În iarna trecută, când am petrecut o lună în România, am întâlnit multe cunoştinţe. Pe lângă partea plăcută de a vorbi cu oameni pe care îi cunoşti de mult timp, am rămas şi cu un gust amar.
Un pensionar – altfel, om cinstit, cu capul pe umeri şi frică de Dumnezeu – mi-a zis din senin că ăştia ai lui Băsescu ne ascultă pe toţi şi o să vină peste noi în casă să ne aresteze fiindcă am votat pentru demitere la referendum.
L-am întrebat de unde i-a venit ideea asta? Nici n-aveam nevoie, practic, de răspuns – se uită seară de seară la Mihai
Gâdea, la Antena 3. Am încercat să-i explic că această televiziune este o ruşine, că ce fac ei acolo nu se numeşte jurnalism, este o minciună, iar Gâdea un dobitoc. Am sfârşit prin a mă enerva, fără în schimb a-l convinge.
Şi o vorbă pe care am au-zit-o des: >lasă, că nu ştiţi voi acolo ce se întâmplă aici!”. Am simţit neputinţa şi frustrarea că nişte oameni de ispravă, care au făcut numai bine în viaţă şi n-au înşelat în viaţa lor pe cineva sunt manipulaţi în asemenea măsură încât ar fi fost gata să-l strângă pe Băsescu de gât dacă-l aveau în faţă.
M-am întrebat ce-i face pe aceşti oameni, care nu s-au temut în timpul lui Ceauşescu de ascultările telefoanelor, să se sperie acum şi de ce se simt ei lezaţi de acţiuni ale procurorilor care n-au treabă cu oamenii obişnuiţi, ci numai cu prezumtivii infractori. Propaganda Antenelor a fost şi este – sper că din ce în ce mai puţin – foarte eficace. Oamenii au fost târâţi într-o luptă care nu le aparţine, care n-are nimic de-a face cu ei; e vorba de contribuabili care n-au nici măcar ocazia să fure sau să ascundă bani în paradi-suri fiscale.
Mi-am amintit abia acum de această ciudată frică, băgată cu forţa pe gât de propaganda lui Voiculescu, când am citit declaraţia lui Barack Obama, în plin scandal american de violare a intimităţii. Preşedintele american spune că nu poţi avea sută la sută securitate, având în acelaşi timp sută la sută intimitate. Cuvintele lui au stârnit o furtună, într-o ţară în care libertatea personală nu este negociabilă.
Tind să-i dau dreptate. Nu este foarte confortabil să ştii că cineva are acces la convorbirile tale telefonice sau la e-mail-uri. Doar că acel cineva nu este o persoană care te ştie personal, ci o instituţie care nu caută să vadă dacă ţi-ai păcălit vecinul la poker, ci urmăreşte numai ameninţări la siguranţa naţională. Un om obişnuit nu are de ce să se teamă. Iar cei care aţâţă scandalul şi clamează libertatea şi intimitatea sunt tocmai acei care au ceva de ascuns şi-i folosesc pe naivii cinstiţi în lupta lor personală.
Aşa se întâmplă şi în România. Cine se plânge de ascultările telefoanelor nu sunt alţii decât Voiculescu, Roşca Stănescu sau alţii, care au ceva să ascundă, un trecut dubios, afaceri ilegale, şantaje. În acest scop, ei îşi maschează propria agendă aşezând în faţă, la bătaie, oameni cu adevărat naivi, care n-au nicio treabă nici cu anchetele poliţiei, nici cu interceptarea telefoanelor.
Vor spune unii că este periculos ca o mână de oameni să deţină informaţii intime despre alte milioane. Că, la un moment dat, informaţiile pot fi folosite în particular, pentru şantaj sau abuz. Evident că întotdeauna există un risc, cât timp lucrăm cu oameni care au frustrările, interesele, defectele lor.
În acelaşi context, îmi vine în minte cazul Villanueva, tânărul din Montréal Nord împuşcat de un poliţist montrealez, în urmă cu vreo 3 ani. Nici acum n-am aflat dacă ancheta a dus la o concluzie: a abuzat de pistol poliţistul sau nu? Cert este că Villanueva nu era un tânăr cuminte, se ocupa cu droguri şi a atacat un poliţist aflat în exerciţiul funcţiunii. Câţi dintre cei pe care îi cunoaşteţi au înclinaţii infracţionale, comercializează droguri şi ar fi în stare să sară la bătaie la un poliţist canadian?
De aceea spun că niciun sistem nu este perfect, că există greşeli sau abuzuri din partea organelor statului, oricare ar fi acesta, dar răul pe care îl pot face erorile este infinit mai mic decât răul pe care îl aduc societăţii oamenii certaţi cu legea, în orice sens.
Asta încercam să le explic cunoştinţelor din România. Cu ce vă deranjează pe voi, oameni cinstiţi, că statul ascultă telefoanele unor escroci? Nu este lupta voastră, nu vă lăsaţi folosiţi ca nişte zdrenţe. Poate că acum am reuşit să fiu mai elocvent.
