Se spune că mirarea este începutul înțelepciunii (Platon), numai că eu nu contenesc a mă minuna de hidoșenia morală a unor conaționali de-ai mei. Semn că nu mă voi apropia de înțelepciune prea curând.
V-am mai împărtășit faptul că am prostul obicei de a „răsfoi” site-urile publicațiilor de la București, prilej de a-mi procura o gravă indispunere, soră cu depresia. Și ca și cum n-ar fi de ajuns, mă las uneori furat de comentariile unor „cititori” harnici și analfabeți. Deși mi-am jurat că nu voi (mai) ceda ispitei, câteodată îmi calc promisiunea față de mine însumi. Și asta după ce până și DNA a descoperit „apa caldă”, adică faptul că PDL angaja postaci, plătindu-i cu diverse sume pentru a-și arunca lăturile pe așa-zise „forumuri de discuții online”. Dar nu cu politica vreau să vă rețin atenția, ci cu un fenomen care, aș zice eu, întâmplător are legătură cu sportul.
V-ați dat seama, desigur, încă din titlu, că este vorba despre Simona Halep, cea pe care am sperat să o încurajăm „pe viu”, săptămâna viitoare, chiar aici, la Montréal. Între timp, planurile s-au schimbat, dată fiind apropierea turneelor de Grand Slam, acolo unde Simona Halep își poate reprezenta țara mult mai bine decât în câteva meciuri de Fed Cup. Decizia de a nu participa la confruntarea dintre România și Canada a trezit corul „fluierătorilor”, din care a ieșit în evidență Ilie Năstase, cel pe care speram să-l vedem îmbătrânind altfel.
Am scris cândva că această fată are legătură cu sportul românesc (ca instituție) așa cum avem noi legătură, din punct de vedere etnic, cu chinezii. Ea este un proiect de familie, dublat de un talent impresionant și de un bun-simț rar întâlnit în ziua de astăzi. Din punct de vedere al însușirilor, asemenea Simonei Halep sunt mulți tineri români, mai puțin sau deloc cunoscuți presei. Ei sunt tot „proiecte de familie” și reușesc să facă performanță, zi de zi, atât în țară, dar mai ales în străinătate. Faptul că nimeni sau aproape nimeni nu le pomenește numele nu înseamnă că li se diminuează meritele.
În momentul de față, Simona Halep aduce mai multe beneficii României decât un întreg aparat funcționăresc, veros, anchilozat și lipsit de inițiativă. Nu are niciun rost să mai expun motivele pentru care sportiva noastră face un imens bine țării ei. Este suficient să urmăriți, din când în când, presa internațională.
Cu toate acestea, se găsesc cohorte de postaci, schiloditori de limbă română, care împroașcă spațiul virtual cu fecale provenite din cavitatea lor bucală, în speranța că vor reuși să o murdărească nițel și pe Simona Halep. Așa se face că putem vedea „referiri” la constituția fizică a sportivei, la particularitățile ei anatomice, la prestația din meciurile anterioare, la stilul de joc și, mai nou, la viața privată, toate bine învelite în materia aceea urât mirositoare a insultei de mahala.
Înțeleg foarte bine că unii sunt plătiți pentru asta (să nu credeți că performanțele Simonei Halep nu-i deranjează pe vechii „prieteni” ai României), că administratorii site-urilor sunt disperați după accesări care, de fapt, nu spun nimic, că profesionalismul în presă este pe cale de dispariție. Astăzi oricine are impresia că poate fi jurnalist, că este în stare să scrie și să publice, că este „făcător” de ziare sau de televiziune. Am ajuns la concluzia că nu trebuie să ne lamentăm prea tare pe tema asta pentru că trăim o reașezare a valorilor pe plan mondial. Vom vedea ce va ieși până la urmă. Ca ființă umană însă, chiar și atunci când conștiința sau rușinea nu te dau afară din casă, trebuie să ai o limită în a-ți exhiba nemernicia. De pildă, nu poți susține contrariul, fără a te face tu însuți de râs, despre ceva care este în mod evident armonios, curat, aducător de bine. E prostesc să afirmi despre muzica lui Mozart că este un zgomot sau despre tablourile lui Rembrandt că sunt urâte. Dacă ești incult, taci, iar dacă ești rău intenționat cauți argumente mai de „Doamne-ajută”, ceva mai logice pentru a-ți susține inepția. Păstrând proporțiile, acest lucru este valabil și în cazul unui mare sportiv. Spre exemplu, e jenant, chiar și în obscuritatea ta de postac, să debitezi că „Simona Halep are nasul mare”,după ce subiectul bășcăliei tale de oligofren câștigă mari turnee și este respectată de milioane de oameni, din toate colțurile lumii.
Sigur că mi s-ar putea replica faptul că astfel de specimene sunt prezente și pe site-urile unor prestigioase publicații străine și că „de ăștia n-ai cum să scapi”. Ei bine, îndrăznesc să cred că ai cum să scapi de ei, favorizând astfel libertatea de exprimare. Pentru că mulți care ar avea ceva interesant de spus se țin departe de forumuri tocmai din cauza postacilor de meserie. În plus, publicațiile prestigioase nu fac orice de dragul accesărilor, au filtre și respectă punctele de vedere argumentate.
Aici nu mai este vorba despre postacul analfabet și lipsit de rușine, ci despre cei care îngăduie apariția pe site-uri pretins serioase a unor astfel de mizerii, laolaltă cu articole de doi bani, garnisite cu poze provocatoare și minciuni în titluri. Așa răscolești ce-i mai rău în cititorul de conjunctură care, din nefericire, „își face cultura” doar navigând pe internet. Așa ajungi, ca instituție de presă, să strici și sufletele celor tineri, încă nedeprinși să discearnă cum trebuie între bine și rău și mai tentați să-și plece ochii pe mizerii decât pe o carte.
Presa de calitate se face educându-ți publicul. Astfel câștigi pe termen lung și mult mai mult decât din accesările postacilor de meserie. În plus, protejând valorile morale, îți protejezi și statutul profesional. Din păcate, însă, la noi (și printre noi, oriunde ne-am afla) se înțelege greu această realitate.
Deși sunt convins că are cine să i-o spună, dacă ar fi să-i dau un sfat Simonei Halep ar fi acela de a rezista tentației de a citi presa în general, și pe cea românească în particular.
