Antenele contra României

Nebunia cu suspen­darea lui Băsescu m-a făcut să reali­zez câţi patri­oţi adevăraţi avem în ţară, oameni care nu-şi pleacă ceafa la indicaţiile de la Bruxelles, oameni care vor independenţa Ro­mâniei şi, mai mult de toate, au grijă să nu ne vindem ţara.

Am ajuns de unde am plecat în 1990, când muncitorii strigau “nu vrem Kent, nu vrem valută“, la îndemnurile adevăratului democrat Ion Iliescu.

Ponta şi Antonescu, plus ci­reada lor de proşti, şi-au revăr­sat patriotismul pe ecranele Ante­ne­lor, acolo unde Voiculescu le-a pus la dispoziţie timp de emisie nelimitat. În concepţia organizatorilor puciului, Băsescu stă ca un bleg în faţa lui Barroso şi Obama şi vrea să le vândă aurul ţării şi gazele de şist.

Mulţi dintre cei care au votat DA la referendum chiar cred că Băsescu îi ademeneşte pe americani cu aurul nostru, din care ia spagă şi, din când în când, trage un zbor cu avionul vânzătorilor de arme – de unde îşi ia, şi de aco­lo, spagă. Mulţi cred prostiile ziariştilor varanului, din simplul motiv că ce se zice la televizor trebuie să fie adevărat.

Tema naţionalismului – pe care pedalează, în lipsă de alte idei, Ponta şi Antonescu – des­chide o discuţie interesantă, pe care sunt sigur că cei doi nu o doresc, de fapt, aprofundată.

Când şi cine a vândut, de fapt, resursele ţării? Dacă ne amintim bine, compania Petrom, a cărei valoare de piaţă este acum de 15 miliarde de dolari, a fost vândută de guvernul condus de Adrian Năstase, cu 0.7 miliarde de dolari. Şi nici aceia bani cash. La vremea respectivă, Ponta se în­călzea pe lângă marele Năstase, în aşteptarea schimbării gene­raţiilor.

Tot pe vremea lui Iliescu, fa­bricile erau aduse la faliment şi cumpărate pe nimic de şmecheri. În acele timpuri, nu existau noţiu­nile de parchet şi de dosare penale. Trebuia să fii deosebit de prost să faci închisoare la vremea lui Năstase. Nu ţin minte niciun caz răsunător de corupţie.

Patronul Antenelor s-a înfruptat şi el, ca mulţi alţii, din bunurile poporului, cum zice, numai că el vrea mai mult de atât. Vrea să fie regele din umbră, cel care dic­tea­ză agenda unui preşe­-dinte şi unui prim-ministru, la cafeaua de dimi­neaţă.

Constatăm că, la 22 de ani după revoluţie, nu s-au construit nici 300 de kilometri de autostra­dă, dar în schimb datoria publică a României a ajuns la 54 de mili­ar­de, de la zero, cât era în 1990. Ar trebui să vedem cu ochii noştri, prin ţară, rezulta­tul acestei datorii uriaşe. Dar, ştim bine, nu se vede nimic.

La rândul lui, Băsescu s-a lă­sat mult prea uşor convins să contracteze cele 19 miliarde de do­lari, din care mare parte s-au dus pe astuparea unei datorii făcute de componenta privată a economiei. Este ade­vă­rat, într-o situaţie de criză. Şi la fel de adevărat este că n-am auzit pro­teste ale opoziţiei PSD în  momentul negocierilor cu FMI.

Până la urmă, întreaga bătălie se dă pe resurse financiare, iar ie­şirea României din grupul european este dorită cu adevărat de oameni de tipul lui Voiculescu, ca­re vor acces la afaceri, fără legile şi rigorile impuse de Uniu­nea Europeană.

Agenda lor nu este, nici pe de­parte, agenda celor 7.5 milioa­ne care au zis DA la referendum. Ei n-au de câştigat nimic din această luptă, pe care, de fapt, nu o înţeleg deloc. Ei sunt masa de manevră pe care stau cocoţaţi şmecherii care au încercat puciul.

Nu am mai văzut demult ca ro­mâ­nii să fie luaţi de proşti în aşa hal cum sunt luaţi acum de Ponta şi Anto­nescu. Cei doi nu sunt proşti de­loc. Ştiu foarte bine că spun abe­raţii, pentru o parte neinstruită a populaţiei, iar acest mod de a face politică ne coboară în epoca de piatră.

Oare ce fel de ţară este aceas­ta, în care un condamnat scrie editoriale din puşcărie? E vorba de Adrian Năstase, desigur.