Eseistul francez Jean Sévilia, scriind în ”Historiquement correct” despre moștenirea lăsată de Revoluția franceză culturii politice din Franța menționa ”o profundă inaptitudine pentru reformă”:

”În Franța, schimbările se operează prin deznodământul unor raporturi de forță și deseori prin violență.” Alte țări au cunoscut evoluții către modernitate similare Franței, dar ”fără ideologie, fără ruptură, fără tabula rasa, fără dictatură, fără partid unic, fără violență, fără război civil, fără Teroare” Cei zece ani care delimnitează evenimentele multiple ale Revoluției franceze (1789-1799) ar fi inaugurat credința în utopie.

Recenta mișcare revendicativă din Franța, intrată deja în istorie sub numele de ”criza vestelor galbene”, a devenit la un moment dat aidoma unei avalanșe care amenința să distrugă edificiul politic al președintelui Emmanuel Macron.

Pornită ca un benign protest contra scumpirii cărbunelui și benzinei, mișcarea ”vestelor galbene” a revelat brusc periculoase frustrări sociale exprimate prin violență, vandalism și agresivitate contra forțelor de ordine.

Președintele Emmanuel Macron, într-o primă fază, cea pașnică, a protestelor s-a arătat intratabil, cu un discurs arogant față de revendicările încă modeste ale manifestanților, dar a făcut un oportun pas înapoi când acestea au devenit importante și tot mai radicale.

Alocuțiunea lui televizată din 10 decembrie, asortată cu o mea culpa și cu promiterea unor măsuri concrete de creștere a puterii de cumpărare a celor cu salarii și pensii modeste a fost urmărită de peste 23 de milioane de francezi, ceea ce reprezintă circa 82% din totalul publicului. Un record de audiență, descurajant pentru politicienii rivali, pescuitori în ape tulburi, care propuneau soluții extreme pentru ieșirea din criză, precum dizolvarea Adunării Naționale și organizarea de noi alegeri legislativ ori convocarea unui referendum asupra politicii economice a guvernului.

Criza, când scriem aceste rânduri nu s-a încheiat definitiv. Sâmbătă, 15 decembrie, la ”al cincilea act” al protestului (adică în a cincea sâmbătă de mobilizare) au participat circa 66 de mii de persoane în toată Franța. Sunt manifestanți care vor mai mult decât le-a promis președintele și care cred că acesta le-a oferit doar firimituri și, oricum, prea târziu. Dar numărul protestatarilor a fost de aproape două ori mai mic decât în sâmbăta dinaintea alocuțiunii, ceea ce prefigurează o probabilă disoluție a mișcării. .

CITEȘTE ȘI:  ''Forţe străine'' încearcă să amplifice protestele ''vestelor galbene'', estimeaza guvernul francez

Criza ”vestelor galbene” a fost analizată de pe poziții extrem de variate care au avut drept fond comun surprinderea și prudența comentatorilor. Unii au raportat-o la mișcări protestatare de anvergură din istoria mai veche și mai nouă a Franței cu care i-au găsit asemănări în privința violenței și a lipsei de lideri oficiali.

Dar oricât de dramatică și de regretabilă ar fi fost, în cazul vestelor galbene, violența nu a exprimat esența mișcării. În mișcările sociale fără lideri, violența exprimă neputința și disperarea în fața unei realități ostile, complicate și de neînțeles. Ele devin în mod natural haotice, anarhice și distrugătoare fiindcă nu e nimeni care să definească limpede și convingător obiectivele urmărite .

Or nu aceasta era situația vestelor galbene. Lipsa liderilor se explică prin claritatea și simplitatea scopului urmărit. Nu era nevoie de nimeni să explice și să sistematizeze ideologic conținutul protestului care se limita la contestarea unei scumpiri. Manifestanții erau inși bine integrați social, cu situații profesionale stabile și considerau, cel puțin la început, că protestul lor este apolitic. Faptul sugerează că ”mânia” despre care s-a vorbit (inclusiv Emmanuel Macron în alocuțiunea sa) era relativă: manifestanții aceștia nu doreau să afecteze stabilitatea politică.

”Mânia” a apărut mai târziu, cu un punct culminant la 1 decembrie ca o consecință fie unei evoluții imprevizibile a masei de manifestanți – datorită unor influențe exerioare mișcării -, fie a confiscării protestului de grupuri de marginali, fără nici o legătură cu revendicările mișcării.

Comentatorii care au explicat deraparea protestului în violență prin injustiția socială indusă de reformele lui Macron exagerează orbiți de aparențe ori de partizanat politic. Nu se poate analiza o mișcare socială din Franța sau din oricare altă țară occidentală cu aceeași unitate de măsură folosită pentru o țară din lumea a treia.

CITEȘTE ȘI:  ''Forţe străine'' încearcă să amplifice protestele ''vestelor galbene'', estimeaza guvernul francez

Cheltuielile de protecție socială în Franța se ridică la aproape 750 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă circa 34% din PIB. Sărăcia există desigur și în Franța, cum există pretutindeni în lume în proporții diferite, dar prăpastia socială între bogați și săraci nu este comparabilă cu cea din țările din lumea a treia unde, cu adevărat, clasele politice sunt ferecvent contestate și supuse presiunii sociale sub forme violente.

Când mișcarea a eșuat în agresivitate și vandalism, sprijinul populației din afara mișcării a început să se diminueze drastic. Și chiar dacă popularitatea lui Emmanuel Macron a scăzut și ea la 23% în timpul violențelor, totuși contestarea lui nu s-a transformat în acea avalanșă care anihilează legitimitatea alegerilor și căreia niciun lider democratic nu-i poate rezista. El a făcut concesii importante și necesare, dar nucleul dur al reformelor l-a păstrat și populația pare de acord cu el. Așa încât, inaptitudinea pentru reformă de care vorbea Jean Sevilia este îndoielnică..

Dar rămâne totuși oportună lecția pe care președintele francez va fi desprins-o din acest proces de deteriorare. a raporturilor sociale în care, după cum însuși a recunoscut, a avut și el o regretabilă responsabilitate: dialogul și negocierea cu cei care protestează pașnic și pentru motive rezonabile trebuie practicate înainte ca tensiunea să se transforme în confruntare.

Nu se poate prevedea niciodată cu precizie cât de intense, de contagioase și de invazive vor deveni protestele. populare dacă li se subapreciază cauzele care le-au dat naștere. Sub imperiul emoțiilor negative și al indignării ele pot fi ușor deturnate de amatori ori profesioniști ai anarhiei antisociale.

Foto: Sébastien HuetteCC BY-NC-ND 2.0

Ad