Un meci pentru o ţară

George Radulescu
George Radulescu

Prinşi cu griji de tot felul şi cu viaţa zbuciumată din Ameri­ca de Nord, poate că n-aţi acordat prea mare atenţie unui eveniment sportiv petrecut în Ro­mâ­nia, joi, 21 februarie. Echipa de fotbal Steaua Bucureşti a reuşit să elimine din “Europa League” pe Ajax Amsterdam, după ce pierduse în Olanda cu scorul de 2 la 0.

Nimeni nu dădea şanse echi­­pei româneşti de a întoarce rezultatul şi de a se califica în faza următoare a competiţiei. Mai mult, tot felul de scandaluri, în care au fost implicaţi antrenorul şi finanţatorul Stelei, au pătat confruntarea de pe Arena Naţională. Probabil că mulţi dintre spectatorii care au plătit bilet pentru a vedea meciul s-au dus la stadion cu gândul de a ur­mări evoluţia jucătorilor lui Ajax, un club de legendă al Europei.

Ce s-a întâmplat însă pe teren a depăşit sfera fotbalului. Tinerii jucători ai Stelei – ro­mâni, în majoritatea lor covârşitoare, nu “importaţi” de prin alte ţări – au predat o lecţie de profesio­-nalism şi decenţă câtorva milioane de privitori, sătui de impostură şi nesimţire. Ei au arătat un alt chip al României, lipsit de “acneea politică” a ultimilor ani. Steaua din 21 februarie a strălucit puternic pe un cer vineţiu, prevestitor de vreme rea. A fost, de fapt, o “Stea” a speranţei, care a vorbit lumii despre ceea ce am putea fi în condiţii norma­le, adică având o şcoală bună şi autorităţi care să determine respectarea legii de către toţi cetăţenii.

- Publicitate -

Jucătorii echipei noastre au demonstrat o bună pregătire şi o disciplină riguroasă care, extinse la scară naţională, nu înseam­nă altceva decât educaţie şi stat de drept. Dumneavoastră, care aţi trăit şi trăiţi în străinătate, aţi înţeles de mult ce presupune a fi bine pregătit profesional, aşa cum aţi descoperit de ceva vreme la ce foloseşte să te simţi în siguranţă în societate. Ei bine, Steaua Bucureşti despre asta le-a vorbit românilor, în termeni sportivi, iar efec­tele sunt benefice atât pe plan intern, cât şi pe plan extern.

Copiii prezenţi la meciul de pe Arena Naţională dau dimensiunea internă a victoriei sportivo-morale a echipei Steaua. Ei au văzut ce înseamnă să mun­ceş­ti cu adevărat şi să ignori mizeriile din jurul tău – de pildă, declaraţiile mitocăneşti ale unor aşa-zişi “oameni de fotbal”, dinozauri în putrefacţie ai anilor de primitivism social. Copiii care, cu mânuţele împreunate şi cu privirea spre cer, se rugau ca favoriţii lor să înscrie golul cali­fi­cării au asistat, 120 de minute, la o demonstraţie de cinste faţă de tine însuţi şi de încredere în forţele proprii.

Dimensiunea externă a performanţei echipei Steaua are legătură şi cu relaţia tensionată dintre autorităţile române şi cele olandeze în chestiunea intrării ţării noastre în “spaţiul Schengen”. N-a mai fost nevoie de blocarea unor tiruri cu carne şi flori olandeze la graniţele României, ca în 2011, pentru a le atrage atenţia politicienilor de la Haga asupra nedreptăţii făcute conaţionalilor noştri. O mână de sportivi au reamintit Europei că ţara lor nu este o pepinieră de infractori şi nici o greşeală în strategia de extindere a UE. Avem ce oferi şi putem să ne facem treaba aşa cum se cuvine, dincolo de prestaţiile submediocre ale politicienilor noştri.

Cam asta a văzut, pe 21 februarie 2013, în mijlocul Arenei Naţionale din Bucureşti, un public măcinat de incertitudini şi de­zamăgiri. Ce a fost înainte de acest moment şi ce a urmat se înscrie în sfera patologicului social, cu circ ieftin şi comentarii aberante, însă prestaţia sportivă a reuşit să-i aducă la tăcere şi să le dea puţin de gândit tuturor.

Ca jurnalist este mai prudent, astăzi, să eviţi subiectele care au legătură cu fotbalul. Atmosfera din jurul acestui fenomen este asemănătoare cu aceea din jurul politicii româneşti. Ca să nu mai vorbim de mirosurile neplăcute emanate de personajele ce roiesc deasupra “afacerilor” din domeniu. Totuşi, nu poţi ignora un eveniment fotbalistic atât de rar şi cu profunde semnificaţii sociale. Şi aici e lo­cul potrivit pentru a vă împărtăşi cuvintele actriţei Oana Pellea, fiica regretatului Amza Pe­llea, cuvinte pe care mi le-a spus în urmă cu aproape doi ani: “După 50 de ani de pumni în gură, poate fi normal ca un popor să fie obosit. Cred că suntem un popor obosit. Am obosit să sperăm. României îi găsesc circumstanţe atenuante, dar clasei politice, nu”.

Dar iată că, din când în când, dăm semne că ne poate trece “oboseala” şi că putem reîncepe să construim, fiecare din locul unde se află.