Regele și secretara

Mă uit la transmisia live a funeraliilor de la Curtea de Argeş. Îmi vine iar în cap ideea, foarte cunoscută, a norocului României în momentele cheie ale istoriei ei.

Se vorbeşte deseori de norocul ei şi-al nostru de la sfârşitul primului razboi mondial, când s-a format România mare. Noroacele mai noi sunt integrările în NATO şi în UE. Regele Mihai e un alt noroc evident al României. Deşi contextul istoric l-a scos din rolul de monarh care conduce ţara, el şi-a asumat rolul de monarh în exil care-şi reprezintă cu multă demnitate ţara, peticindu-ne nouă demnitatea terfelită de leprele postcomuniste cocoţate în parlament. Realitatea tristă de azi este asta: regele pleacă, leprele care strâmbă legile justiţiei rămân cu noi!

***

Pe facebook s-a simţit o puternică undă de preţuire faţă de memoria regelui plecat. În acelaşi timp, a apărut unda adversă, de contestare violentă a oricărui rol pozitiv pe care l-ar fi avut regalitatea în istoria ţării. Falia dintre cele două tabere a urmat, în general, graniţa care-i separă pe „rezistenţi” de pesedişti. În acest context belicos, am întâlnit, ori au dat peste mine, două teorii pe tema evreităţii regelui Mihai, livrate pe post de dovezi irefutabile ale găunoşeniei casei regale. Am luat cunoştinţă de prima dintre ele din postarea unui fost coleg de liceu. A doua teorie mi-a venit dinspre o secretară a unui teatru municipal. În cazul ambelor teorii, supărătoare mi s-a părut fărâma de antisemitism, unul neasumat, dar real, dizolvată în ele. Dacă ar fi fost vorba de eschimoşismul casei regale, aş fi considerat postările haioase, ori trăznite, şi le-aş fi dat like.

Prima teorie. Mihai e evreu pentru că bunica lui, regina Maria, este nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, despre care „un cercetător pe nume Greg Hallett, citând anumite surse secrete”, crede că n-a fost fiica tatălui ei oficial, prinţul Edward, ci a celebrului bancher evreu Nathan Mayer Rothschild. Respiraţi, mai este! Tatăl bancherului e nimeni altul decât „bogatul comerciant Mayer Amschel Bauer”, care „s-ar fi aflat în spatele creării maleficei organizaţii francmasonice Illuminati”.

Conform acestei teorii, regele Mihai nu numai că-i evreu, dar mai e legat şi de Illuminati, formaţiunea secretă al cărui feroce reprezentant actual, evreu şi el, este George Soros! Mai observ şi că, în logica acestui „denunţ”, britanicii ar trebui să se simtă mai loviţi decât noi, românii, pentru că evreitatea a intrat în casa lor regală mai devreme şi, în plus, Marea Britanie e încă monarhie.

A doua teorie îi e atribuită lui Nicolae Iorga. Într-o şedinta din decembrie 1938 a Academiei, iritat de presiunile făcute asupra academicienilor de a se înscrie în „Frontul Renaşterii Naţionale”, istoricul s-a hotărât pe loc să spună câteva lucruri „interesante” despre familia regală. Frontul în chestiune era organizaţia înfiinţată de Carol al II-lea în locul partidelor politice pe care tot el le dizolvase.

Ce ar fi spus Iorga? Numele „Hohenzollern” a apărut în Evul Mediu, în Germania, la Lubeck, pentru a desemna o ramură de la deal a unor familii evreieşti cu numele „Zollern”, de la vale. Aceşti Hohenzollerni s-au îmbogăţit enorm prin camătă, au cumpărat castelul Sigmaringen şi au fost înobilaţi. Din ei se trage dinastia noastră regală, care, în consecinţă, poartă stigmatele rasei evreieşti şi, în plus, suferă de anumite tare ereditare, care s-ar datora încrucişării cămătarilor evrei cu prinţese de sânge arian, printre aceste tare singularizandu-se nebunia transmisă, invariabil, din patru în patru generaţii. A avut-o bunicul regelui Carol I, urma să o aibă, cu siguranţă, urmaşul la a patra generaţie a aceluia, Carol al II-lea.

Dacă această znoavă cu Nicolae Iorga are un sâmbure de adevăr, o văd ca pe o mărturie a umorului ridicat al acestuia, pe de o parte, şi a atmosferei destinse de la şedinţele Academiei Române din acele vremuri, pe de alta. Bănuiala de antisemitism la adresa vorbitorului e anulată de acest amănunt: nebunia care urma să-l lovească pe Carol al II-lea venea dinspre prinţesele ariene.

Teoria mea asupra prieteniilor pe facebook e următoarea: chiar dacă unul postează prostii, îl ţin pe lista de friends, pentru a nu pierde contactul cu lumea în care trăiesc. Nu întotdeauna reuşesc s-o aplic, uneori îmi pierd răbdarea. Pe angajata teatrului am alungat-o fără regrete din bătaia radarului meu feibucist. Fostul coleg de liceu, care mi-a fost coleg şi în clasele gimnaziale, a beneficiat de un bilet de favoare. Nu ştie el prin ce-a trecut !

Florin Oncescu
Florin Oncescu
Florin Oncescu (n. 1960), autor de proză scurtă şi inginer în industria de aviaţie, stabilit la Montréal în 1995. Volume publicate: "Dispoziţie depresivă" (Ramuri, Craiova, 1994), "La umbra unui enciclopedist" (Omniscop, Craiova, 1999), "Întoarcerea" (Ramuri, 2003), "Ilustrate din America" (Limes, Cluj, 2007) , "Jurnalul lui Sake" (Limes, 2017).

Ultimele articole

Articole similare