Un fapt banal, un ministru la închisoare

Zilele trecute, încă doi foşti miniştri au fost condamnaţi definitiv la închisoare. Decebal Traian Remeş şi Ioan Mureşan au primit fiecare trei ani cu executare pentru corupţie. Pentru ultimul, n-are mare importanţă pentru că deja se află la Gherla, servind 7 ani într-un alt dosar de furt din banii statului. Ştirea nici n-a mai făcut prima pagină în ziarele româneşti, ceea ce este cel mai bun semn posibil.

Condamnarea unor infractori care au avut demnităţi înalte în trecut nu mai reprezintă o surpriză pentru nimeni. Mai mult, Remeş s-a prezentat singur şi fără tam-tam la poliţie, pentru a merge liniştit la închisoare. Fără declaraţii, fără să acuze un dosar politic (o scuză puerilă), aşa cum au făcut mai toţi, în frunte cu Adrian Năstase. Poate o fi ardeleanul Remeş mai demn decât alţii, dar cred că în spatele acestei atitudini este credinţa că nu se mai poate face nimic în faţa justiţiei, dacă probele sunt concludente.

în cazul lui Remeş, justiţia n-a fost deloc îngăduitoare: pentru 15.000 de euro şi o plasă cu caltaboşi a primit 3 ani. Şi e normal să fie aşa, nu contează sumele, contează exemplul rău pe care unii demnitari îl dau concetăţe­nilor. Din păcate, decizia finală a ve­nit după patru ani de procese, un termen excesiv de lung.

Apropo de condamnări, preşedintele Băsescu a afirmat într-un interviu că părerea lui ste că Năstase a primit mult pentru dosarul Trofeul Calităţii, pe care l-a caracterizat drept o găinărie.

Nu agreez în niciun fel comen­tariul preşedintelui. înţeleg că este acuzat non-stop pe Antene de a-l fi înfundat pe Năstase şi că simte nevoia să spună un cuvânt mai blând despre fostul sau adversar politic. Dar nu e nevoie. Semnalul nu este pozitiv nici pentru justiţie, nici pentru cetăţeni. Faptele lui Năstase sunt mult mai grave de­cât în cazul altui muritor. El şi-a folosit puterea pentru a se îmbogăţi, iar pedeapsa trebuie să fie exemplară şi să-i descurajeze pe alţii. Acum vreo doi ani, un guvernator american a fost condamnat la vreo 12 ani de detenţie pentru mituire. Mi-a plă­cut ultimul cuvânt al judecătorului. El a afirmat că pedeapsa poate părea mare, la prima vedere, ca şi cum ar fi vor­ba de un criminal, dar guvernatorul trebuie mult mai aspru pedepsit decât alţii, pentru că el deţinea o funcţie publică, iar oamenii l-au votat şi au avut încredere în el.

Mă dau în vânt după sistemul juridic american, inspirat de la cel englez. Procedurile sunt clare, iar deciziile judecătorilor sunt, în unele cazuri, foarte rapide. Un hoţ fură o maşină şi este prins asupra faptului de poliţişti. Hoţul este arestat şi apare în faţa judecă­to­rului a doua zi, de obicei. Jude­cătorul decide pe loc pedeapsa, pentru că fapta e clară. Hoţul poate primi doi ani sau poate ple­ca acasă liber, dacă omul legii găseşte circumstanţe atenuante. Să zicem că a furat pentru a plăti spitalizarea fiicei lui. Totul depinde de interpretarea judecătorului.

îmi place cum judecătorii explică decizia, fără a utiliza termeni juridici. O fac pe înţelesul tuturor. La urma urmei, judecătorul, în viziunea justiţiei americane, este un om mai înţelept şi mai învăţat decât noi, onest, drept, care face un serviciu util societăţii. Acelaşi tip de procese se desfăşurau şi acum o sută de ani în America. în exemplul de mai sus nu există calea recursului, iar avocaţii nu pot folosi tertipuri legale pentru a prelungi procesul.

În România, orice găinărie este judecată în n termene, deşi faptele sunt clare. Este un sistem nenorocit, de esenţă franţuzească. El permite multor infractori cu bani să scape sau să prelungească ani de zile un proces. Toată lumea se plânge în România că instanţele sunt asaltate de sute de mii de cazuri de acţiuni în justiţie pentru toate prostiile, multe fiind operele procesomanilor.

Cu o largheţe tâmpită, orice dosar trebuie să ajungă în instanţă, pentru că toată lumea trebuie să aibă acces liber la justiţie. Adevărat, dar asta nu înseamnă că discutarea cauzei trebuie să se întindă pe un an. Este destul o înfăţişare în faţă judecătorului, care să decidă pe loc în cazuri uşoare. Iar aşa sunt majoritatea cauzelor care blochează justiţia din România, făcând-o să pară asaltată.

Este evident că vorbim vorbe pentru că, în realitate, nimeni  n-are interes să simplifice procedurile. în spate se ascund cei care au dat tunuri de 20 de ani încoace. Aşa că nu rămâne decât să ne bucurăm că, după procese de 4-5 ani, mulţi peşti mari sunt, totuşi, condamnaţi. Este un progres pe care USL-iştii l-ar vrea frânat cu orice preţ.