Cadoul de Crăciun

Pe vremea când bunica încă mai era vrednică şi eu numai de o şchioapă, tare încet îmi părea că veneau Sărbătorile. Parcă nopţile nu se mai terminau; când mă sculam era noapte, iar fiecare zi semăna cu o felie de parizer între două felii de pâine neagră – de cum se întuneca, trebuia să mă culc iar. Trai greu, ce mai! Dar, de la Moş Neculai, începeam să mă mai îmbunez. O gutuie şi o cană de orez cu lapte mă făceau să mă simt tot mai apoape de seara când avea să vină Moş Crăciun.

Când anume, nu ştiam eu prea bine, că la calendare nu mă învăţase nimenea. Dar ce ştiam bine e că atunci când zăpada trecea de jumătate gardul, trebuia să fiu cuminte, dacă voiam să văd măcar umbra unei jucării. Şi, cam pe când mă săturam de aşteptat şi-mi spuneam că iarna asta se poate c-o fi fost prea frig să mai iasă moşu din bârlog, o arătare mare cât uşa, cu cojocul din doi berbeci, purtat cu miţele-n sus, cuşma trasă bine pe ochi şi cu un ciomag noduros în mână, bătea straşnic în blana uşii.

Măi, da’ acasă-s gospodarii?

Da, îngaimam eu, trăgându-mă cât mai adânc după laiţa cea mare şi învelită-n plocadă.

Da’ şi cei mari, ori numa’ cei mici? Că mie mi-i foa­mi şi seti şi mai am jumatati satu’ di îmblat, mor­mă­ia namila de moşneag, prin claia de câlţi ce-i ţinea loc de barbă. Şi tare mai era greu să-i răspund, că ochii mi-erau lipiţi de tafalca cea lunga si vărgată, ce părea plină cu toate visele mele. Ş-apoi trebuia să-i zic cum mă cheamă, să-i spun poezii şi dac-am fost cuminte, toate astea numa’ ca să văd de data asta ce ar putea să se ascundă în traista cea mare.

Dacă toate acestea vi s-au întâmplat şi domniilor voastre, poate că o să înţelegeţi mai bine cât mă fră­mân­­tam să ştiu dacă în sac era ceva si pentru mine sau nu. Între timp, moşul a evoluat, s-a îmbrăcat în straie roşii, are săniuţă spaţiala şi cheltuie mii de dolari pe cadouri, în fiecare iarnă.

Întrebarea pe care mi-o pun acum, în prag de An Nou, e următoarea: ce este mai bine de făcut pentru cei dragi, să le umplem cămăruţa cu noi plasti­curi, ce devin inutile două zile mai târziu, sau cu o grămadă de hăinuţe de marcă, pe care la vară o sa le îndese în cutiile de colectă selectivă? Sau poate, mai bine, să vă angajaţi ca viitorul lor să nu fie nicicând umbrit de nevoi. Şi atunci, dacă tot vrem să le arătăm celor dragi cât de mult înseamnă pentru noi, de ce să nu căutăm soluţii durabile şi folositoare în acelaşi timp. Nu o să vă coste mai mult şi vor fi mai apreciate pe viitor decât camionul teleghidat, de care nu o să-şi mai amintească nimeni peste ani. Soluţiile durabile sunt multe, începând cu eco­no­miile pentru studii, cu asigurările de sănătate, atât pentru părinţi, cât şi pentru cei mici – şi încă multe altele, pe care un specialist vi le poate explica şi adapta la situaţia fiecăruia dintre dvs.

Eu cam atât am avut să vă povestesc pentru anul ăsta, dar o să revin cu alte poveşti adevărate oricând am să găsesc oameni să mă asculte.

Pentru Noul An şi pentru Sfintele Sărbători, vă doresc din tot sufletul sănătate şi viaţa lungă, că de bani o să mai avem încă vreme să ne vorbim. Fie ca moşul să vă aducă bucurii în fiecare zi.