Dacă vă miraţi de invazia „cărţilor” care vă oferă scurt şapte, zece sau doisprezece reguli pentru a trăi fericiţi, sănătoşi, în armonie cu ceilalţi şi plini de bani, staţi de vorbă cu un tânăr din Quebec. El întruchipează viitorul, ca produs al şcolii „de tip occidental”, şi speranţa multora dintre noi că vor apuca pensia.
Nu generalizez şi nu încerc să sugerez nimănui că vine Apocalipsa. Totuşi, nu pot să nu aşez pe hârtie câteva observaţii personale al căror „apogeu” a fost atins după o banală vizită în piaţă. Ceea ce vă voi împărtăși în rândurile următoare este doar schiţa unui mod de gândire al oamenilor de azi, care nu văd pădurea din cauza copacilor.
După cum probabil ştiţi, în Montreal punga din plastic a devenit „duşmanul public numărul unu”. Vânzătoarele mai tinere, multe dintre ele studente care lucrează „part-time”, îţi reproşează din priviri că ai „îndrăznit” să cumperi două sau trei sacoşe din plastic, în loc să-ţi fi îndesat în buzunarul sacoului, dimineaţa devreme, pungile reutilizabile de acasă.
Şi mai grav este să ceri o pungă subţire din plastic, din acelea aflate (încă) la raioanele de legume şi fructe, pentru a transporta o casoletă de căpşuni sau zmeură din care curge zeamă. Ceea ce este preambalat nu se mai ambalează încă o dată – „aşa spune legea” şi, am aflat deja cu toţii, unde-i lege nu-i tocmeală.
Nimeni nu pare să se întrebe dacă nu cumva se exagerează în această privinţă, în condiţiile în care industria grea ucide zi de zi planeta, iar experimentele nucleare (oficiale) se înmulţesc.
Metroul, „oglinda” oraşului
De altfel, nimeni nu dă semne că ar băga în seamă evidentul de zi cu zi. De pildă, lipsa alarmantă a bunului-simţ elementar, cultivat odinioară în şcoli şi în familie. Sute de întârzieri ale garniturilor de metrou sunt cauzate de călătorii care lasă jurnalele gratuite pe băncile trenurilor sau în staţii. Acestea sunt duse de curenţii de aer pe şine şi în tuneluri provocând perturbări ale traficului mijloacelor de transport. Asta ca să nu mai amintim de cutiile şi diversele ambalaje aruncate peste tot de cetăţenii cu „simţ civic”, mulţi dintre ei cu sacoşe reutilizabile la vedere. Toate acestea – ziare, cutii, hârtii de tot felul etc. – ar fi şi ele bune de reciclat.
Nu, inconştienţa în privinţa mediului înconjurător se manifestă plenar la piaţă, atunci când încerci să-ţi protejezi pantofii şi pantalonii, cu o amărâtă de pungă, de efectele suculente şi degrabă „pătătoare” ale fructelor. Acolo este „problema”, nu în afacerile dubioase de milioane de dolari ale instituţiilor publice, nu în degradarea constantă a sistemului de învăţământ şi a celui de sănătate.
Brusc, lumea pare să fi priceput cum vine treaba cu „salvarea planetei” şi cu tonele de gunoaie aruncate în oceane. Fiecare se simte responsabil să acţioneze. Şi încă repede.
Salvăm planeta de noi înşine
Mă întreb dacă nu cumva ar fi mai indicat, înainte de a „salva planeta”, să privim în jos o clipă. Oare ce mesaj ne transmit trotuarele şi şoselele pe care circulăm? Nu cumva sub picioarele noastre şi sub roţile automobilelor scrie „indiferenţă”?
Nu cumva gropile din asfalt şi lucrările interminabile din timpul verii, care strică mult calitatea aerului pe care-l respirăm în oraş, spun o poveste cumplită de corupţie instituţionalizată?
Cât contează în „economia poluării” (sau a nepoluării) bicicletele pe care le folosim cu sârg, punându-ne deseori în pericol viaţa prin nerespectarea regulilor de circulaţie (semafoare, stopuri, semne de cedează trecerea)? Industria de automobile este descurajată sau măcar uşor încurcată de „industria bicicletelor”?
Iată doar câteva întrebări care ne pot pune creierul în mişcare. Nu poţi trata cancerul cu aspirină, aşa cum nu poţi „salva planeta” cu bicicleta și cu punga reutilizabilă, în condițiile în care China, Rusia şi Statele Unite contribuie zilnic la diminuarea speranței de viața a zeci de milioane de oameni prin poluarea generată de propriile industrii.
Desigur, asta nu înseamnă deloc că nu trebuie să reciclăm ceea ce este de reciclat sau că nu e mai bine să lăsăm maşina acasă dacă putem folosi transportul în comun. Asta înseamnă doar să gândim puţin înainte de a înghiţi pe nerăsuflate propaganda unor administraţii profund corupte şi iresponsabile faţă de cei care le-au învestit prin vot. Şi a unor mass-media din ce în ce mai aservite.
De asemenea, întrebările de mai sus ne ajută să aflăm unde suntem în raport cu noi înşine. Suntem mai buni dacă, spre exemplu, refuzăm constant să cumpărăm pungi din plastic, însă ne arătăm indiferenţi la furt şi la prostirea pe faţă practicată de politicieni? Vom fi mai împliniţi în viaţă dacă ne suim pe bicicletă, ne îndesăm căştile în urechi şi nu întoarcem niciodată capul în intersecţii să vedem dacă vine vreun camion din sens opus?
Refuzând să reflectăm la viaţa de zi cu zi şi la propriul comportament ajungem să citim cărţi ce au în titluri cifre – şapte, zece sau doisprezece reguli pentru a fi fericiţi, sănătoşi şi plini de bani. Bineînţeles, răspunsurile pe care le căutăm nu le vom găsi acolo şi vom continua să trăim în minciună.
Foto: Caribb CC Licence
