Câte televiziuni româneşti sunt la Montréal?

Iată o întrebare care, în ultima vreme, a ajuns suficient de importan­tă ca să ocupe spaţiu atât în pagi­ni­le ziarelor comunitare din Montréal (chiar şi articolul de faţă este o do­vadă!) şi al emisiunilor de radio ro­mâneşti, ajungând “în dezbatere” inclusiv pe forumurile româneşti şi pe Facebook. Iar dacă ne uităm după siglele apărute în ultime vreme (alfabetic, ca să nu se supere nimeni: K2 TV Ro, LTV Ro, Pagini TV şi ProRom TV), am avea 4 (patru!) televiziuni româneşti la Montréal. Toate aparute în ultima perioadă, un motiv în plus de “muşcături” reciproce între ele, care mai de care susţinând că ar fi prima/singura “televiziune românească”.

Voi răspunde şi eu întrebării din titlu, cu riscul de a-i supăra pe repre­zentanţii tuturor celor patru… entităţi menţionate. În opinia mea, numărul televiziunilor româneşti este 0 (zero)! Înainte de a ma înjura, rugă­minte adresată în special celor direct implicaţi, o să vă rog să îmi urmăriţi argumentaţia, măcar să mă înjuraţi în cunoştinţă de cauză, dacă tot o fa­ceţi. Apropo, până acum eram prie­ten cu cei de la K2 TV Ro, LTV Ro, Pagini TV şi ProRom TV. Sunt curios ce va fi după publicarea acestui text.

În primul rând, aş dori să depă­şim definiţia “etimologică”: “televi­ziune – transmiterea de imagini la distanţă”. Pentru că, dacă o aplicăm ad-literam, înseamnă că fiecare dintre noi face televiziune atunci când transmite pe e-mail filmuleţe amuzante, eventual filmate cu un aparat foto modern sau chiar cu telefonul mobil. Această definiţie sea­mă­nă cu cea a atomului, care înseamnă în greceşte indivizibil, dar au existat savanţi care nu ştiau greceşte şi au reuşit să divizeze atomul.

Aş pleca de la definirea televi­-ziu­nii ca o instituţie care transmite emisiuni (atenţie la PLURALUL emisiuni) diverse, minim 16-18 ore/zi, unele produse de echipele proprii (ştiri, reportaje, talk-show-uri, emisiuni de divertisment etc.), altele cumpărate (filme, transmisiuni sportive, documentare etc.). Niciuna dintre K2 TV Ro, LTV Ro, ProRom TV şi Pagini TV nu face asta. Primele trei ar putea fi numite firme de “video-freelancing”, pentru că filmează, post-procesează, montează şi transmit pe internet (pe site-uri proprii sau chiar pe youtube) emisiuni care ar putea (atenţie, AR PUTEA) fi definite ca emisiuni de televiziune. Nu discut aici de calitatea acestor filme, reportaje, documentare etc. şi nici de sculele cu care ele sunt înre­gistrate – prelucrate. Ca o paranteză, toţi cei mai sus nominali­zaţi dispun de camere profesionale, deci nu se pune problema filmărilor “de amatori”, cu aparatul foto sau cu telefo­nul mobil. Vorbesc, aşadar, de ceea ce se întâmplă DUP{ filma­rea şi prelucrarea materialelor.

Ca să fiu şi mai clar, voi da câ­te­va exemple: putem viziona ştiri pe yahoo (canalul “Yahoo-news”), dar Yahoo nu se autointitulează televiziune. La fel, portalul hotnews.ro difuzează înregistrări de interviuri, reportaje, documentare etc. – realiza­te, în majoritate, de jurnaliştii din echipele proprii – dar nici ei nu-şi spun “televiziunea Hotnews”. Pe această logică, K2 TV Ro, LTV Ro şi ProRom TV nu ar trebui să-şi spună nici ele televiziuni, chiar dacă (şi recunosc asta) reali­zează mate­-riale importante şi de ca­li­tate. În plus, prezenţa reprezentan­ţilor lor la evenimentele româ­neş­ti din Mont­réal, cu filmarea şi difuzarea online a materialelor realizate răspunde, evident, unei nevoi a comunităţii ro­mâneşti (o menţiune în plus pentru LTV Ro, care a difu­zat live câteva evenimente petrecu­te în comunitate).

Dar asta nu le face televiziuni, aşa cum nici faptul de a scrie acest articol nu îmi dă voie mie să susţin că am un ziar. Eu am folosit ceva mai sus expresia “video-freelancing” pentru ceea ce fac colegii de la K2 TV Ro, LTV Ro şi ProRom TV şi, dacă le place denumirea, le-o ofer cu dragă inimă şi fără nicio pretenţie. Sau pot să-şi găsească o alta, dar părerea mea este că ar trebui să evite să se numească televiziuni. O preci­za­re: Ioan şi Cristina Roman sunt corespondenţi ai unei televiziuni din România, perfect adevărat, dar de aici şi până la a spune că ProRom TV este “o televiziune” e un salt cam mare… Ca să mai fac o (ultimă) comparaţie, activitatea firmelor menţionate este faţă de o televiziune cam ceea ce este o fermă de mere faţă de un supermarket alimentar: ambele oferă produse alimentare, dar în timp ce ferma de mere oferă un singur aliment (mărul, fie şi în mai multe soiuri) şi doar toamna, supermarketul oferă toate genurile de alimente şi permanent. Am dat acest exemplu pentru că unul din materia­lele ProRomTV era un reportaj (bine făcut, de altfel) de la o fermă de me­re, aşa că am zis să fiu “în temă”…

La rândul ei, nici Pagini TV, deşi e difuzată “în eter”, NU este o televiziune (de fapt, nici nu a susţi­nut vreodată aşa ceva), ci este “o emisiune de televiziune”. Care poate să reziste mai mult sau mai puţin, în funcţie de foarte mulţi factori (financiari, de calitate a emisiunilor reali­zate/difuzate, sprijinul comunitar de care eventual s-ar bucura ş.a.m.d.). Dar acesta este deja alt subiect, pe care-l las altora şi pentru altă dată.

Adrian Ardelean
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.

Ultimele articole

Articole similare