Sunt slovacii ca românii?

Cum de o lună mă aflu la Bratislava şi nu sunt foarte grăbit să plec de-aici, a apărut ideea unei co­res­pondenţe pentru Pagini, de la faţa locului. Interesul editorului pentru acest efort jur­nalistic este legat de convingerea lui că mersul vieţii din Slovacia poate spune ceva despre normalitatea ori anormalitatea mersului vieţii din România. Este postcomunismul slovac, asemenea celui românesc, bântuit de nevroze, de ne­pu­tinţe, de lipsuri, de fandoseli, de hoţii, de mârlănii? Răspunsul nu-l am şi nu cred că-l voi avea prea curând.

Sunt aici în legătură cu mese­ria mea de inginer, pe care mi-o prac­­tic exclusiv în limba urmaşilor lui Shakespeare. Mai exact spus, în limba contemporanilor români rezidenţi la Montréal ai urmaşilor lui Shakespeare. Adică nu cunosc o boa­bă de slovacă, amănunt care mă pune deseori, odată ieşit din spaţiul muncii inginereşti, în situaţii când vesele, când frustrante.

Printre altele, nu pot să citesc ziarele locale (Pravda, SME etc), chiar dacă uneori le cumpăr, le duc acasă şi le frunzăresc, cu un dicţio­nar “slovensko-anglický” la înde­mână. Pot doar să mă uit la poze şi să mai înţeleg câte un cuvânt izolat. Evident, faptul că nu ştiu nici rusa e un factor agravant. Nu e ca şi cum aş citi Corriere della Serra fără să cunosc italiana.

Conştient de acest handicap lingvistic, mă văd nevoit să înaintez cu paşi mici. Ori mari, dar pe căi ocolite.

***

Banii

Ca introducere, vin cu nişte amă­nunte importante, pentru că sunt legate de bani. Conform bazei de date Numbeo (www.numbeo.com), venitul mediu net la Bratislava este acum de 800 de euro pe lună, în timp ce la Bucureşti el ajun­ge, după conversie, la 430 de euro pe lună.

Din ce-am văzut, preţurile par puţin mai ridicate la Bratislava de­cât la Bucu­reşti, aşa că mă grăbesc să adaug ce spune aceeaşi sursă despre puterea de cumpă­rare locală. Spune următoarele: Bratislava – 53%, Bucureşti – 40%. Aceste procente arată câte bunuri şi servicii îşi pot permite să cumpere locuitorii cu venit mediu ai respectivelor oraşe, în comparaţie cu un locuitor, tot cu venit mediu, al New York-ului.

Este importantă şi comparaţia cu Viena, oraşul fost imperial aflat la numai 60 de km de Bratislava. Aici, ve­ni­­­tul mediu net este de 1.900 de euro pe lună, iar puterea de cumpărare, peste 92%.

Aceste cifre dau precizie unei concluzii ştiute de toţi. Bratislava şi Bucu­reştiul sunt în aceeaşi găleată econo­-

mi­că, una în care Bucureştiul e ceva mai la fund. Şi încă ceva. La nivel de ţări, situaţia e şi mai accentuată în aceeaşi direcţie, pentru că decalajul dintre capitală şi naţiune e mai mare, pentru România.

***

Mic dicţionar slovac: kurva, služba, pivnica

Un coleg se îndepărtează de distributorul de apă, cu un pahar plin pe jumătate. Altul vine şi încearcă şi el să-şi umple paharul, fără succes. Bidonul e gol, el trebuie să instaleze unul plin. Înainte s-o facă, îi strigă celui dinaintea lui, cu veselie: “curva!”

Funcţionara de la Poliţie, vor­bind despre mine cu însoţitorul meu, mâna dreaptă a managerului, în slovacă. Un cuvânt e repetat cu obstinaţie: “slujba”.

Un alt coleg îmi povesteşte, de faţă cu alţii, despre o excursie din toamna trecută, având ca tematică degus­tarea de vinuri: “Am oprit la o pivniţă…” Către un altul: “Cum se spune pivniţa în engleză?” Îl asigur că înţeleg des­pre ce vorbeşte. El continuă: “Apoi la o altă pivniţă, apoi la încă una, şi tot aşa…”

***

Separarea de Cehia

Iau masa de prânz cu Michael (25 ani) şi Lubomir (33 ani), doi colegi, la un restaurant de pe strada Heydukova. Fac cum fac şi aduc vorba de separarea Slovaciei de Cehia. Michael: “Mama mea zice că a fost cel mai rău lucru care i   s-ar fi putut întâmpla Slovaciei.” Lubomir: “A fost un lucru bun pentru slovaci. Havel era ceh. Tot ce făcea, era în avantajul Cehiei.

A mutat toată industria care conta din Slovacia în Cehia.”

La birou, spre seară, colegul Richard obişnuieşte să salte volumul speakerelor de la calculator, plecând de la ideea că toată lumea are nevoie de puţină muzică. Aud o melodie veselă, un fel de rock, iar cele câteva cuvinte pe care le disting par să fie în slovacă. Întreb cine cântă. Răspunde Martin:

“O trupă numită Buty”. Întreb: “E slova­că?” Martin răspunde: “Da!” Revine, după o clipă: “De fapt, e cehă.”

***

Ce spune Havel

Un noroc. Pe rafturile de cărţi în limba engleză de la Librăria Panta Rhei, din interiorul mall-ului Euro­vea, dau peste cartea de memorii a lui

Václav Havel, “To the Castle and back” (Portobello Books, 2008). Deşi Havel nu-i slovac, sunt convins că are multe de spus despre Slovacia, aşa că o iau.

După cum se ştie, Havel a fost preşedintele Cehoslovaciei de la sfârşitul lui decembrie 1989 până în 1992, apoi preşedintele Cehiei, pentru două mandate, din 1993 până în 2003. Ce spune el, în cartea de memorii, despre coabitarea dintre cehi şi slovaci? “Încă din tinereţe am crezut că era ceva în neregulă cu această relaţie” (p. 125). Iar referitor la disoluţia Ce­-ho­slovaciei, adaugă: “Ce s-a întâmplat este ceea ce m-am aşteptat să se întâmple” (p. 130).

***

Puţină istorie

Istoria Cehiei (Boemiei) e parte din istoria Sfântului Imperiu Roman şi, ulterior, a Imperiului Aus­triac şi a Imperiului Austro-Un­gar. Istoria Slovaciei seamănă cu cea a Transilvaniei. Ambele teritorii au căzut sub domi­na­ţia unguri­lor în jurul anului 900, au fost încorporate în Regatul Ungar pe la anul 1000 şi au scăpat din Imperiul Austro-Un­­gar la prăbuşirea acestuia, în 1918. Tot atunci, Regatul Ungar s-a dezum­flat la dimensiunile teritoriului în care ungurii erau majoritari, Cehoslovacia i-a strâns împreună pe cehi şi pe slovaci, două popoare înrudite, vorbind limbi asemănătoare, iar Transilvania, după cum ştim, a devenit parte din România.

Separarea slovacilor de cehi, din 1992, săvârşită la insistenţa primilor, are de-a face cu ceea ce cred ei, şi unii şi alţii, despre gradul lor de rudenie. În definitiv, pe ardeleni nu i-a auzit nimeni, la căderea comunismului, că s-ar fi săturat de munteni şi moldoveni. Şi nici invers.