În bătaia farurilor

“Ierni de somnolenţă germană”. Notaţie din Jurnalul lui Mihail Sebastian (Humanitas, 1996), datată 1 ianuarie 1943 (p. 491) – carte excepţională, pe care am citit-o abia acum.

Autorul se referea la derularea lentă a războiului, în special pe frontul din Rusia, dar şi la na­tura coşmarului pe care îl trăiau bucureştenii, evreii în primul rând, “un coşmar care începe să aibe şi el monotonia lui”. Mie, însă, mi-a sărit în ochi ca o confirmare a unei stări percepute de mine, la acest început de an, în colţul de Austrie în care mă aflu.

Este o lume în care magazi­nele, de orice fel ar fi ele, se în­chid cel mai târziu la ora 6 seara. La Ried im Innkreis, oraş cu 11 mii de suflete, există totuşi un supermarket deschis până la ora 7. După, se lasă întunericul, unul adânc cum numai lumea rurală (de limbă) germană poate cu­noaş­te. Atunci, singurele vieţui­­­toare vizibile rămân iepurii, în bătaia farurilor.

***

La un magazin din Wels, unde tocmai plătesc pentru o ca­napea, unica piesă de mobilier lipsă în apartamentul închiriat de mine la Ried, vânzătoarea care completează formele mă întreabă, din politeţe: “De unde veniţi?”

Aş putea să răspund, simplu, că vin din România. Dar n-o fac, pentru că, instinctiv, îmi spun că voi fi privit cu condescendenţă.

Aş putea să spun, tot simplu, că vin din Canada, dar iar   n-o fac, pentru că mă tem că voi fi privit cu neîncredere. E drept că am o pronunţie în engleză mai bu­nă decât a ei, cel puţin aşa cred eu, dar numele meu, care trebuie trecut în actul de livrare a mărfii, e sută la sută românesc. Aşa că declar, cu o voce pe care o intenţionez glumeaţă: “Sunt român, dar vin din Canada.”

Nici această afirmaţie nu mă mulţumeşte pe de-a-ntregul. Gândul că tocmai m-am decla­rat un român oarecum îm­bunătăţit îmi trezeşte o anumită jenă. Însă vânzătoarea nu reacţionează în niciun fel. Pentru ea aş putea să fiu, la fel de bine, şi un leton venind din China.

***

Am stat un an întreg la Bratislava, însă n-am în­che­iat încă subiectul, n-am tras concluziile, nu ştiu cât şi la ce mi-a folosit această şe­dere. Prietenul Horia Dulvac, scriitor de la Craiova, mi-a mărturisit într-un mesaj pe e-mail că şi-a dorit şi îşi doreşte mult să trăiască într-un asemenea loc, într-o fostă ţară comunistă din centrul Europei. Atunci nu i-am înţeles cu totul entuziasmul. Însă acum, după o lună petrecută speriind iepurii cu farurile prin lumea rurală austri­acă, nu pot decât să regret Bratislava, ca pe-un paradis pierdut.

***

Vara trecută, reîntors la bi­rou după un weekend petrecut la Praga, i-am povestit colegului Igor de ţeapa pe care am luat-o la berăria U Kalicha, o capcană perfectă pentru turiştii consumatori de literatură. Pentru că cine altul ar fi nimerit în acea mică berărie dosnică şi, dând cu ochii de interiorul ca de res­taurant de cartier muncito­resc, s-ar fi aşezat totuşi la o masă, cine altul, zic, decât unul care auzise de bravul soldat Svejk?

Ospătarul ne-a întrebat dacă vrem beri normale sau doar mici, pronunţând în aşa fel “mici” în­cât eu unul n-am putut să nu cer una normală. Berea normală avea 1,5 litri, berea mică, cerută de Cris­tina, doar 0,75 litri. Mărimile erau ca pe vremea lui Svejk, se pare. Mult peste ceea ce eram noi dispuşi să bem. Preţul, însă, ca pentru obrajii subţiri, de turişti.

Igor a râs cu poftă. Am aflat atunci de la el că, printre slovaci, cehii au reputaţia de a fi ahtiaţi după câştig şi zgârciţi. Iar reputa­ţia aceasta s-a întărit după destră­marea Cehoslovaciei. Slovacii îi acuză pe cehi că, în momentul se­parării, au pus mâna pe multe din cele care s-ar fi cuvenit să fie îm­părţite frăţeşte. De exemplu, pe trofeele echipei naţionale de ho­chei.

Florin Oncescu
Florin Oncescu
Florin Oncescu (n. 1960), autor de proză scurtă şi inginer în industria de aviaţie, stabilit la Montréal în 1995. Volume publicate: "Dispoziţie depresivă" (Ramuri, Craiova, 1994), "La umbra unui enciclopedist" (Omniscop, Craiova, 1999), "Întoarcerea" (Ramuri, 2003), "Ilustrate din America" (Limes, Cluj, 2007) , "Jurnalul lui Sake" (Limes, 2017).

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare