Îmi place să urmăresc jocurile politice și nu mă amăgesc că aș fi vreo raritate. De un an, cel mai la îndemână mi-e să observ cursa electorală din Statele Unite. Pe partea republicană, după cum se știe, e veselie mare. }n fine, mai mare decât pe partea democrată, pentru că nici cu Bernie Sanders nu se plictisește lumea.

Cât timp Donald Trump și-a înlăturat ca pe popice contracandidații din partid, m-am amuzat. Am încetat să mă mai amuz de când el a început să repete, tot mai des, că are în plan desființarea NAFTA, tratatul economic nordamerican care-mi îngăduie mie să lucrez în Statele Unite. Altfel spus, am realizat deodată că este în interesul meu să nu ajungă Trump președinte. Pentru că, dacă ajunge, va încerca să facă America „great again” așa cum știe el, adică prin alungarea mexicanilor ilegali, a musulmanilor de toate felurile și a unora ca mine, veniți din Canada ca să fure jobul de sub nasul redneck-ului.

Ce vreau să spun prin această introducere este că opțiunile alegătorilor sunt aproape întotdeauna partizane. Te amuzi până când găsești un ceva personal care te apropie ori de îndepărtează de unul ori altul dintre candidați.

***

La Craiova, primăreasa Olguța, PSD-istă cu trecut de 16 ani în PRM, partidul răposatului celebru inventator de porecle Vadim, se vede nevoită să-și apere funcția de asalturile unui batalion de contracandidați. Dintre cei trei ori patru mai notabili, doi mi-au fost colegi de clasă în liceu. Nu în același timp, țin să precizez, ci pe rând, unul în prima treaptă, celălalt în a doua, că așa se făcea liceul pe vremea mea, în trepte.

CITEȘTE ȘI:  Eu cu cine votez?

Unul este profesor de liceu, a fost și poate mai este director, tot de liceu, nu are experiență în politică și candidează din partea partidului ALDE, aripă liberală condusă de Tăriceanu, o manivelă tristă a politicii useliste. Campania lui electorală este regizată de cadrele partidului îndrumător și mizează pe ingredientul numit baie de mulțime. Candidatul, însoțit de o trupă mică de susținători interesați, umblă la pas pe alei de cartiere defavorizate, pe străduțe ocolite de canalizare din margini de oraș ori printre tarabe din piețe, schimbă câteva vorbe cu cetățenii intrigați și, mai ales, își face câteva poze cu ei.

Celălalt este fondator și patron al unei companii mici, dar multipremiate, a fost consilier municipal PDL-ist, iar acum candidează ca independent, cu sprijinul partidului M10, cel condus de Monica Macovei, o șansă rezilientă a climatului politic românesc. Când era consilier, îi stătea Olguței ca un os de pește în gât. În 2012, a propus deposedarea deținutului Adrian Năstase de titlul de cetățean de onoare al Craiovei. Își susține ideile printr-o apreciată activitate jurnalistică.

În campania electorală, manevrele de aburire merg din plin. Despre candidatul susținut de Monica Macovei se zvonește că ar fi un dezvoltator imobiliar veros, care-și înalță blocurile insolente acolo unde vor mușchii lui. Cristina a fost de curând la Craiova, iar zvonul i-a fost prezentat ca o certitudine, în timpul unei plimbări pe Lipscani, de o fostă colegă de liceu. A ei, a mea, a celor doi candidați. Pentru noi, Craiova și liceul frecventat acum 35-40 de ani sunt două entități care se confundă.

CITEȘTE ȘI:  Eu cu cine votez?

Candidatul declară întruna că-i vorba doar de o coincidență de nume, că nu el e cel care construiește clădiri, dar nu contează. Aburirea continuă cu succes.
După cum s-a putut constata deja, preferința mea înclină net în favoarea unuia dintre ei. E vorba, desigur, de opoziția dintre Tăriceanu și Monica Macovei. E vorba de opoziția dintre o campanie electorală populistă și una care înțeapă buba acolo unde e puroiul. Mai e vorba, recunosc, și de cunoașterea personală a celor doi, din vremea în care toți aveam 15-19 ani. Erau băieți buni și veseli, amândoi. Însă primul…

Și uite că am ajuns la partea delicată a divagației mele, pe care n-am de gând s-o continui. Ce valoare pot să aibă niște amintiri de-acum 35-40 de ani în evaluarea unui candidat la primărie, astăzi ?

Dar problema asta nu-i un moft. Dacă aș alege să candidez eu însumi vreodată la vreo funcție publică (poate de administrator al imobilului în care locuiesc uneori, la Montréal), m-aș feri de foștii colegi.

Ad