sector bucureştean care “a devenit bacalaureat după ce a fost votat de cetăţeni.” Adept al liberalismului.
Mihail Neamţu (n. 1978, filosof, teolog, eseist) crede că “şi un agnostic ar prefera oricând trei birturi închise în beneficiul unei case de rugăciune.” Apărătorii cerţi ai birturilor rămân ateii?
Dragoş Paul Aligică (n. 1966, politolog, SUA) are o carieră academică internaţională de succes (“Lucrez acum cu IHS, Cato, Heritage, Hudson. Am privilegiul să fiu în epicentrul mişcării dreptei intelectuale mondiale”), dar domeniul lui “de suflet” este publicistica românească. Adept al liberalismului “sceptic”, unul diferit, prin abordarea pragmatică, atât de liberalismul “eficienţei”, cât şi de cel al “moralei”.
Ioan Stanomir (n. 1973, publicist, politolog). “Nu sunt adept al egalitarismului, dar sunt un adept al justiţiei sociale, tocmai pentru că justiţia socială nu este un monopol al stângii”. Se consideră un “om situat la răscrucea dintre conservatorism şi creştin-democraţie”.
Marius Lazurcă (n. 1971, publicist, diplomat) este interesat de dinamica relaţiei dintre familie şi stat (ar dori stimularea vocaţiei educative a familiei), despre raporturile dintre diplomaţie şi politică.
Ionuţ Popescu (n. 1964, economist, jurnalist, ministru al finanţelor în primul guvern Tăriceanu). “UE e de stânga, America e de dreapta”, iar China este “modelul ideal de dezvoltare economică”, pentru că “ei nu au probleme cu licitaţii…” Unii ar putea vedea aici o dovadă de cinism.
Cosmin Alexandru (1969, preşedintele URR, partid din anii 2000-2005, înscris la alegerile locale cu sloganul “Oameni ca tine, nu politicieni”). “La noi poţi ajunge un lider politic fără să ştii să vorbeşti, pentru că ai în faţă un public suficient de numeros care nu ştie să asculte.”
Sebastian Lăzăroiu (n. 1970, sociolog, ministru al muncii în guvernul Boc), este printre puţinii care au o vorbă bună despre Adrian Năstase (“Acum avem un public majoritar de dreapta. Năstase a creat acest public de dreapta”). Dar el e văzut, parţial, ca o victimă a forţelor oculte din PSD. “Pericolul în 2004 (ultimul an al guvernului Năstase – n.m.) era statul mafiot. Se construia încet, dar sigur, statul mafiot. Fără focuri de armă în stradă, fără asasinate, dar se împărţeau sferele de influenţă. Venirea lui Traian Băsescu a oprit acest trend.”
Cătălin Avramescu (n. 1967, filozof, publicist, diplomat). Autor, în Occident, al unei cărţi de istoria filozofiei şi a numeroase “articole şi eseuri”, el suportă greu “ironizarea şi persiflarea” de care a avut parte odată cu intrarea în politica autohtonă, pe post de consilier al preşedintelui Băsescu. Adept al republicanismului, în varianta sa americană.
Sorin Ioniţă (n. 1966, politolog, preşedintele EFOR, organizaţie de tip think tank). “Mă plictisesc dezbaterile despre firea neamului, dar prizez imediat chestiunile punctuale, regulile clare după care Gigel ar merge la puşcărie dacă pune mâna pe banul public.”
Cristian Ghinea (n. 1977, jurnalist, politolog). Despre noua stângă: “Stânga Vanghelie va fi îngropată de istorie. Stânga Ernu se va ridica, dar nu cu Vasile în frunte…, vor veni oportuniştii, lichelele politice care vor prelua acele idei.” Despre anticomunismul orientat aiurea: “Dacă zici automat şi despre orice te enervează că de vină este comunismul, atunci anticomunismul devine doar o scuză… De pildă, problema rahaţilor de câine”.
Bogdan Călinescu (n. 1970, politolog, Franţa). “A fi de stânga e o postură comodă, ce îţi asigură o carieră, îţi deschide uşi. Cei care sunt de dreapta sunt ostracizaţi”. Cu referire la intelectualii din Franţa. Sub pseudonimul Nicolas Lecaussin, este autorul unor cărţi care-l definesc ca om de dreapta: “Cet Etat qui tue la France” (2005), “Au secours, ils veulent la peau du capitalisme!” (2009). În Franţa, stânga e iar la putere. Biografie intelectuală de urmărit.
Vitalie Ciobanu (n. 1964, scriitor din Republica Moldova). “România de Est” este “un tipic teritoriu postcolonial, în care fosta minoritate dominantă se bate de ceasul morţii pentru a-şi prezerva privilegiile”. Dreapta se identifică, aproximativ, cu românismul. Militanţii stângii sunt “un detaşament de paraşutişti”.
Peste întreaga carte pluteşte spiritul inteligent, jovial, incitant şi tendenţios al întrebărilor formulate de Cristian Pătrăşconiu: “Te-a dezamăgit vreodată Traian Băsescu?” (lui Monica M.), “Traian Băsescu sau Andrei Pleşu?” (lui S.V.), “Unde vă vedeţi peste 11 ani?” (lui T.B.), “Băsescian sau constantinescian?” (lui C.P.), “De ce eşti de dreapta?” (lui D.P.A.), “Traseistul politic e un nesimţit sau e un om liber?” (lui R.P.), “Traian Băsescu este un om de dreapta?” (lui Mircea M.), “Aveţi jurnal de la Cotroceni?” (lui S.L.), “Există populism bun?” (câtorva), “Ce prostii spune stânga?” (lui C.G.), etc.
(*) Cristian Pătrăşconiu (ed.), Noua şcoală de gândire a dreptei, Humanitas, 2011 (prefaţă de Valeriu Stoica, desene de Devis Grebu).
