De la începutul puciului USL în România, m-a nedumerit cu adevărat un aspect: de ce s-a înhămat PSD la al doilea război de suspendare a lui Băsescu, după ce primul a eşuat lamentabil? N-am pretenţia să vă dau răspunsul tranşant, dar am câteva argumente.
Orice om cu scaun la cap s-a gândit că, după alegerile locale în care a înroşit ţara de primari, PSD o s-o lase moale, în aşteptarea alegerilor generale. Cu guvernul Ponta în frunte, cu puterea locală şi o majoritate în Parlament, se puteau gândi liniştiţi chiar să-l împingă pe lazy Antonescu la preşedinţie. PDL era în derută, iar Băsescu avea o cotă de popularitate redusă, după tăierile de pensii.
Aşa era situaţia la începutul lunii iulie. Coaliţia USL avea totul şi nu trebuia decât să mimeze activitatea pentru popor. Mai mult, gânditorii din spate ai partidului, trăgătorii de sfori cum ar fi Hrebenciuc sau Dâncu, s-au opus tot timpul războiului pe faţă cu Băsescu. Însuşi Ponta – aşa, în scutece, cum e -n-avea chef de luptă, mai ales că visul i se îndeplinise şi putea să-şi ducă soţia cu avionul statului la Olimpiadă. Nici nu-i trecea prin cap să se dea pe faţă la Băsescu. Nici măcar arestarea lui Năstase n-a afectat PSD atât de tare. Au mai scăpat de unul din vechea gardă.
Dar n-a avut omul linişte, pentru că varanul cu dosar penal Voiculescu şi omul său, Antonescu, au început să preseze. Apoi mulţi alţi penali din PSD (cotizanţi din greu la partid), cărora Parchetul le dădea târcoale, şi-au cerut drepturile. Au comandat nişte sondaje de opinie din care reieşea că Băsescu stă rău, iar populaţia l-ar vrea plecat. Nu era, totuşi, de ajuns încât să-l urnească pe Ponta la aşa întreprindere grozavă.
Este momentul în care a intrat în scenă Băsescu, care a fost informat că i se pregăteşte o nouă suspendare. Structural, Băsescu nu e omul care să-şi consume liniştit mandatul; arde ceva în el, vrea luptă. Aşa încât a prins ideea suspendării din zbor şi a încercat s-o întoarcă spre el şi PDL. Pentru a-l convinge pe Ponta să intre în gaşca complotiştilor, avea nevoie să-l enerveze personal. Şi nici n-a trebuit să se streseze prea tare, pentru că doctorul Ponta s-a oferit ca un porcuşor de lapte pe tavă, cu plagiatul. Înţepându-l cu dottore în fiecare zi, Băsescu l-a scos din sărite, iar premierul în scutece şi-a pierdut capul. Daciana, nevastă-sa, l-o fi căutat la bărbăţie, iar Ponta s-a decis să-i arate că are cu ce. Şi atunci le-a spus da puciştilor care aşteptau, cu planul gata făcut, la uşă. S-a aruncat ca prostul în gard.
Vreau să fie clar, Băsescu a văzut oportunitatea relansării lui şi a partidului, dar şi-a făcut planul în funcţie de mişcările puciştilor. A adaptat tot timpul. A jucat jumătate pe informaţii (cum ar fi sprijinul extern) şi jumătate la baftă. Este stilul lui. N-ar fi putut anticipa toate mişcările adversarului, dar ştia sigur că are câteva pârghii ale puterii şi o foarte bună echipă lângă el. Mai mult decât atât, Băsescu nu este Constantinescu, cel învins de servicii. Nasul lui bine reglat la şcoala vieţii de vaporean i-a spus că adversarii sunt de slab calibru, prost sfătuiţi şi mult prea orbiţi de ură ca să mai vadă limpede. A mirosit ca un animal de pradă că celălalt este vulnerabil. Nu era sigur că va câştiga referendumul şi, când a văzut că sorţii îi sunt potrivnici, plus furatul la urne organizat de USL, a virat spre boicot. Aici a greşit niţel, trebuia să spună asta de prima dată. Dar, cum şansa este a celor îndrăzneţi, nu s-a atins cvorumul nici cu furatul pe rupte.
De partea cealaltă, varanul şi trupa lui se vede ca erau repetenţi la capitolul viziune şi informaţii. Nu le-a trecut niciodată prin cap că Occidentul şi Statele Unite îi vor lovi peste bot. Cred că reacţia străină a fost şi peste aşteptările lui Băsescu. Atât de multe tâmpenii au putut să facă USL-iştii încât Băsescu a lucrat numai cu materialul adversarului. N-a fost nevoie decât să taxeze prompt şirul de gafe ale lui Ponta, Antonescu şi Voiculescu.
Pe 21 august, Curtea Constituţională nu va avea încotro şi va invalida referendumul, decizie pe care trebuia s-o ia de mult. Ponta ştie şi el că povestea se apropie de sfârşit şi nu reuşeşte nici măcar el să înţeleagă cum a putut fi atât de prost. Iar aripa mai gânditoare a partidului îl va apuca de guler. Următoarea mişcare ar trebui să fie ruperea de PNL şi distanţarea rapidă de varan şi de Antonescu. Cel din urmă este terminat politic, iar partidul lui se va stinge. Crin va vorbi porumbeilor din parc, închipuindu-şi că e urmărit de 7,5 milioane de români. Spre sfârşitul vieţii, va fi bântuit de numele Băsescu precum Birlic cu lozul în mână: viceversa, viceversa…
