Sunt singur, afară e frig, am ratat un prim espresso, am făcut altul, al doilea mi-a reușit, ascult Freddy Mercury, „In my defense” și apoi „How can I go on”, o voce minunată, o viață arzătoare, intensă, tragică! Poate există o necesitate tragică în viața cuiva care nu poate alege să nu-și afirme diferența.

Cum să ajungem, într-o viață contemporană paradoxal din ce în ce mai scurtă să găsim timpul să spunem sau să facem ceva diferit de tot ce s-a spus sau făcut înainte? Pentru a afirma o diferență ar trebui în primul rând să avem posibilitatea de a ști față de ce anume afirmăm o afirmăm, iar această posibilitate nu mai există în absolut. Poate că nu a existat niciodată. Pentru a crea noul, trebuie să ai un simț al istoriei, trebuie să ai răbdarea să explorezi trecutul.

Cel mai important motor al acestei căutări a diferenței, a unicității, este dorința de a fi iubit; a fi iubit nu pentru ceea ce reprezenți ca membru al unei categorii privilegiate – bogat, frumos, spiritual, inteligent, « de-ai nostri » – nu pentru exemplaritate, ci pentru excepționalism. Vrem să fim un punct de inflexiune, de ruptură, un început și un sfârșit în același timp … și această dorință de rupere ne blochează în singurătatea unei imposibilități: aceea de a fi iubit fără a fi înțeles.

Cred că, oricare ar fi dragostea pe care ne-o arată ceilalți, nu ne simțim niciodată iubiți îndeajuns, pentru că ne știm neînțeleși, singuri, izolați, blocați în imposibilitatea trecerii granițelor experienței noastre subiective. În acest sens, căutarea obiectivității în știință este o căutare a iubirii de uman, o dorință arzătoare de a comunica cu cât mai mulți oameni posibil, într-un limbaj universal. Nu ne putem resemna să acceptăm fatalitatea subiectivității și în același timp să încercăm să ne deschidem către celalalt fără a putea să ne recunoaștem în el. E necesar ca un transfer de experiență, de cunoaștere, să fie mai întâi posibil între cele două altertități și nu văd cum se poate realiza un astfel de transfer în absența unei limbi a cărei universalitate sa fie consfințită în prealabil. O astfel de limbă universală, vehicul de idei și emoții, se articulează în cuvinte obiective și concrete care ne pre-există și de care ne servim așa cum ne-am servi de un feribot pentru a traversa Atlanticul.

Nu iubim cu mângâieri, sărutări, îmbrățișări sau priviri. Toate acestea ne oferă confortul și iluzia apropierii, nu fericirea de a fi împreună. Ne iubim cu gândurile, ne mângâiem cu cuvintele, ne atingem cu emoțiile secunde, jinduim cu imaginația, facem dragoste ca un poet, cu rime și versuri, și mai ales în ritmul cuvintelor potrivite: poezia este cea care dă naștere iubirii și nu invers.

Ad