Parcă nicicând nu a fost mai obositor să urmăreşti ştirile din România. Darămite să trăieşti acolo, într-un nor de panică şi de nervozitate continuă.

Am crezut, şi încă mai cred într-o anumită măsură, că numeroase neajunsuri ale „vieţii româneşti” sunt cauzate de trecerea prin comunism. Aceasta ne-a schimonosit interior şi a lăsat să se manifeste în exterior cam tot ce poate fi mai dezagreabil la o fiinţă umană.

Necinstea, impostura, vorbitul „aiurea-n tramvai” sunt decontul exterminării intelectualităţii şi a inversării valorilor prin promovarea mârlanului. Totuşi, până în urmă cu vreo zece ani, existau nişte limite în comportamentul public al oamenilor.

Atmosfera s-a degradat odată cu exhibarea mitocăniei în administraţie şi guvernare, prin ieşirile televizate ale lui Traian Băsescu şi ale liderilor PDL care-i urmau „cu sfinţenie” exemplul. Ulterior, PDL a metastazat, răspândindu-se în PSD, PNL şi în mica tumoră numită PMP, actualul partid al lui Traian Băsescu. Să nu uităm că tartorul Liviu Dragnea este ieşit din „pepiniera” FSN-PD, asemenea unor agitatori de-ai săi, mai mult sau mai puţin cunoscuţi de popor. De altfel, de la evenimentele din decembrie 1989 şi până prin 2008 a fost o „perioadă de gestaţie” a mamutului FSN, în care au prins cheag toate secăturile cu averi colosale din ziua de astăzi. Problema pleacă de la Ion Iliescu şi a fost „desăvârşită” de Traian Băsescu, care a devenit între timp comentator politic.

Aşadar, indivizi al căror loc ar fi fost, mai degrabă, la periferiile oraşelor au pus stăpânire pe sălile Parlamentului şi pe studiourile televiziunilor. Şi-au dat jos treningurile, s-au şters la gură de resturile de seminţe şi au invadat zone ce le erau altădată interzise. Cum altfel am fi putut auzi, în emisiuni de maximă audienţă, ameninţări cu bătaia, insulte şi glume de prost-gust!? Toate acestea scoase pe orificiul bucal de către gâjâiţi şi fonfăniţi de partid care au impresia impunităţii. Adică a scutirii de pedeapsa ce li se cuvine prin simpla apartenenţă la o gaşcă de escroci, numită greşit „formaţiune politică”.

Cine seamănă confuzie

În acest tablou sinistru, complicitatea presei autohtone este un element esenţial. Ziariştii de calitate au cam dispărut din peisaj, spaţiul lăsat astfel liber fiind murdărit de efemeride mediatice, respectiv de activişti plătiţi sau de bolnavi psihic. Mulţi jurnalişti buni s-au retras în alte domenii până să se compromită, s-au refugiat în zone „mai curate”, cum ar fi cultura şi politica externă, sau pur şi simplu au murit de boli asociate stresului.

CITEȘTE ȘI:  După 100 de ani

În presa românească actuală au rămas şi câţiva jurnalişti mediocri, nocivi prin pasivitatea lor sau prin lipsa de discernământ. Deseori fără să vrea, ei servesc drept „cărăuşi” activiştilor plătiţi să cultive în rândul publicului confuzie, teamă şi sentimente de vinovăţie nejustificată. Aşa se explică, de pildă, apariţia ştirilor comentate, de neimaginat în nicio redacţie în urmă cu doar câţiva ani. Sau a unor materiale cu titluri în genul „Românii sunt un popor primitiv” şi „Barbarule, care ai ucis evrei la Odessa, salut”.

Pe scurt, jurnaliştii mediocri şi activiştii plătiţi nu sunt şi nici nu trebuie să fie în stare să înţeleagă strategiile pe care sunt puşi să le execute, acestea conducând inevitabil la zăpăcirea publicului. Consecinţa imediată este învrăjbirea diverselor categorii sociale – angajaţii împotriva pensionarilor (din cauza „pensiilor mărite”), asistenţii medicali împotriva doctorilor (din cauza salariilor „majorate”), protestatarii anticorupţie împotriva „pesediştilor” (din cauza că aceştia din urmă nu sunt „emancipaţi” şi se bucură la mici şi bere).

Un alt efect urmărit este scăderea respectului de sine al omului simplu, care nu are exerciţiul cititului sau al documentării pe un subiect anume. Astfel de oameni formează majoritatea populaţiei, peste tot în lume, nu numai în România. Acestui simplu cetăţean i se induce ideea că aparţine unui popor cu multe „bune-n cap”, care a avut „noroace istorice” pe care nu le merita – taman în anul centenarului Marii Uniri – şi că mentalitatea lui este de secol XIX.

I se mai spune că „familia tradiţională” înseamnă, obligatoriu, să-ţi baţi nevasta şi copiii şi că toţi aceia care se opun căsătoriei între persoane de acelaşi sex sunt homofobi şi retrograzi. Bietul om nici nu mai îndrăzneşte să formuleze vreo obiecţie, cum că n-ar fi împotriva homosexualilor, pentru că i se spune „a priori” că este, dar nu ştie. Lipsa spitalelor, a autostrăzilor, a civilizaţiei, în general, este pusă tot pe seama „familiei tradiţionale”.

Practic, se întâmplă exact ceea ce spunea Horia Roman Patapievici, într-un articol publicat în urmă cu vreo zece ani: activism în numele drepturilor omului după principii leniniste. „Firește, scria H. R. Patapievici, nu este vorba de drepturile fundamentale ale omului, care sunt universale, ci de anumite privilegii de atitudine, discriminatorii în sens invers, care sunt băgate pe gîtul majorităților, spre culpabilizarea colectivă, cu ajutorul unui sofism de tipul următor: acceptați privilegiul pe care îl revendicăm ca drept al omului, facem pace; nu îl acceptați, declarăm război, pentru că violați drepturile omului”.

CITEȘTE ȘI:  Kremlinul este indignat de publicarea identităţii unor jurnalişti din mass-media oficială rusă

Ventrilocii dreptei româneşti

În asemenea condiţii, stigmatizat preventiv şi zăpăcit de propagandă, cetăţeanul obişnuit se uită şi spre dreapta eşicherului politic românesc, în căutarea unei soluţii rezonabile. Şi ce vede? Nimic…

Nu vede nimic pentru că acolo sunt alţi „fesenişti” sau, în cel mai bun caz, „hipsteri” cu pretenţii de genii neînţelese. Indivizi pe care, dacă-i iei la bani mărunţi, îi găseşti mai „ciuruiţi” decât comisarul Miclovan din filmul lui Sergiu Nicolaescu, „Cu mâinile curate”. Dar nici aici nu se pune problema „mâinilor curate”, ci mai degrabă a mişcărilor dibace pentru a prinde listele pentru alegerile europarlamentare. Proiecte de lege stupide, reacţii ezitante sau tardive la măgăriile făcute de Liviu Dragnea şi de partidul pe care a pus stăpânire, asta găseşti „pe dreapta”. Plus o liotă de aşa-zişi lideri, palizi, gângavi şi neinspiraţi, care nu-i conving nici măcar pe corporatiştii naivi, imitatori ridicoli ai personajelor din serialele Netflix. Te întrebi ce ventriloci or avea, adică cine i-o manevra şi o vorbi dând impresia că ei înşişi rostesc cuvintele.

Desigur, nu e vorba de George Soros, o altă diversiune ieftină, menită să-i arunce în apele tulburi ale confuziei, atât pe „emancipaţi”, cât şi pe „retrograzi”.

Jurnalistic vorbind, este de bun-simţ să te întrebi cui îi foloseşte o asemenea degringoladă socială. Şi, de asemenea, este foarte riscant să încerci să fii neutru, să-ţi păstrezi mintea limpede şi să nu sari în vreo „barcă”. Pe vremuri, înaintea războaielor, statele inamice îşi infiltrau reciproc diversionişti în presa naţională pentru a distruge moralul populaţiei şi a o transforma într-un instrument de presiune asupra guvernului advers. Astăzi, în ceea ce priveşte presa şi politica românească, cred că este vorba de prostie pură.

Ad