Acupunctura comunitară: Regina versus Barbu

La începutul lunii iunie, un inginer român din Toronto făcea public, prin intermediul presei din România, gestul său de a fi cerut (oficial, printr-o aplicaţie) renunţarea la cetăţenia canadiană. Omul îşi povesteşte motivele într-o scri­soare trimisă Ministerului de Externe român, dar şi lui Marius Tucă, un cunoscut ziarist (mai nou, afacerist).

George Barbu nu era de multă vreme canadian. Venit din ţară în 2004, în urma procesului de selecţie, el se stabileşte mai întâi la Montréal. În 2007, se mută la Toronto, fiindcă i se pare că oferta de job-uri e mai generoasă acolo, iar procedura de admitere în ordinul inginerilor – ceva mai simplă. Românul susţine că, în 2010, în urma refuzului companiei la care lucra de a-i mări sala­riul, ar fi fost forţat de şefi să-şi dea demisia. Mai mult, angajatorul său, MMM Group, l-a scos din sediul firmei cu poliţia şi l-a dat şi în judecată. Cauzele sunt descrise destul de confuz în scrisoa­rea din care aflăm tărăşenia, dar le putem intui din declaraţia unei martore citate în proces. Ne vom ocupa de acest lucru puţin mai târziu, fiindcă e important acum să spunem că justiţia a dat deja un verdict asupra cazului.

Procesul a avut loc în aprilie 2011, când o judecătoare a concluzionat că nu exista probe suficiente pentru a se susţine reclamaţiile angajatorului. Ca urmare, acuzaţiile au fost retrase. În schimb, omul se simte frustrat de situaţia în care a fost pus, atât în familie, cât şi la locul de muncă şi este de părere că sănătatea i-a fost afectată.

După pronunţarea verdictului, Barbu face o încercare eşuată de “împăcare creşti­nească” cu reprezentanţii companiei la care lucrase, iar apoi reia reclamaţiile pe lângă autorităţi din Canada şi din România. Dar nu prea mai are răbdare să aştepte rezultatul: la două săptămâni după proces face gestul care-l aduce în atenţia presei. Argumentele sale sunt foarte puţin lămuritoare (sau poate prea): “pe data de 12 mai 2011 am aplicat pentru renunţarea la cetăţenie pentru faptul că absolut nimănui dar nimanui nu-i pasă de nimeni şi de nimic. Nici măcar nişte scuze nu am primit pentru faptul că aproape am fost făcut «terorist». Cam ciudat nu? Cazul este cunoscut şi de ambasadă şi de consulat dar nimeni nu m-a susţinut cu absolut nimic: au preferat tactica ve­che românească «retragerea din calea vrăşma­şu­lui prin pădurile patriei lor… la picnik». Noroc cu bunul D-zeu că El m-a îndrumat pe unde să caut şi ce să mai fac ca să o scot la capăt” (orto­­gra­­fia îi aparţine, desigur, inginerului Barbu – n.n.).

Dar despre ce terorism este vorba? Potrivit relatării omului, după ce i s-a cerut să-şi dea demisia din companie, el a avut ideea de a face nişte glume cu fostele colege de la Resurse uma­ne. Cităm din declaraţia dată poliţiei de una dintre acestea: “Dl. Barbu a spus în faţa mea că are două pistoale, unul mai mic, cam de 20 cm, pentru şefi, cu gloanţe oarbe în el şi unul mai mare, de vreo 40 cm, pentru Guvernul Canadei”.

Văzând în dosarul de acuzare reclamaţia femeii, românul nostru a conchis că respectiva cucoană n-are niciun pic de fantezie şi că ignoră până şi noţiunea de metaforă. Văzând şi noi declaraţia, înţelegem parcă mai clar de ce poliţia a venit să-l scoată pe “agresor” din sediu şi de ce firma l-a dat în judecată.

Ar mai fi de adăugat că George Barbu ata­şea­ză la scrisoarea trimisă în ţară o chitanţă de la o firmă de servicii legale, specializată în imigrare. Recipisa arată că el ar fi plătit firmei R&D Legal Services, încă din noiembrie 2010 (adică foarte curând după momentul concedierii), 400$ pentru o “Application to Renounce Canadian Citizenship”. De ce a scos din buzunar atâţia bani când aplicaţia se poate face descărcând, direct de pe site-ul Guvernului, formularul aferent şi plătind, pentru procesarea dosarului, taxa de 100$ cerută de Statul canadian? Nu ştim. Poate că a fost o formă de pro­test la adresa serviciilor simple şi lipsite de fante­zie pe care Guvernul le pune la dispoziţie. La fel de ciudat este şi faptul că George Barbu a depus cererea de renunţare la cetăţenie la 7 luni după ce a plătit pentru acest serviciu.

Nu în ultimul rând, ar merita poate menţio­­nată prezentarea făcută acestui caz pe site-ul ziaristionline.ro, de unde am cules informaţia:

“O scrisoare pe adresa MAE şi a jurnalistului Marius Tucă, primită şi la Redacţia Ziarişti Online. Un grav semnal de alarmă din partea unui român, inginerul George Barba (sic!), supus, în Canada, abuzurilor unei societăţi comunistoizate sub o aparentă democraţie. Evident, reprezentanţii României din Canada şi Ministerul Aface­rilor Externe nu au considerat important să apere un cetăţean român…”

O prezentare pe măsura îndemnului făcut chiar de inginerul Barbu, la sfârşitul scrisorii sale: “Închei aici această epistolă despre «Epopeea mea Canadiană» cu rugamintea că poate cineva mai are CURAJUL de a fi ziarist în sensul adevărat al cuvântului şi că îi mai pasă de ceea ce se numeşte DEMOCRAŢIA ÎNCOTRO? pe fondul abuzurilor firmelor multinaţionale.”

“Curat-murdar, coane Fănică!” Şi, culmea, citatul nu-i din Caragiale, ci dintr-un alt paragraf al bărboasei scrisori.

Mariela Chirita
Mariela Chirita
Licenţă în Jurnalism şi master în Comu­ni­care, la Universitatea din Bucu­reşti. Colaborări de studenţie, apoi slujbe de reporter, redactor, prezentator şi reali­zator (de emisiuni simpatice) la TVR (Internaţional). Stabilită la Montréal în ‘99. Din 2001 până în 2012, redactor-şef la Pagini Româneşti, mereu în paralel cu alte job-uri. Este dintre cei care militează pentru introdu­cerea zilei de 99 de ore, deşi îşi dă seama că ar fi la fel de scurtă.

Ultimele articole

Articole similare