Pe drumul de la Mioveni până în sat îmi tot zâmbise Ponta, de pe vreo câteva zeci de afişe lipite direct pe trunchiurile arborilor şi lăsate, după alegeri, să se degradeze sub bătaia ploilor şi a vânturilor. Acum stăm la masa întinsă de nevasta vărului.
“A cam fost supărare pe-aici că n-a câştigat Ponta, aşa-i ?” Un fitil. Văzusem rezultatele finale pentru sat, ştiam că 71% dintre voturi fuseseră pentru Ponta. “Aşa-i”, spune vărul cu un aer reţinut, ca atunci când eşti nevoit să vorbeşti despre o durere adâncă.
“Eu am vrut să votez cu Ponta, dar n-am reuşit”, zic. “Cum, aşa ?” “Am stat 11 ore degeaba la coadă. În Germania, la Munchen.” “Acolo ai votat ?” întreabă nevasta vărului. “Acolo am vrut să votez, da, era secţia de votare cea mai apropiată de mine”.
Vărul mă iscodeşte pe tema distanţei. Le spun că am avut de condus 200 km şi că am fost însoţit de un coleg clujean. Adevăruri. Îi văd pendulând între neîncredere (faţă de mine) şi revoltă (faţă de cei care m-au împiedicat să votez). Băiatul lui văru-meu, prezent la masă, se amuză. El şi nevasta lui ştiu de pe Facebook cam cât de tare îl plac eu pe Ponta.
***
Turul 2, Consulatul din Munchen. La coadă, de la 10 dimineaţa până la 9 seara. Unsprezece ore, din care, e drept, una petrecută la o altă coadă, la cafeneaua unor italieni. Patronii au avut motive să simtă că le-a pus Dumnezeu mâna-n cap. Au câştigat într-o duminică cât într-o lună.
De-a lungul cozii pentru vot, dincolo de îngrăditura metalică, trece unul filmând cu o cameră profesionistă pe care scrie Digi24. La vederea camerei, mulţimea reacţionează prompt: “Jos Ponta ! Jos Ponta ! Jos Ponta !”
Într-un moment de acalmie, vecinul de coadă din faţă strigă, cu palmele făcute pâlnie la gură: “Călca-i-ar trenul!” Are succes, se râde. Vecina de coadă din stânga, sprijinită cu spatele de pieptul prietenului ei, strigă şi ea, senzual: “Vă urăsc !” Iar se râde.
***
Rezultatele finale ale turului 2, pentru Consulatul din Munchen: 4037 de voturi valabile, 86 pentru Ponta. Asta înseamnă că, în medie, un pontist a fost înconjurat de 46 de indivizi care făceau băşcălie pe seama lui Ponta. Cum s-o fi simţit el, pontistul? Dacă băşcălioşii din jurul lui au stat 11 ore la coadă, a stat şi el tot 11 ore la coadă. Însă una e să stai la vot făcând băşcălie, înconjurat de oameni care gândesc ca tine, şi alta să stai înghiţind în tăcere băşcălia pe seama celui pe care-l consideri tu bun de votat. Oamenii aceştia, cei 86, au fost nişte martiri. Merită respectul nostru. Dacă nu cumva or fi fost toţi funcţionari de consulat, scutiţi de statul la coadă.
***
La Bucureşti, stau la un pahar de vin cu un prieten, fost aeronavist, devenit medic veterinar cu cabinet de toată stima. Prieten lovit puternic de amocul antibăsismului. Când află că am stat 11 ore la coadă la votare, îmi pune o întrebare cu intenţie: “Nu-i aşa că, în jurul tău, toţi aveau aifoane ?” Numirea neaoşizantă a instrumentului de comunicare tot cu intenţie este.
Mă declar de acord. Mulţi aveau. Şi eu aveam. Nu i-phone, ci un smartphone chinezesc. Doar că, îi spun prietenului, atunci când deschideam Facebook-ul, nu vedeam decât rafalele de ştiri produse de Antene & Comp., postate cu sârg de un fost coleg de liceu. Altfel spus, şi dacă ar fi vrut altcineva să mă manipuleze prin “aifon”, n-ar fi avut loc.
***
Tot la Bucureşti, într-o frizerie de cartier, sub foarfecă. Frizeriţa mea o întreabă pe cealaltă, al cărei client tocmai ieşise pe uşă. “A fost ?” Frizeriţa aflată în pauză se uită la televizorul prins de zid şi, cu telecomanda, dă sonorul mai tare. “Uite-acum începe.” Mă uit şi eu. E un jurnal de ştiri de la Antena 1. Scot mâna de sub pânza care-mi atârnă de gât şi îmi arunc o privire pe ceas. Patru trecute, fix.
Timid, îndrăznesc: “E important jurnalul de la ora 4 ?” Frizeriţa: “Eh, mă uit după un client de-al meu, unul de la ProTV”. “Păi e Antena 1”, spun, perspicace. “Da, dar clientul ăsta al meu e în conducerea de la ProTV şi a fost arestat. I-a luat DNA-ul pe toţi din conducere, doisprezece oameni.”
Sunt fascinat. Însă jurnalul se termină cam în acelaşi timp cu tunsul meu, fără să dea vreo veste despre clientul mai faimos al frizeriţei mele.
