Un taximetrist din București ne-a întrebat, zilele trecute: „Știți ce le-aș face eu ăstora ?” Cu referire la sirieni. Ca să-i fac plăcere, l-am întrebat: „Ce ?” Mă așteptam să-mi spună că le-ar trânti ușa în nas. „Aș pune mitraliera pe ei”, a spus el. „Nu se poate, mai bine nu-i primim”, a intervenit Cristina. El: „Nu, nu, mai întâi îi primim, apoi punem mitralierele pe ei.” Am intervenit eu: „Nu-i frumos, dacă îi primim, nu facem asta. El: „Ba da, eu exact asta le-aș face.” Am coborât din taxi râzând și spunându-ne: „au înnebunit românii !”

Ce-am constatat de-atunci e că sirienii au un impact bizar asupra vieții politice din România. Au întors-o cu susu-n jos.

Traian Băsescu vrea puțini refugiați sirieni în țară, pe ideea slabei noastre capacități de a-i îngriji și, mai ales, ține sub control. Mulți dintre cei care-l detestau cândva (pentru că tăia pensii și salarii, avea chelie și susținea măcar politic o blondă proastă) sunt de acord cu el acum.

Victor Ponta vrea o Românie generoasă, larg deschisă căutătorilor de azil. De la înălțimea acestui nobil ideal, aruncă săgeți spre premierul ungur, cel ajuns inginer șef la departamentul național de înălțat garduri frontaliere. Săgețile au menirea să atenueze pilula generozității printre cei cărora nu le pasă că Ponta e plagiator și mincinos. Gâdea de la Antena 3 cântă la aceeași vioară.

CITEȘTE ȘI:  Puterile străine

***

De la Montréal, un prieten jurnalist în an sabatic ne scrie, printre altele: „Sper că nu plângeți prea mult după WC Tudor.” Nu plângem, dar îi datorez lui Vadim o reacție pe care n-o pot trece sub tăcere. Cum văd unul ras în cap (ori pe cap ?), cum zic, în gând, „cap de cauciuc”. N-am ce face, nu pot să scap de asta.

Vadim ? În „epoca de aur”, prolific autor de ode și colaborator la volume de omagii. Alături de Eugen Barbu, corealizator al revistei Săptămâna, prin paginile căreia adia un aer de libertate cu voie de la stăpânire și cu miros de latrină. O citeam în anii ’80.

În postceaușism, un Donald Trump al României încă și mai puțin stânjenit de codul corectitudinii politice, în general mai murdar la vorbă, mai isteric, dar mai cult (ceea ce, în comparație cu Trump, nu-i greu). Un pamfletar care trăgea în toate direcțiile. În fine, un talentat inventator de porecle, la auzul ori lectura cărora hohotele de râs erau urmate, la persoanele educate ori doar cu bun simț, măcar o dată din două, de un firav sentiment de vinovăție: „cap de cauciuc” (Răzvan Theodorescu), „bătrâna șandrama stalinistă” (Ion Iliescu), „ardei umplut” (Ion Cristoiu), „salamul de Sibiu” (Klaus Iohannis), etc.

CITEȘTE ȘI:  Puterile străine

Ne-a lăsat Vadim mai mult decât o colecție de porecle ? Sunt semne că da.

Unul dintre volumele semnate de el (de poezie ori proză, cui îi mai pasă?), apărut în 1985, se intitulează „Mândria de a fi români”. Titlul devenise, acum doi-trei ani, slogan uselist.

Altă conexiune aflată de mine abia acum: Lia Olguța Vasilescu, primăreasa pesedistă de la Craiova, a fost membră a partidului lui Vadim, România Mare, între 16 și 33 de ani. Altfel spus, s-a maturizat sub toate aspectele la sânul acestei formațiuni politice. Astăzi are 40 și umblă despre ea zvonul că ar fi o opțiune pentru succesiunea lui Ponta, pe care-l paște pușcăria.

Ad