Emoţia colectivă şi manipularea maselor merg mână în mână. Cazul Roşia Montană va rămâne, din acest punct de vedere, unul “de manual”. În mare, este vorba despre episodul ultim al serialului horror, de producţie bolşevică, lansat în ţara noastră de origine începând cu 23 august 1944.
Faptele sunt cât se poate de simple şi vi le voi prezenta, pe scurt, în ordinea lor firească. Avem o clasă politică ilegitimă şi coruptă în integralitatea ei, care încearcă să vândă, în cârdăşie, ultimele obiective de interes strategic ale statului român. Cei pe care-i vedem defilând prin faţa camerelor de filmat instalate pe culoarele Palatelor Cotroceni şi Victoria, precum şi la Casa Poporului sunt, în majoritatea lor, descendenţii biologici sau morali ai nomenclaturii care a “manageriat” colectivizarea forţată şi exterminarea elitei româneşti interbelice. Ei au deţinut pârghiile puterii după 1989 şi s-au tras unii după alţii în funcţiile publice care permiteau accesul la resurse financiare. Şi-au eliminat cu grijă orice posibilă concurenţă, au si-mulat alternanţa la guvernare şi au respectat ordinele primite din afara ţării. Aceşti vechi tovarăşi au fost cât se poate de eficienţi în a crea aparenţe de legalitate şi a induce ideea că “partenerii noştri tradiţionali”, prieteni ai României, vor să investească şi să dezvolte economia.
În realitate, nu a fost decât un paravan pentru devalizarea economiei româneşti, vreme de un sfert de secol. Astăzi se mai încearcă un ultim tun, cu Roşia Montană şi cu exploatarea gazelor de şist.
Oamenii care au ieşit în stradă împotriva acestor şmecherii, atât în ţară, cât şi în străinătate, pot fi consideraţi, în majoritatea lor, ţesutul sănătos al unui popor puternic traumatizat. După cum era de aşteptat, se încearcă intimidarea şi compromiterea lor prin toate mijloacele diversioniste clasice. Sunt prezentaţi ca fiind în slujba unor grupuri de interese străine sau drept golani care pun în pericol ordinea publică şi împotriva cărora trebuie luate măsuri ferme. “Reţeta golaniadei” e la îndemână: se infiltrează în rândurile lor câţiva delincvenţi, care sunt puşi să genereze incidente, se dezbate câteva zile “problema” la toate televiziunile şi ministrul de Interne îi ameninţă voalat în prime-time. Efectul urmărit este demoralizarea eventualilor protestatari de bun-simţ, ţinerea lor acasă, în faţa televizoarelor. Acest “obiectiv” poate fi atins şi mai uşor astăzi, când există mâncare în magazine şi libertatea de a pleca în altă ţară. Altfel spus, opţiunile de salvare individuală pot fi direcţionate pentru a le contracara pe cele de salvare colectivă.
O altă strategemă folosită cu succes la noi este mobilizarea aşa-ziselor “voci publice”, respectiv ale celor care s-au făcut remarcaţi în diverse domenii şi care, din lipsă de caracter, au acceptat favoruri sau sinecuri în schimbul partizanatului de conjunctură. Această categorie s-a remarcat, după evenimentele din decembrie 1989, şi prin legăturile strânse pe care le-a avut cu protagoniştii din celebrul studiou 4 al TVR, panoul de comandă al “revoluţiei în direct”. Misiunea lor este de a semăna îndoiala în rândurile cetăţenilor obişnuiţi să întoarcă lucrurile pe toate părţile, să asculte păreri diverse şi, dintr-o precauţie excesivă sau egoistă, să renunţe la a-şi forma o opinie. Sociologic vorbind, “ponderaţii” îi pot domoli şi pe cei mai entuziaşti din proximitatea lor, acţionând ca veritabili factori de control social. Cu alte cuvinte, divide et impera (dezbină şi stăpâneşte).
Ceea ce deranjează acum nu sunt neapărat protestele împotriva “proiectului” Roşia Montană, cât turnura pe care au luat-o acestea. Oamenii strigă, de fapt, împotriva corupţilor care au bătut palma în ascuns pentru a-şi împărţi tortul puterii şi care joacă fals rolurile adversarilor ireconciliabili. O Românie curată din punct de vedere moral va genera automat şi o Românie curată din punct de vedere ecologic. Asta nu se doreşte şi de aici putem identifica verigile diversiunii cu “legionari” şi anarhişti închipuiţi, care fugăresc miniştri miopi şi “oneşti”, de “mare” anvergură intelectuală.
De remarcat că, în toată această ecuaţie a minciunii şi a banilor murdari, instituţii precum Academia Română, Casa Regală şi Biserica Ortodoxă Română au dat un semn de viaţă, complicându-le serios “viaţa” artizanilor corupţiei de stat. E greu de prevăzut cum se va termina această poveste tristă, însă reacţia socială pe care a generat-o mă ajută să sper că nu e totul pierdut pentru ţara mea.
