În ziua aceea de vară, soarele părea o roată de caşcaval aninată deasupra Măgurei. Eu tocmai terminasem de fugărit balaurii şi ştimele cele hâde ce se ascundeau printre păpuşoii din grădină, când o aud pe bunica strigând: hai mai iuti şi mâncă, că să-nghiesuie mâţâli să-ţi beie laptili!
Aşa pagubă nici că-mi venea să păţesc; mânând de zor băţul ce-mi ţinea loc de cal, am ajuns într-o suflare la uşa bucătăriei, cu gura cât o şura.
Nu cumva sâ li laşi la laptili mieu, că iaca-s cuminti şi ascult tăt ci spui – şi, pe urmă, ceva mai încet – da’ până la zâua mé nu ştii oari cât să mai hie ?
Da’ şi ţi-a hi triebuind ţâie să ştii, că doară încă nu-i hi di-a însuratului, ori, pacatili mieli, ai hi având altă fusărie şi nu s-a dat la difuzor?, m-o iscodit buna.
Iacă vrau şi eu să ştiu, că ni-o promis tătuţa că, dac-oi hi hărnicuţ şi oi faşi mătăniile tătă dimineaţa şi sara, ari să-mi aducă de zâua mé o jiucărie di la oraş şi are sa-mi aprindă şi o lumânărică pi prăjitură.
Aha, di aiasta ti frăsuieşti mătăluţă ca mărgica-n doniţă, di nu mai stau nici curşili prin ogradă di rău’ tău. Da’ ia spuni-i moşichii, ci vrai tu mai tarii, jiucăria ori prăjitura cu lumânărica?
Apoi, amu’ dacă mă-ntrebi, eu pientru lumânărica cié roşie mai tari mă ţân, că jiucăreli-mi fac eu tătă ziua dacă-mi triebi, mai dihai ca şiele di la oraş.
Bunica şi-a tras tulpanul mai pe ochi şi i-a potrivit nodul, după care, cu zâmbetul ei de copil poznaş, îmi zice:
M-am gândit ieu că di-aista-mi ieşti. Viezi mătăluţă, copchiii di mici îs di două fieluri, o samă cari cată cu suflitu şi alţii cari numa’ să uită-n traistă să vadă şi-o căpătat. Tu, după cât ti văd, pari a hi din şei dintâi, aşé că tarii bogat n-ai să hii digrabă, da nişi şialalţi n-au să sâmţască bucuriile ca tini.
De aceste vorbe mi-am adus aminte cu mult mai târziu când, cu părul grizonat, ascultam, la o masă de prieteni, păţaniile fiecăruia. O să vă pară ciudat că vă povestesc despre micile bucurii şi despre cumpătare, într-un loc în care ar fi trebuit să vă explic care asigurare-i mai bună sau care fond de investiţii vă aduce profitul cel mai mare.
De data asta, o să vă rog să rămânem în domeniul bucuriilor mărunte, dar care ne fac viaţa frumoasă în fiecare zi. De exemplu, bucuria dimineţii, când toţi cei din casă sunt sănătoşi; bucuria amiezii, când vă vedeţi copii realizaţi; bucuria serii, când ştiţi că nu aţi trecut degeaba prin lume şi că în urma dvs., când o fi să se stingă lumânarea, ceilalţi vor continua să vă pomenească cu drag.
La mine-n sat, toate astea se puteau găsi, mai cu un viţel, mai cu un sac de mălai, mai cu o vorbă bună. În schimb, în satul în care ne-am mutat, de când începem şcoala şi până la ultima pensie, toate acestea se măsoară-n bani.
Şi, pentru a vă descâlci din toate micile sau marile hăţişuri pe care companiile financiare vi le întind pentru a le fi clienţi, aveţi nevoie de un specialist care să lucreze pentru dvs.
Iar ca sa fiţi siguri că sunteţi pe mâini bune, specialistul pe care l-aţi ales trebuie să aibă trei calităţi: să fie bine pregătit profesional, să fie cinstit şi, nu cea din urmă calitate, să fie disponibil.
Eu vă doresc o săptămână frumoasă.
