În luna petrecută în România m-am întâlnit într-o seară cu Ilie Şerbănescu – un prieten vechi, cu care am lucrat ani de zile, atât în presa scrisă, cât şi la televiziune. Unul dintre oamenii care m-au învăţat să văd dincolo de aparenţe. A ajuns la 72 de ani şi continuă să vadă şi să scrie lucruri pe care alţii nu le văd şi nu le scriu niciodată.
Ilie Şerbănescu mi-a atras atenţia asupra unui fapt ciudat. Dintre toate tronsoanele de autostradă care se află în construcţie sau numai pe hârtie există unul special. E vorba de tronsonul Braşov-Comarnic. Cu alte cuvinte, autostrada care ar lega Bucureştiul de Braşov sau, şi mai clar, Muntenia de Transilvania.
Este singura porţiune de autostradă proiectată în România care nu are finanţare de la UE şi nici de la bugetul României. În gândirea autorităţilor de la Bucureşti – şi nu de acum, ci de ani de zile -, această lucrare ar trebui construită printr-un parteneriat public-privat. Mai direct spus, dacă nu se găseşte un investitor care să vină cu miliardele necesare (iar apoi să vedem cum le recuperează), nu vom avea nicio- dată un drum civilizat între Capitală şi Transilvania. Aş spune că, fără finanţare europeană sau de la buget, autostrada Comarnic-Braşov are cam aceleaşi şanse să se construiască precum naţionala noastră de fotbal să câştige Campionatul Mondial din 2018.
Observaţia lui Şerbănescu m-a lăsat fără cuvinte. Nu a fost nevoie să-mi spună semnificaţia acestui >amănunt”, pentru că ştiam unde bate. La trei săptămâni după seara petrecută împreună, ziaristul a scris un articol pe această temă în Jurnalul Naţional.
Eliberat de secretul pe care l-a făcut public, caut şi alte semnificaţii, dar de fapt un răspuns la întrebarea dacă există demografic, economic sau social mai multe Românii în aceeaşi ţară. Este banal să spunem că există o diferenţă sesizabilă de aspect şi civilizaţie urbană între oraşe din Transilvania şi multe oraşe din restul ţării.
Este evident pentru toată lumea, şi nu vreau să jignesc pe nimeni, că Sibiul sau Braşovul arată altfel decât Giurgiu, Călăraşi sau Focşani. Influenţa străină, de secole, este un motiv, dar şi o anumită rigoare a lucrului mai bine făcut. Am căutat cifre şi am avut surprize. Populaţia Transilvaniei şi a Banatului însumează mai puţin de 7 milioane de români, iar cea din Oltenia, Muntenia şi Moldova, peste 10 milioane (Bucureştiul şi Ilfovul le-am scos din ecuaţie).
Cu toate că sunt mult mai puţini, iar ca teritoriu reprezintă doar o treime, românii de dincolo de munţi au un produs intern brut aproape cât al celorlalţi la un loc. Absorbţia fondurilor europene este mult mai eficace în Transilvania faţă de alte regiuni. Admi-nistraţia marilor oraşe este mai cumpătată şi ceva mai onestă faţă de cetăţeni. N-am auzit încă termenul de baron local asociat unui primar sau preşedinte de consiliu judeţean din Transilvania sau Banat; baronii consacraţi provin din alte regiuni – de regulă, din cele mai sărace, Teleorman, Mehedinţi, Vaslui. Dar asta nu înseamnă că nu se fură şi în Ardeal.
La rândul lor, patimile politice sunt mult mai domoale în Transilvania. De exemplu, la Braşov, primar este unul Scripcariu, care vine de la PDL, dar e votat şi de PSD-iştii înflăcăraţi, pentru că sunt mulţumiţi de el. Mulţi au şi uitat din ce zonă politică vine primarul lor. Ceea ce e şi firesc. Aceeaşi situaţie, la Sibiu.
Am trăit acelaşi număr de ani în Braşov ca şi în Bucureşti, aşa încât ştiu ambele zone, şi mai ales prejudecăţile fiecărei tabere. Având avantajul că mă consider deopotrivă braşovean şi bucureştean, mă pun la adăpost de un anume partizanat. Este o banalitate prejudecata uzuală a bucureştenilor faţă de ardeleni, pe care îi consideră foarte lenţi. În orice caz, îi privesc mult mai amical – şi chiar cu simpatie – decât sunt ei înşişi priviţi de către ardeleni.
Prieteni sau rude din Braşov sunt foarte categorici când vine vorba de Bucureşti şi bucureşteni. Nu calcă în Capitală decât până la aeroport, iar bucureştenii sunt consideraţi şmecheri şi hoţi. Nu cred că sunt noutăţi, şi vorbesc aici de o percepţie, şi nu de relaţii între oameni care se cunosc. Jucând în ambele tabere, am încercat să le împac, dar greu cu ardelenii, mai ales, să le schimbi opiniile.
Dacă mulţi se tem de tendinţe federaliste în România, de influenţa Ungariei sau a Rusiei, eu cred că pericolele nu de acolo vin. Ele apar numai din mărirea decalajului economic, de civilizaţie şi dintr-o anumită izolare a Transilvaniei faţă de restul ţării. Adică o mişcare de la bază, nu impusă. Şi nu de unguri, ci de către români. Plus ceva interese de afară.
Revenind la autostrada Comarnic-Braşov, fără a vedea teorii ale conspiraţiei, nu poţi să nu te întrebi cui îi e frică de apropierea dintre munteni şi transilvăneni. Cum zice Ilie Şerbănescu: de ce nu trebuie să trecem munţii?
