Vă amintiţi probabil consternarea şi amuzamentul (uneori amar) care s-a instalat printre români, la începutul anilor ’90, odată cu apariţia, pe harta geopolitică, a statului numit „Republica Moldova”. După „Podul de flori” şi trecerea Prutului în ambele direcţii, fără nicio îngrădire, a mii de români, lumea se aştepta la o firească revenire a Basarabiei la „Patria Mamă”. „Republica Socialistă Sovietică Moldovenească” nu era în conştiinţa colectivă decât o glumă sinistră a parteneriatului strategic nazisto-sovietic. Majoritatea oamenilor a crezut că această comedie neagră nu va fi continuată, mai ales după reunificarea Germaniei. Ghinion istoric. „Nişte băieţi”, vorba fostului premier Adrian Năstase, „pe care-i ştim”, au decis că sunt „necesare” două state româneşti.

Totuşi, la vremea respectivă, nici măcar Voronin sau Dodon – căţeluşi care schelălăiau timid după fantoma URSS – nu îndrăzneau să aducă în discuţie „istoria Moldovei”, distinctă de cea a României, sau aşa-zisa „limbă moldovenească”. Timpul a trecut şi ceea ce părea inimaginabil s-a produs: se vorbeşte astăzi – şi nu în cafenelele de stand-up comedy – despre „naţiunea moldovenească”. Încă mai există pe această lume veterani de război care şi-au pierdut ani din viaţă pentru apărarea Basarabiei şi, implicit, a României în graniţele ei fireşti. Nici nu vreau să-mi imaginez ce este în sufletul lor când aud vorbindu-se despre „naţiunea moldovenească”. Despre memoria camarazilor de luptă ai acestora, căzuţi la datorie pe frontul de est sau în lagărele din Siberia, nu se aminteşte aproape deloc în spaţiul public. Ei sunt ucişi, încă o dată, în conştiinţa colectivă, turmentată de comunism şi tranziţie.

Acelaşi lucru se întâmplă în privinţa eroilor Primului Război Mondial, care au luptat pentru evitarea ocupării întregului teritoriu naţional de către trupele germaneşi pentru eliberarea Transilvaniei. Uitării nedrepte a celor care ne-au aşezat pe harta lumii i se adaugă şi inepţiile debitate constant de către sfertodocţi scoşi „din adâncuri” de valurile internetului. De pildă, la un articol din ediţia electronică a revistei „Historia”, pe tema hranei servite soldaţilor români pe front, un „comentator” scria cu tâlc: „d’aia am pierdut toate războaiele”. Este posibil ca respectivul să fi fost dezamăgit că soldaţilor noştri nu li se aducea „şaormă dă Dristor” în loc de conserve şi pesmeţi. Nu m-ar (mai) mira să aflu, la un moment dat, că anumiţi conaţionali de-ai noştri sunt contrariaţi de faptul că Armata Română nu era dotată în Marile Războaie cu treninguri şi adidaşi. Iată efectul nereformării învăţământului şi al manelizării sociale. Pe acest fond general de ignoranţă, instituţiile statului sunt anihilate, iar indivizii sunt manipulaţi cu uşurinţă.Un stat slab apare atunci când poporul este înlocuit de o populaţie. Uitarea sau relativizarea trecutului recent fac parte din această „strategie”. Cum spuneam, internetul este o armă cu două tăişuri care ajută, în numeroase cazuri, la „ştergerea creierului”.

CITEȘTE ȘI:  SUA, Singapore și Germania printre cele mai competitive țări din lume. România, pe locul 52

Ceea ce s-a întâmplat, în urmă cu câteva zile, la Odorheiu Secuiesc este o dovadă în plus. Şi nu mă refer aici la „provocarea” unei vânzătoare de către un român care a încercat să cumpere ceva, adresându-se în limba oficială a statului, şi nu în maghiară. Cei care mai urmăriţi ştirile din ţară sunteţi la curent cu toată tărăşenia: aşa-zisa provocare a românului, refuzul de a-l servi pe „provocator”, mustrarea „provocatorului” de către un „concetăţean de bine” care i-a recomandat să înveţe maghiară dacă vine în „Ținutul Secuiesc”, filmul evenimentelor postat pe internet, revolta oamenilor, amenda dată magazinului cu pricina şi, în fine, apariţia celei de a doua înregistrări prin care împăciuitorii de serviciu ai românilor cu maghiarii „demonstrau” că, de fapt, vânzătoarea nu l-a servit pe „provocator” pentru că nu deschisese încă prăvălia.

Lungă povestea, nu-i aşa? Ei bine, aceasta a fost şi intenţia, iar scopul urmărit unul singur – zăpăcirea de cap a omului obişnuit. În esenţă, nu-i nimic complicat: judeţele Harghita şi Covasna au fost izolate de restul ţării tocmai de către politicienii maghiari, pentru a-şi asigura o masă de manevră şi de complicitatea politicienilor români la jafurile din bani publici şi la defrişările ilegale de păduri. Locuitorii judeţelor în cauză au fost „legaţi de glie” de către UDMR tocmai prin îndepărtarea lor sistematică de limba română şi de tot ce este românesc. Li s-a prezentat o altă realitate, desprinsă din „tezele” criminalului de război Miklos Horthy, şi li s-a cerut să îndure sărăcia şi izolarea, în speranţa unei iluzorii autonomii teritoriale. Secuilor li s-a spus că sunt maghiari, falsificându-se adevărul istoric, nu li s-au construit drumuri şi legături cu restul ţării, iar copiii le-au fost îndreptaţi spre şcoli maghiare pentru ca apoi să fie respinşi pe piaţa muncii din Ungaria. Astăzi, şi asta v-o spun din experienţa personală, este foarte greu să cumperi ceva în Harghita şi Covasna, adresându-te în limba română. Statul român mai are acolo doar moneda care circulă în magazine, leul, şi câţiva funcţionari în instituţiile a căror maghiarizare completă este foarte aproape.

CITEȘTE ȘI:  Masacrarea limbii române

Până în urmă cu vreo 15 ani, aşa ceva era de neconceput pentru majoritatea românilor, ba chiar o glumă asemenea celei de la începutul anilor ’90, cu „limba moldovenească”. Astăzi vorbim, în ambele cazuri, de o realitate. Cine este de vină? Puteţi să vă imaginaţi şi singuri.

Ad